×

Accesează contul My Orange

Externe

Ucraina lovește pentru a doua noapte consecutiv una dintre cele mai mari rafinării din Rusia,...

Ucraina lovește pentru a doua noapte consecutiv una dintre cele mai mari rafinării din Rusia, potrivit autorităților și martorilor

06.08.2026, 06:27 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Drone ucrainene au atacat in noaptea de miercuri spre joi rafinaria Slavneft-Yanos din regiunea rusa Iaroslavl, una dintre cele mai mari instalatii de procesare a petrolului din Rusia. Este a doua noapte consecutiva in care obiectivul este vizat, dupa un atac revendicat anterior de presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, precizeaza Kyiv INdependent. Potrivit imaginilor si inregistrarilor video publicate de locuitori pe retelele sociale, deasupra orasului Iaroslavl s-au ridicat coloane de fum in timpul unui atac cu drone. Ce este rafinaria Slavneft-Yanos Canale rusesti de monitorizare au relatat ca tinta loviturii a fost rafinaria Slavneft-Yanos, situata la peste 700 de kilometri de granita cu Ucraina. Instalatia este cea mai mare rafinarie din regiunea centrala a Rusiei si una dintre cele mai mari cinci din tara, avand o capacitate anuala de procesare de aproximativ 15 milioane de tone de titei. Guvernatorul regiunii Iaroslavl, Mihail Evraev, a confirmat ca regiunea a fost atacata de drone ucrainene si a anuntat restrictii de circulatie pe soseaua care leaga orasul de Moscova. Drumul inchis trece prin apropierea rafinariei, insa oficialul rus nu a precizat daca instalatia a fost lovita si nici daca au existat pagube. Mai multi martori au vazut incendii Mai multi locuitori au sustinut pe retelele sociale ca unele locuinte din oras au fost cuprinse de incendii in urma atacului. Aceste informatii nu au putut fi verificate din surse independente. Atacul are loc la doar o zi dupa ce presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anuntat ca fortele ucrainene au lovit cu succes aceeasi rafinarie. "Iaroslavl, la peste 700 de kilometri de granita de stat a Ucrainei. O instalatie din sectorul petrolier care avea o importanta majora pentru finantarea razboiului Rusiei", a scris Zelenski pe Facebook, alaturi de imagini care aratau rafinaria in flacari. De patru ori atacata Liderul ucrainean a multumit armatei si serviciilor de informatii militare pentru ceea ce a numit o actiune de "dreptate", afirmand ca atacurile asupra infrastructurii energetice ruse reprezinta un raspuns la bombardamentele Moscovei asupra oraselor si satelor ucrainene. Rafinaria din Iaroslavl a fost vizata in repetate randuri in ultimele luni. Potrivit surselor ucrainene, numai in luna mai 2026 au fost inregistrate patru atacuri separate asupra instalatiei.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare