|
Accesează contul My Orange
17.10.2026, 07:43 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Un clasament realizat de Visual Capitalist pe baza datelor oficiale ale FMI de la inceputul lunii octombrie 2026 arata dimensiunea diferentelor dintre principalii debitori ai institutiei financiare internationale. Argentina are un sold al creditelor FMI de 56,8 miliarde de dolari, echivalent cu 8,2% din PIB-ul estimat al tarii pentru acest an. Suma depaseste chiar datoriile cumulate ale urmatoarelor sase state din clasament. Pe pozitia a doua se afla Ucraina, cu 14,4 miliarde de dolari, reprezentand aproximativ 6,4% din PIB. Urmeaza Pakistan, cu 10,8 miliarde de dolari, Egipt, cu 10,6 miliarde, si Ecuador, cu 9,4 miliarde de dolari. In cazul Ecuadorului, raportarea datoriei la dimensiunea economiei indica o povara importanta: creditele restante catre FMI reprezinta 6,8% din PIB. De ce Argentina revine constant la FMI Pozitia Argentinei este rezultatul unei istorii indelungate de crize valutare, inflatie ridicata si dificultati in accesarea pietelor internationale de capital. In 2018, Buenos Aires a obtinut un acord de finantare in valoare de 57 de miliarde de dolari, intr-un moment in care tara traversa o grava criza monetara. Au urmat noi negocieri si un alt acord important in 2022. Cel mai recent program a fost aprobat in aprilie 2025 si prevedea finantari de 20 de miliarde de dolari, dintre care 12 miliarde au fost puse imediat la dispozitia Argentinei. Obiectivele au inclus stabilizarea economiei, refacerea rezervelor valutare si recastigarea increderii investitorilor. Sub conducerea presedintelui Javier Milei, autoritatile au adoptat reduceri de cheltuieli si masuri de disciplina fiscala, precum si un regim valutar mai flexibil. O evaluare realizata in mai 2026 a permis deblocarea unui nou miliard de dolari. Ucraina, pe locul doi pe fondul razboiului Situatia Ucrainei are cauze diferite. Invazia Rusiei, inceputa in 2022, a provocat distrugeri ale infrastructurii si perturbari majore ale economiei, crescand nevoia Kievului de finantare externa. In februarie 2026, Ucraina a obtinut un nou program FMI de 8,1 miliarde de dolari, parte a unui pachet international de sprijin mult mai amplu, de 136,5 miliarde de dolari. Pakistanul, al treilea mare debitor al FMI, se confrunta, in schimb, cu probleme structurale precum colectarea redusa a taxelor, deficitul de valuta si datoriile din sectorul energetic. Romania nu apare intre primele 26 de tari din clasamentul marilor debitori prezentat in datele analizate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.