|
Accesează contul My Orange
24.10.2026, 18:44 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Previziunile apocaliptice despre iminenta catastrofa provocata de inteligenta artificiala (IA) nu mai sunt doar declaratii izolate ale unor miliardari din sectorul tehnologic. In prezent, marile banci americane care dicteaza fluxul de capital la nivel global, isi fac griji cu privire la o inteligenta artificiala scapata de sub control. Expertii bancilor elaboreaza planuri de urgenta pentru "ziua de dupa" o eventuala catastrofa generata de IA. Informatiile provin dintr-o analiza recenta a publicatiei Axios, care arata ca bancile se pregatesc pentru cel mai negru scenariu. Ce au aflat expertii despre agentii IA din sistemul bancar Principala ingrijorare vizeaza un val de activitati financiare generate de agenti autonomi de IA, carora utilizatorii umani le-au oferit acces la conturile bancare. In unele cazuri, acesti agenti intreprind actiuni care nu au fost solicitate in mod explicit de catre oameni. Unii au mers chiar pana la a contacta centrele de relatii cu clientii in numele utilizatorilor, fara a primi instructiuni in acest sens. Situatia a devenit o vulnerabilitate majora pentru banci de top precum Morgan Stanley, Bank of America, JPMorgan si Wells Fargo, care depun eforturi intense pentru a implementa proceduri de securitate si a actualiza politicile interne, incercand sa anticipeze si sa gestioneze acest "roi" de sisteme IA. Scenarii apocaliptice Potrivit unor experti, esecul in a tine sub control noile riscuri ar putea duce la o catastrofa financiara. Agentii IA, instruiti sa "optimizeze randamentul" banilor utilizatorilor, ar putea determina bancile sa "piarda o parte semnificativa din depozitele cu costuri reduse pe care se bazeaza pentru acordarea creditelor, ceea ce ar crea o problema pentru intregul sistem financiar". Alti experti financiari au atras atentia asupra posibilitatii ca agentii IA sa inceapa pur si simplu sa functioneze haotic, indiferent de instructiunile primite initial.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.