×

Accesează contul My Orange

Externe

Spania amână închiderea celei mai mari centrale nucleare din țară. Care este noul termen propus

Spania amână închiderea celei mai mari centrale nucleare din țară. Care este noul termen propus

14.08.2026, 13:06 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Guvernul condus de premierul spaniol Pedro Sanchez a prelungit, vineri, durata de functionare a centralei nucleare Almaraz, cea mai mare de acest tip din Spania, pana pe 8 iunie 2030. Informatia vine in contextul in care Unitatea 1 urma sa fie inchisa in noiembrie 2027, iar unitatea 2 in octombrie 2028, conform calendarului convenit in 2019 intre guvern si companiile energetice. Potrivit Euronews, decizia, care inseamna amanarea cu trei ani a inchiderii planificate a celor doua reactoare ale centralei din regiunea Extremadura, a fost publicata in Monitorul Oficial al Statului printr-un ordin ministerial al Ministerului Tranzitiei Ecologice. Almaraz este centrala nucleara care a generat cea mai mare cantitate de energie electrica din istoria Spaniei si asigura in prezent aproximativ 7% din productia nationala de energie electrica. Guvernul condus Sanchez s-a angajat sa renunte la energia nucleara pana in 2035, insa o pana de curent care a afectat Peninsula Iberica in aprilie anul trecut a readus in discutie rolul energiei nucleare si necesitatea mentinerii in functiune a acestor centrale. Cetatenii au facut o petitie pentru mentinerea centralei in functiune Decizia de vineri a Madridului survine, de asemenea, intr-un context de presiuni europene tot mai intense. In luna februarie a acestui an, o delegatie formata din zece deputati europeni a vizitat centrala de la Almaraz ca raspuns la o petitie a cetatenilor impotriva inchiderii acesteia. La momentul respectiv, peste 10.000 de locuitori din zona s-au opus inchiderii acesteia, avertizand asupra unei discrepante intre administratiile locale si cele nationale in aceasta privinta. Ca urmare a acestei vizite, Comisia pentru petitii a aprobat, in mai 2026, un raport prin care se solicita in mod explicit guvernului spaniol sa reconsidere calendarul de inchidere, concluzionand ca decizia s-a bazat pe "motive pur politice si ideologice, fara o baza tehnica suficienta" . Decizia guvernului spaniol vine dupa ce Consiliul pentru Siguranta Nucleara (CSN) a emis, la jumatatea lunii iulie, un raport favorabil privind continuarea functionarii centralei, confirmand ca aceasta indeplineste toate conditiile de siguranta nucleara pentru a functiona pana in 2030. Potrivit agentiei EFE, in Spania exista cinci centrale nucleare in functiune, cu sapte reactoare operationale: Almaraz I si II (Caceres), Asco I si II si Vandellos II (Tarragona), Cofrentes (Valencia) si Trillo (Guadalajara), care produc impreuna 20% din energia electrica nationala.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare