×

Accesează
contul existent

Externe

Scenariul de coșmar pentru Europa: Extrema dreapta și stânga radicală ar putea juca finala...

Scenariul de coșmar pentru Europa: Extrema dreapta și stânga radicală ar putea juca finala prezidențială din Franța

02.06.2026, 00:49 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Franta se indreapta spre un scenariu politic care provoaca neliniste in Europa: un tur doi al alegerilor prezidentiale din 2027 intre extrema dreapta si extrema stanga. Potrivit celor mai recente sondaje, Jordan Bardella, liderul partidului de extrema dreapta Rassemblement National, ramane favorit, in timp ce Jean-Luc Melenchon, fondatorul formatiunii de stanga radicala Franta Nesupusa, castiga teren si ar putea depasi candidatii centrului politic. O astfel de confruntare ar elimina din finala prezidentiala un candidat moderat, capabil sa coaguleze voturile impotriva extremei drepte. Situatia provoaca ingrijorare in tabara centrista, deja fragmentata intre mai multi potentiali candidati, inclusiv Edouard Philippe si Gabriel Attal, fosti premieri in timpul mandatului presedintelui Emmanuel Macron, relateaza Politico. Doua sondaje publicate recent au tensionat scena politica franceza. Unul dintre ele il plaseaza pe Melenchon aproape la egalitate cu Edouard Philippe pentru locul al doilea, in urma lui Bardella. Un alt sondaj arata ca liderul stangii radicale ar putea intra in turul doi daca electoratul de centru ar fi impartit intre mai multi candidati. Pentru Melenchon, revenirea este spectaculoasa. Desi ramane una dintre cele mai controversate figuri politice din Franta, liderul in varsta de 74 de ani a reusit sa isi relanseze campania dupa ce si-a anuntat candidatura in luna mai. Sustinatorii sai pregatesc un miting important la Saint-Denis, suburbie din nordul Parisului castigata de Franta Nesupusa la alegerile locale. Centrul divizat in Franta In tabara centrului, principala problema ramane lipsa unei candidaturi comune. Rivalitatea dintre Philippe si Attal risca sa fragmenteze votul moderat, oferindu-i lui Melenchon sansa de a accede in turul doi. Analistii avertizeaza ca aceasta competitie interna ar putea fi "fatala" pentru centrul politic francez. De cealalta parte, Rassemblement National pare sa mizeze tot mai mult pe un duel cu stanga radicala. Bardella este creditat cu prima sansa in majoritatea scenariilor, iar sondajele indica o victorie clara a acestuia intr-o eventuala confruntare directa cu Melenchon. Pentru stanga moderata, ascensiunea liderului Frantei Nesupuse este privita cu alarma. Socialistii traverseaza propriile tensiuni interne, iar alte figuri ale stangii, precum eurodeputatul Raphael Glucksmann, nu au reusit inca sa construiasca o alternativa suficient de puternica. Alegerile prezidentiale din Franta sunt programate pentru 2027, dar data exacta nu a fost stabilita inca oficial. Calendarul constitutional indica drept variante probabile pentru primul tur 11 aprilie sau 18 aprilie 2027, iar turul al doilea ar urma la doua saptamani dupa primul tur, daca niciun candidat nu obtine majoritatea.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare