|
Accesează
contul existent
12.05.2026, 19:59 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Guvernul a semnat marti, la Palatul Victoria, contractul pentru lucrarile de executie ale Spitalului Regional de Urgenta Cluj, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructura medicala din Romania din ultimele decenii. La ceremonie au participat premierul interimar Ilie Bolojan, ministrul Dezvoltarii, Cseke Attila, primarul Emil Boc si presedinta Agentiei Nationale pentru Dezvoltarea Infrastructurii in Sanatate, Iuliana Feclistov, care au prezentat atat semnificatia proiectului, cat si detaliile tehnice ale investitiei. Ilie Bolojan a descris momentul drept unul cu o puternica incarcatura personala si institutionala, subliniind importanta proiectului pentru intreaga regiune de nord-vest. "Pentru mine este o dubla bucurie. Pe de-o parte pentru ca se poate semna acest contract si putem incepe practic lucrarile, in asa fel incat in anii urmatori sa avem inca un spital regional important finalizat in Romania", a declarat Bolojan. Bolojan a facut referire si la traditia medicinei clujene, afirmand ca noua investitie trebuie sa ofere specialistilor infrastructura pe care o merita. "Ma bucur ca, pe langa profesionalismul pe care l-a probat de-a lungul zecilor de ani, echipa de medici clujeni va trebui sa beneficieze in anii urmatori si de conditii de lucru, de aparatura, la nivelul performantelor pe care le-au dovedit in acesti ani, in serviciul pacientilor si in salvarea vietilor", a spus Bolojan. Premierul interimar a multumit tuturor institutiilor implicate in derularea proiectului si a transmis constructorilor un mesaj direct: "Nu-mi ramane decat sa le urez spor la treaba constructorilor, in asa fel incat sa avem o lucrare de buna calitate in serviciul pacientilor din regiunea de nord-vest." Cseke Attila: "De astazi cuvintele se opresc si incep faptele" In interventia sa, ministrul Cseke Attila a incadrat proiectul intr-o perspectiva istorica, vorbind despre un moment definitoriu pentru comunitate. "Sunt momente in viata unei comunitati care definesc nu doar prezentul, ci si generatiile care vin. Astazi vorbim de unul dintre aceste momente", a afirmat ministrul. El a descris Spitalul Regional de Urgenta Cluj drept "cel mai important demers de infrastructura medicala din inima Transilvaniei in ultimele decenii" si a recunoscut dificultatile traversate pana la semnarea contractului. "Drumul de pana aici a fost lung, a fost plin de provocari, de bariere birocratice si uneori de neincredere. Dar astazi am ajuns in punctul in care cuvintele se opresc si incep faptele. De astazi lucrurile chiar se intampla la Spitalul Regional de Urgenta Cluj." Ministrul a insistat asupra dimensiunii umane a proiectului. "Aceasta investitie este o investitie in siguranta, este o investitie in performanta. In acest spital facem o promisiune fiecarui cetatean ca in momentele cele mai grele nu mai este singur pe holuri reci, in cladiri obosite de trecerea timpului." In final, Cseke Attila a transmis ca proiectul reprezinta mai mult decat o constructie. "Proiectul de la Cluj este mai mult decat un spital. Este speranta ca in Romania se poate trai frumos, se poate trai demn si mai ales se poate trai sanatos." Emil Boc: "Daca vrem ca romanii sa ramana acasa, trebuie sa cream conditii aici" Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a reamintit ca ideea proiectului a pornit in urma cu mai bine de un deceniu, chiar din Palatul Victoria. "Ma bucur ca tot din acest Palat al Victoriei, in 2011, pornea ideea Spitalului Regional de Urgenta, alocand sapte hectare de teren pentru a incepe sa gandim acest proiect. Dupa care fiecare si-a facut datoria si acum suntem la faza in care putem intra in teren sa realizam acest proiect." Edilul a prezentat si investitiile de infrastructura care vor sustine functionarea viitorului spital, de la benzi dedicate pentru ambulante la conexiuni cu metroul clujean. "Ceea ce astazi este o problema in Cluj, si anume faptul ca strazile inguste tin salvarile si ambulantele in trafic si se pierd vieti, vom avea coridoare dedicate." Intr-un mesaj cu accent european, Boc a legat proiectul de conceptul "Right to Stay". "Daca vrem ca romanii sa se intoarca sau cei care sunt sa nu mai plece, este sa cream conditii de educatie, de sanatate, de calitate a vietii, aici, la noi, acasa. Acest spital exact asta face." El a subliniat si impactul asupra corpului medical. "Medicii nostri vor avea unde sa ramana acasa, pacientii care vor veni la spital din intreaga regiune vor avea un act medical de calitate si atunci poti sa spui: da, merita sa ramana acasa." Iuliana Feclistov: 849 de paturi, 22 de sali de operatie, heliport si parc fotovoltaic Presedinta Agentiei Nationale pentru Dezvoltarea Infrastructurii in Sanatate, Iuliana Feclistov, a prezentat datele tehnice ale proiectului, descriindu-l drept un model nou pentru medicina din Romania. "Spitalul acesta va avea 849 de paturi. 106 vor fi pentru ATI, inclusiv pediatrie, neonatologie si unitate pentru arsi. 12 paturi sunt pentru arsi, 34 pentru spitalizarea de zi, 71 de cabinete ambulatorii organizate pe 11 clinici." Blocul operator va cuprinde "22 de sali de chirurgie, dintre care doua sali hibride", iar intregul complex va depasi 184.000 de metri patrati, incluzand cladiri tehnice si amenajari exterioare. Feclistov a subliniat ca noua unitate va schimba inclusiv filosofia actului medical. "Acest spital va schimba modalitatea prin care se practica medicina in Romania. Nu va fi organizat asa cum stim noi spitalele din Romania, pe sectii, ci pe sase centre multidisciplinare, care vor trata cazurile intr-un mod complex si organizat." Contractul semnat marti vizeaza executia cladirii principale, a infrastructurii suport, realizarea heliportului, a unui parc fotovoltaic si instalarea echipamentelor medicale grele. "Valoarea acestui contract este de aproximativ 2 miliarde 200 de milioane cu TVA, iar valoarea investitiei totale este de aproximativ 3 miliarde 400 de milioane", a precizat sefa ANDIS. Potrivit contractului, termenul de executie este de 40 de luni, dupa care Spitalul Regional de Urgenta Cluj ar urma sa devina principalul centru medical de urgenta pentru intreaga regiune de nord-vest a Romaniei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.