Cultura si divertisment

Potrivit descrierii de pe site-ul casei de licitatii, opera este reprodusa in "Pictorul Grigorescu. Viata si opera lui" de Alexandru Vlahuta, Bucuresti, 1910, pag. 234, cu titlul, "Susana". Opera a participat la Expozitia Centenarul Pictorului Nicolae Grigorescu, 12-30 iunie 1938, Bucuresti, si este reprodusa in catalogul expozitiei la cat. 60, cu titlul "Tarancuta". Valoarea tabloului a fost estimata la 30.000-50.000 de euro, insa a fost adjudecata la 141.000 de euro. Tabloul este realizat cu tehnica uleiului pe lemn, 32 x 23 cm, semnat dreapta jos, cu rosu, "Grigorescu". "Subiectele nationale" il preocupa pe Nicolae Grigorescu inca din perioada formarii sale artistice, cand, in timpul studiilor la Paris si al experientei decisive de la Barbizon, intra in contact direct cu tendintele picturii europene de secol XIX, orientate spre reprezentarea vietii simple si autentice. Revenit in tara dupa 1864 si 1867, artistul integreaza aceste influente in propria viziune, adaptand tematica realista si lirica a scolii de la Barbizon la specificul romanesc. Astfel, interesul pentru lumea rurala devine una dintre directiile definitorii ale creatiei sale, iar portretul de taranca capata statutul unui adevarat simbol al identitatii nationale, in care frumusetea simpla a satului este transpusa artistic prin sensibilitate, observatie directa si idealizare poetica. Acest interes pentru figura tarancii poate fi interpretat si ca o adaptare autohtona a tipologiei "tarancii italiene", extrem de raspandita in pictura europeana a epocii, cultivata de artisti precum William Bouguereau, Jean-Leon Gerome, Ernest Hebert, Camille Corot sau Mariano Fortuny i Marsal. In cautarea unor imagini emblematice pentru specificului national in pictura romaneasca, Nicolae Grigorescu prelucreaza si adapteaza aceasta tema si o transpune in fundalul romanesc, construind tipologii recognoscibile prin fizionomie, gesturi, atitudine si port. Astfel, artistul introduce echivalentul din lumea noastra intr-o schema compozitionala deja consacrata. Prin acest transfer, Nicolae Grigorescu aliniaza scoala romaneasca de pictura la aria tematica a picturii europene, conferind o dimensiune identitara distincta, in care taranul si, mai ales, taranca devin purtatori ai valorilor traditionale. Lucrarea de fata se inscrie in seria ampla de portrete de tarancute realizate in a doua parte a creatiei sale, alaturi de compozitii similare precum "Taranca", "Taranca voioasa", "Fata cu basma alba" sau "Cap de fata cu broboada". Desi reluate tipologic, fiecare figura aduce accente diferite prin fizionomia si psihologia personajului, alcatuind un catalog de tipuri si caractere umane - unele din vecinatatea si intimitatea artistului, altele ce urmaresc asocierea oamenilor cu mediul social. Remarcam ca Nicolae Grigorescu este preocupat de redarea caracterului prin studiul fizionomiei, fiind convins - prin prisma formarii sale academice - ca infatisarea subiectului reflecta caracteristici ale personalitatii. Astfel, artistul cauta sa transpuna pe panza lumea interioara a modelului, apeland, dincolo de realitatea vizibila in fata sevaletului sau, la imaginatie in incercarea de a evidentia prima impresie care ii sugereaza esentialul unui tip omenesc. Astfel, portretizarea satenilor transcende simpla reprezentare etnografica si devine un instrument de constructie simbolica a imaginii nationale. Tarancutele lui Nicolae Grigorescu reprezinta figuri arhetipale. Mereu surprinse in posturi demne, vesele, luminoase, ele intruchipeaza puritatea si permanenta lumii satului romanesc. Aceasta idealizare se regaseste si in prezenta lucrare, atat in atitudinea calma a subiectului, cat si in coloristicul cald si in tratarea delicata a luminii. Prezenta lucrare este reprodusa in monografia dedicata pictorului de Alexandru Vlahuta sub numele de "Susana". Desi nu stim identitatea precisa a Susanei, chipul sau a servit drept inspiratie si pentru alte lucrari ale artistului. Modelul este surprins pe un fundal brun inchis, neutru, care concentreaza atentia asupra expresiei si a elementelor de costum. Basmaua, redata intr-un alb galbui luminos, devine centrul compozitional si principala sursa de lumina picturala, sugerand modestia, decenta si statutul social al femeii din mediul rural. Modul in care aceasta incadreaza chipul accentueaza expresia mandra a modelului. Margelele rosii, frecvent intalnite in portretele de taranci ale lui Grigorescu, adauga o nota cromatica vibranta si functioneaza ca element simbolic al feminitatii. Constructia portretului, realizata in tuse largi si modelatoare de volum, indica apartenenta lucrarii la etapa matura a creatiei artistului, de dupa 1890, cand tema rurala este abordata intr-o cheie lirica si sintetizata. Astfel, prin armonia dintre chip, port si cromatica, Nicolae Grigorescu construieste o imagine poetica a satului romanesc, plina de caldura si farmec, provenita din observatia directa, dar filtrata printr-o sensibilitate artistica ce transforma realitatea intr-un ideal vizual al identitatii nationale", se arata pe site-ul celor de la Artmark.