|
Accesează contul My Orange
21.08.2026, 16:25 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Procurorii DIICOT Brasov au retinut, in 20 si 21 august, sapte persoane, sase barbati si o femeie, cu varste intre 15 si 22 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc. Potrivit procurorilor, in perioada iunie-august 2026, suspectii ar fi procurat, detinut, intermediat si vandut canabis in municipiul Brasov. Drogurile ar fi fost comercializate pentru sume cuprinse intre 500 si 1.500 de lei. Anchetatorii spun ca tinerii s-ar fi sprijinit reciproc in cadrul acestei activitati, fie prin aprovizionarea cu droguri, fie prin redirectionarea clientilor catre ceilalti membri ai grupului. Potrivit Politiei Romane, contactarea persoanelor interesate sa cumpere canabis s-ar fi facut prin intermediul unei retele de socializare, iar intalnirile pentru vanzarea drogurilor aveau loc ulterior in diferite zone din Brasov. Trei dintre suspecti, prinsi in flagrant In timp ce ancheta era in desfasurare, procurorii au indisponibilizat mai multe doze de droguri despre care sustin ca fusesera pregatite pentru vanzare. Trei dintre suspecti, cu varste de 15, 17 si 19 ani, au fost prinsi in flagrant in timp ce comercializau peste 80 de grame de canabis. Potrivit anchetatorilor, drogurile fusesera procurate de la femeia cercetata in acelasi dosar. In urma a patru perchezitii domiciliare, procurorii au mai gasit 66 de doze de canabis pregatite pentru vanzare, precum si grindere, plicuri autosigilante, cantare de precizie si obiecte care prezentau urme de substanta. In cazul minorului de 15 ani, Serviciul Judetean de Medicina Legala Brasov a stabilit, in urma investigatiei, ca acesta ar fi avut discernamant la momentul comiterii faptei. Procurorii au sesizat Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov cu propunerea de arestare preventiva a celor sapte inculpati pentru 30 de zile. Actiunea a fost desfasurata impreuna cu politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Brasov, cu sprijinul luptatorilor Serviciului pentru Actiuni Speciale din cadrul IPJ Brasov.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.