Cultura si divertisment

Termenul latin "salarium" inseamna "indemnizatie" sau "suma de bani", iar legatura sa cu "sal", cuvantul latin pentru sare, nu pare sa provina dintr-o practica prin care soldatii erau remunerati cu sare, potrivit Phys. Exista dovezi solide ca sarea era o marfa valoroasa si utilizata pe scara larga in lumea antica. Intr-o societate fara metode moderne de refrigerare, aceasta avea un rol important in conservarea alimentelor, in special a carnii si pestelui. In plus, sarea era usor de transportat, ceea ce ar putea explica de ce s-a raspandit ideea ca soldatii erau platiti cu sare. Clasicistul neozeelandez Peter Gainsford arata ca termenul englezesc "salary" provine intr-adevar din latinescul "salarium", care poate fi tradus prin "indemnizatie" sau "alocatie baneasca". Exista o legatura intre "salarium" si "sal", cuvantul latin pentru sare, insa nu exista dovezi ca aceasta ar fi aparut deoarece soldatii romani erau platiti in sare. Soldatii romani erau platiti in principal cu monede Dovezile disponibile arata ca soldatii romani erau platiti in principal cu monede, in special cu monede de argint. Monedele romane de argint aveau adesea reprezentari asociate armatei. Printre cele mai frecvente se numarau monedele care o reprezentau pe Fides, zeita bunei credinte si a increderii reciproce. Pe acestea aparea si expresia "fides militum", care inseamna "loialitatea soldatilor". Istoricul roman antic Titus Livius sustinea ca statul roman si-a asumat plata regulata a soldatilor in anul 405 i.Hr. Livius nu precizeaza suma, ci doar faptul ca plata urma sa fie facuta de stat. Aceasta remuneratie purta numele de "stipendium", termen din care provine cuvantul modern "stipendiu". Pana atunci, soldatii isi suportau singuri cheltuielile. "Stipendium"-ul era platit in trei transe pe an. Din suma datorata erau scazute costurile pentru imbracaminte, hrana si chiar cheltuielile funerare, inainte ca soldatii sa primeasca suma neta. Peste trei secole, in jurul anului 50 i.Hr., Iulius Caesar a dublat "stipendium"-ul la 225 de denari pe an. In acea perioada, o paine costa pana la un sfert de denar. Pana la sfarsitul secolului al II-lea d.Hr., suma crescuse la 600 de denari. Acestea erau veniturile soldatilor de rand, respectiv ale legionarilor. Centurionii si ceilalti ofiteri primeau sume considerabil mai mari. Cand salariul nu a mai fost suficient In timp, "stipendium"-ul nu a mai fost suficient pentru soldati. Problemele provocate de inflatie, in special in secolul al III-lea d.Hr., au dus la solicitari pentru cresterea remuneratiei. Soldatii au inceput sa primeasca plati suplimentare, in special sub forma unor "donativa", un fel de bonusuri. Acestea au crescut semnificativ veniturile totale ale militarilor. "Donativa" erau acordate anual si contribuiau la legarea mai directa a loialitatii armatei de imparatii care le ofereau. Imparatii stiau ca reducerea acestor bonusuri sau refuzul de a le plati putea provoca nemultumirea si chiar lipsa de loialitate a soldatilor. Importanta acestor plati reiese si din sfatul pe care imparatul Septimius Severus, aflat pe patul de moarte, i l-a dat fiilor sai: "Fiti armoniosi, imbogatiti-i pe soldati si dispretuiti-i pe ceilalti oameni". Avantajele serviciului militar Dupa depunerea juramantului militar, cunoscut sub numele de "sacramentum", un soldat roman trebuia, in mod obisnuit, sa serveasca timp de 25 de ani. Veniturile regulate, alaturi de posibilitatea de a primi bonusuri, faceau insa serviciul militar atractiv pentru multi. Soldatii beneficiau si de alte avantaje. La pensionare, militarii primeau "praemia militiae", o suma acordata la finalul serviciului. In timpul domniei lui Augustus, spre sfarsitul secolului I i.Hr., aceasta era de 3.000 de denari, echivalentul a 12.000 de sesterti. Suma a crescut ulterior. In secolul al IV-lea d.Hr. si, posibil, chiar mai devreme, soldatii primeau si o indemnizatie pentru hrana, imbracaminte si alte bunuri. Aceasta era finantata printr-o taxa speciala, numita "annona militaris". O criza monetara in Imperiul Roman In secolul al III-lea, o criza a monedei de argint i-a facut pe soldati sa-si piarda increderea in valoarea acesteia. In secolul al IV-lea, in timpul imparatului Constantin cel Mare, intre anii 306 si 337 d.Hr., a fost introdusa o noua moneda de aur, cunoscuta sub numele de "solidus". "Solidus" cantarea 4,5 grame si a inlocuit moneda "aureus", care cantarea 7,5 grame. A devenit cea mai de incredere si mai stabila moneda din lumea romana timp de aproximativ 1.000 de ani. Soldatii s-au numarat printre principalii beneficiari ai acestei monede. Exista si o teorie potrivit careia cuvantul "soldat" ar proveni din "solidus". La fel ca in cazul legaturii dintre "salariu" si sare, insa, nu exista dovezi clare care sa demonstreze ca termenul "soldat" provine din "solidus". Exista totusi un sambure de adevar? Mii de cuvinte din engleza moderna si din alte limbi europene isi au originea in latina, dar si in greaca veche. Legatura dintre "salary" si termenul latin "salarium" este un astfel de exemplu. Sarea era esentiala pentru soldatii romani datorita proprietatilor sale de conservare. Atat in timpul campaniilor militare, cat si in cazarmi, aceasta era o necesitate. Nu exista insa dovezi ca aceasta importanta avea legatura cu plata soldatilor in sare. Pentru remunerarea militarilor, monedele isi faceau foarte bine treaba.