|
Accesează
contul existent
Secretarul general al Partidului Social Democrat, Claudiu Manda, a răspuns marți liberalilor, care cer ca PSD să își asume guvernarea, acuzând „o campanie disperată” în jurul lui Ilie Bolojan, criticând și măsurile de austeritate ale Guvernului.
19.05.2026, 12:18 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Acesta este momentul adevarului. Pentru ca, dincolo de toate declaratiile si jocurile politice din ultimele saptamani, romanii vor vedea cine pune pe primul loc stabilitatea tarii si cine pune pe primul loc orgoliile personale", se arata in mesajul publicat pe Facebook de Claudiu Manda. "Observ in aceste zile o campanie disperata care incearca sa convinga romanii ca fara domnul Bolojan nu mai exista solutii pentru aceasta tara. Dar Romania nu depinde de un singur om", mai spune secretarul general al PSD. In plus, liderul social-democrat a criticat masurile de austeritate luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar. "Domnule Bolojan, ati demonstrat deja ce inseamna modelul dumneavoastra de guvernare: inflatia a ajuns la 10,7%, puterea de cumparare a romanilor a scazut, iar economia Romaniei a intrat in recesiune tehnica", transmite Manda. "Iar acesta este, de fapt, momentul adevarului: momentul in care alegi intre oameni si calcule politice. Pentru ca politica nu inseamna planuri de viitor pe persoana fizica", conchide liderul PSD. Reactia acestuia vine dupa ce Partidul National Liberal a cerut social-democratilor sa isi asume rezolvarea crizei politice cauzate de demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, prin nominalizarea unui candidat pentru functia de premier al Romaniei. In urma consultarilor de luni, liderii PSD au sustinut ca doresc refacerea coalitiei pro-europene, fara ca Ilie Bolojan sa fie premier si a exclus formarea unui guvern alaturi de AUR. Tot in urma consultarilor, atat PNL, cat si USR au anuntat ca nu vor mai intra intr-o coalitie alaturi de Partidul Social Democrat.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.