×

Accesează
contul existent

Externe

Scandal la nivel UE: Laura Codruța Kövesi intervine în cazul procuroarei bulgare anchetate

Scandal la nivel UE: Laura Codruța Kövesi intervine în cazul procuroarei bulgare anchetate

Procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, a respins duminică acuzațiile potrivit cărora procedurile disciplinare împotriva procurorului european bulgar suspendat, Teodora Georgieva, ar avea motivații politice, afirmând că decizia se bazează pe probe și pe hotărâri luate în unanimitate de procurori independenți din întreaga Uniune Europeană.

17.05.2026, 22:10 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Intr-un interviu acordat emisiunii "120 Minutes" de la bTV, Kovesi a subliniat ca exista o diferenta majora intre "naratiunea" publica si faptele reale, noteaza presa bulgara. "Exista o naratiune potrivit careia un procuror european a incercat sa isi faca treaba cat mai bine intr-un dosar si, din acest motiv, a devenit tinta intimidarilor, a unei campanii de discreditare si, in final, a unei proceduri disciplinare in cadrul Parchetului European", a spus Kovesi. Ea a sustinut insa ca realitatea este diferita: anul trecut a aparut o inregistrare video in care Georgieva ar fi fost surprinsa intr-o situatie "in care nu ar fi trebuit sa se afle niciodata". Potrivit informatiilor, inregistrarea ar arata-o pe Georgieva intr-un birou al controversatului intermediar de influenta din justitie, Pepi "Evroto" Petrov, in prezent fugar. Discutiile dintre cei doi ar sugera ca numirea acesteia in functia de procuror european ar fi fost influentata de factori din culise, in Bulgaria. Kovesi a afirmat ca Georgieva a recunoscut ca apare in inregistrare si ca vocea din filmare ii apartine. Sefa Parchetului European a reamintit ca Georgieva s-a clasat initial pe locul al treilea in procedura nationala de selectie, dar a fost numita ulterior in functie in urma unei interventii a guvernului bulgar de la acea vreme. Dupa declaratiile publice ale acesteia privind anchetele derulate de Parchetul European (EPPO), institutia a inceput sa monitorizeze mai atent activitatea sa si a identificat mai multe probleme care au dus, in final, la declansarea procedurilor disciplinare, a explicat Kovesi. Ea a precizat ca, in prezent, singurele doua proceduri disciplinare analizate la nivelul EPPO o vizeaza pe Georgieva. Kovesi a subliniat ca procesul este supervizat de cinci procurori europeni independenti din state membre diferite, ceea ce contrazice acuzatiile privind o posibila ingerinta externa. "Ulterior, au fost identificate indicii privind incalcari comise de Georgieva. A existat o decizie unanima a 24 de procurori independenti din diferite tari, care au concluzionat ca aceste incalcari sunt suficient de grave pentru a solicita Comisiei Europene si Parlamentului European declansarea procedurii de revocare", a declarat ea. Procurorul-sef european a adaugat ca, dupa suspendarea Georgievei, echipa EPPO din Bulgaria a fost coordonata de alti doi procurori europeni, care au obtinut "rezultate foarte bune" comparativ cu perioada anterioara. Kovesi a criticat obstacolele intampinate de anchetele EPPO in Bulgaria Kovesi a criticat, de asemenea, obstacolele intampinate de anchetele EPPO in Bulgaria, afirmand ca institutia s-a confruntat cu dificultati din partea autoritatilor nationale, situatie intalnita si in alte state membre. Ea a dat ca exemplu o ancheta legata de un contract de achizitii publice pentru autobuze electrice. Potrivit acesteia, politia a primit ordin sa efectueze perchezitii la sediile unei companii care avea contracte cu Ministerul de Interne bulgar, insa a verificat doar doua dintre cele cinci sau sase locatii si a refuzat sa le perchezitioneze pe celelalte. Kovesi a spus ca a cerut atunci declansarea unor proceduri disciplinare impotriva politistilor implicati. De asemenea, ea a atras atentia asupra lipsei unor anchete de amploare privind fraudele de TVA si vamale in Bulgaria, in conditiile in care tara protejeaza una dintre frontierele externe ale Uniunii Europene. Sefa EPPO a avertizat ca absenta prelungita a unui reprezentant al Bulgariei in institutie ar afecta negativ activitatea acesteia. "Ar fi foarte nefavorabil pentru Parchetul European sa nu aiba un procuror din Bulgaria si ca aceasta perioada de tranzitie sa continue. Aceasta persoana trebuie sa fie independenta si profesionista", a spus ea. Kovesi a adaugat ca Bulgaria trebuie sa decida modul in care va organiza procedura de selectie, mentionand insa ca toate celelalte state membre si-au finalizat deja numirile. Potrivit acesteia, noul ministru al Justitiei din Bulgaria ar trebui sa clarifice ce s-a intamplat cu procedura actuala si sa decida daca va fi reluata de la zero sau continuata.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare