×

Accesează contul My Orange

Externe

UE schimbă regulile aderării: avantaje economice pentru Ucraina și Moldova

UE schimbă regulile aderării: avantaje economice pentru Ucraina și Moldova

26.06.2026, 07:21 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Bruxellesul lucreaza la un mecanism de "integrare graduala", prin care tarile candidate vor primi beneficii pe masura ce implementeaza reformele cerute de Uniunea Europeana, chiar daca procesul de aderare va continua inca ani de zile. Printre masurile analizate se numara accesul la unele programe de finantare ale UE, acorduri comerciale preferentiale si acces partial la piata unica europeana. Pachetul de beneficii ar urma sa fie adaptat fiecarei tari, in functie de progresul in alinierea la legislatia europeana si de reformele implementate. Fara drepturi politice Spre deosebire de propunerile anterioare, care prevedeau acordarea unor drepturi politice inainte de aderarea propriu-zisa si care au fost respinse de statele membre, noul plan ofera doar avantaje economice, fara participarea la procesul decizional al Uniunii. Drepturile politice presupun participarea la procesul decizional al Uniunii Europene, inclusiv reprezentare si drept de vot in principalele institutii europene, beneficii rezervate in prezent doar statelor membre. Planul castiga sprijin in UE Potrivit oficialilor europeni, initiativa are mai multe sanse de a obtine sprijin politic decat proiectele anterioare. Franta si Germania au sustinut in trecut conceptul unei forme de "aderare partiala" pentru statele care au de parcurs un proces lung pana la intrarea in UE. Eurodeputatul lituanian Petras Austrevicius, autorul strategiei Parlamentului European privind extinderea, considera ca integrarea economica trebuie sa avanseze in paralel cu reformele si sustine aplicarea principiului "mai mult pentru cei care progreseaza mai mult". Comisia Europeana intentioneaza sa obtina acordul statelor membre pentru dezvoltarea cadrului legislativ la unul dintre Consiliile Europene programate in octombrie sau decembrie. Statele, evaluate individual Accesul la beneficii nu va fi automat, ci va fi acordat de la caz la caz, in functie de gradul de aliniere la normele europene si de reformele realizate. Oficialii europeni considera ca acest sistem va incuraja guvernele candidate sa continue reformele dificile, chiar daca aderarea propriu-zisa ramane un obiectiv pe termen lung. Statele membre sunt de acord ca extinderea Uniunii trebuie accelerata, mai ales in contextul razboiului din Ucraina, insa multe capitale europene raman reticente fata de admiterea unor tari insuficient pregatite. Ucraina si Moldova, printre principalele beneficiare Noua abordare urmareste sa mentina implicate tari precum Ucraina si Republica Moldova, ale caror negocieri de aderare sunt asteptate sa dureze mai multi ani. Dupa reuniunea de luni cu oficialii moldoveni, Comisia Europeana a anuntat ca va continua atat procesul de aderare al Republicii Moldova, cat si aprofundarea integrarii sale graduale in Uniunea Europeana. Chisinaul a primit deja acces la Zona Unica de Plati in Euro (SEPA), la sistemul european de roaming si la programe culturale europene. In prezent, UE are noua state candidate. Muntenegru este considerat cel mai avansat in negocieri, in timp ce Ucraina si Republica Moldova au deschis oficial discutiile de aderare. In schimb, procesele Serbiei, Turciei si Georgiei stagneaza. Comisia pregateste si un nou set de mecanisme prin care statele care vor deveni membre sa poata fi sanctionate daca, dupa aderare, incalca principiile statului de drept sau standardele democratice.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare