|
Accesează contul My Orange
Siegfried Mureșan, candidatul susținut de PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru, anunță că viitorul Guvern va avea în vedere creșterea salariilor din sectorul public și indexarea pensiilor, urmând ca nivelul majorărilor să fie stabilit la elaborarea bugetului de stat pentru 2027.
23.09.2026, 12:52 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Salariile in sectorul public si pensiile au stagnat in ultimii ani, este nevoie de o crestere. Vom avea in vedere o crestere a salariilor in sectorul public si o indexare a pensiilor. Momentul alcatuirii bugetului de stat pe anul 2027 va fi momentul la care vom evalua exact ce ne permitem", a declarat Muresan. El spune ca isi doreste ca romanii sa aiba salarii si pensii mai mari si ca vor exista cresteri in bugetul pentru anul viitor, in limita posibilitatilor financiare. "Eu evident ca imi doresc ca oamenii din Romania sa aiba salarii si pensii cat mai mari. Vom avea cresteri cel mai probabil in bugetul de stat pe anul urmator, cat ne permitem de mult", a afirmat candidatul la functia de premier. Muresan a vorbit si despre politica fiscala si a sustinut ca, in programul sau de guvernare, nu va exista o majorare a taxelor sau impozitelor. "Nu va exista nicio crestere a niciunei taxe sau a niciunui impozit in programul meu de guvernare sau in actul guvernarii", a declarat el. Siegfried Muresan: Nu ne vom permite sa relaxam totul dintr-o data In acelasi timp, Muresan spune ca nu va fi posibila o relaxare fiscala generala si imediata, urmand sa fie evaluat spatiul bugetar disponibil pentru anul viitor. "Nu ne vom permite sa relaxam totul dintr-o data. Trebuie sa fim cinstiti cu oamenii. Vom evalua cat spatiu bugetar avem in bugetul pe anul urmator, ce putem relaxa. Vrem sa incurajam munca", a spus Muresan. Candidatul sustinut de PNL, USR si UDMR a afirmat ca perioada de inflatie ridicata a afectat in special persoanele cu venituri mici si ca pensiile vor primi o atentie deosebita. "Va trebui sa gasim un echilibru intre cresterea puterii de cumparare a oamenilor cu venituri mici si incurajarea muncii", a mai declarat Siegfried Muresan. Declaratiile lui Muresan vin in contextul in care PSD a cerut public clarificari privind masurile pentru protejarea puterii de cumparare, iar liderul social-democratilor, Sorin Grindeanu, a sustinut indexarea pensiilor si salariilor cu rata inflatiei. "Prim-ministrul desemnat trebuie sa spuna concret ce propune pentru economie si pentru nivelul de trai al romanilor. Va continua politica de austeritate? Va mentine actuala povara fiscala sau propune o schimbare? Ce masuri are pentru protejarea puterii de cumparare, sustinerea companiilor romanesti si pastrarea locurilor de munca?", trasmitea PSD intr-un comunicat.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.