Politic-Social

Istoricul Mihai Chiper, cercetator la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" al Academiei Romane, a documentat peste 1.200 de "afaceri de onoare" petrecute intre 1821 si aproximativ 1940, dintre care sute s-au transformat efectiv in dueluri. In lumea politica, asemenea confruntari se terminau, de regula, fara consecinte grave: lupta era oprita la prima rana sau pistoalele erau folosite in conditii menite sa reduca riscul unui deces. In cercetarea sa, Chiper arata ca dintre sutele de cazuri cu implicatii politice, duelul Filipescu-Lahovary a ramas exceptia tragica si unul dintre episoadele emblematice ale modernitatii romanesti. Cum functiona un duel in Romania secolului al XIX-lea Duelurile practicate de politicieni, militari, jurnalisti sau membri ai elitei romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea nu incepeau, de regula, prin scoaterea imediata a pistolului sau a spadei. Duelul era doar ultima etapa a unei asa-numite "afaceri de onoare", guvernata de reguli si de adevarate "coduri de onoare", inspirate in mare masura din modelele occidentale, in special din cel francez. Totul pornea de la o ofensa. Putea fi vorba despre o insulta rostita in public, o acuzatie politica, un articol de presa, o palma sau chiar un gest considerat degradant. Persoana care se considera ofensata nu trebuia, potrivit conventiilor lumii bune, sa se repeada asupra adversarului. Isi desemna mai intai martorii sau "secunzii", de obicei doi barbati cu reputatie buna, care urmau sa negocieze in numele sau. Acestia duceau adversarului ceea ce era numit "cartelul", adica solicitarea de satisfactie. Cel provocat avea, in esenta, mai multe posibilitati: putea explica afirmatia, o putea retrage, putea prezenta scuze sau putea accepta continuarea "afacerii de onoare" si isi desemna propriii martori. Refuzul pur si simplu de a raspunde provocarii putea avea o consecinta grea pentru un membru al elitei: risca sa fie declarat "descalificat" si exclus simbolic din cercul "oamenilor de onoare". Numeroase provocari nu ajungeau niciodata la lupta. O retragere publica a cuvintelor sau niste scuze formulate intr-un mod acceptabil pentru martori puteau fi suficiente pentru ca onoarea sa fie considerata reparata. Istoricul Mihai Chiper subliniaza in cartea sa ca violenta propriu-zisa reprezenta abia ultimul nivel al mecanismului de obtinere a "satisfactiei". Martorii stabileau regulile luptei Daca impacarea esua, rolul martorilor devenea esential. Cele doua perechi de secunzi negociau arma, locul, conditiile confruntarii si momentul in care duelul urma sa fie oprit. Duelurile puteau avea loc cu spada, sabia, floreta sau pistolul, iar regulile nu erau identice de la un caz la altul. In Romania circulau mai multe coduri europene de duel, iar Mihai Chiper arata ca, la sfarsitul secolului al XIX-lea, era invocat inclusiv celebrul cod francez al contelui de Chatauvillard. Martorii trebuiau sa garanteze ca ambii adversari beneficiau de sanse comparabile, sa urmareasca respectarea conditiilor stabilite si sa intervina daca unul dintre combatanti incalca regulile. La duelurile serioase se aflau in apropiere si medici, pregatiti sa acorde ingrijiri sau sa ceara oprirea luptei. La final, martorii redactau de regula si un proces-verbal. Documentul consemna conditiile confruntarii si felul in care aceasta se incheiase. Formula importanta nu era ca unul dintre participanti "castigase", ci ca "onoarea a fost satisfacuta". In logica epocii, simplul fapt ca un barbat acceptase sa-si riste viata era considerat o demonstratie suficienta a curajului si a statutului sau. Duelurile nu trebuiau neaparat sa se termine cu moartea In modelul francez, care a influentat puternic si duelurile romanesti, confruntarile cu spada erau adesea oprite "au premier sang" - la prima varsare de sange. O taietura relativ minora putea fi suficienta pentru ca martorii sa declare onoarea reparata. Cercetarea lui Mihai Chiper asupra a 269 de dueluri identificate in Vechiul Regat intre 1859 si 1912 arata cat de rar era, in realitate, deznodamantul mortal. Aproximativ 38% dintre confruntari s-au incheiat cu rani usoare, iar 37% fara rani. Au existat insa si cazuri grave: aproape 16% au provocat rani serioase, iar 11 dintre cele 269 de dueluri, circa 4%, s-au terminat cu moartea unui participant. Duelul ramas in istorie: Nicolae Filipescu-George Em. Lahovary. Articolul de ziar care a aprins conflictul Conflictul a izbucnit dupa aparitia articolului "Deux politiques", la 18 noiembrie 1897, in publicatia in limba franceza L'Independance Roumaine. Nicolae Filipescu a considerat ca textul ii ataca nu numai pozitia politica, ci si onoarea personala. Articolul facea referire la o politica considerata necinstita si la existenta unor socoteli care mai trebuiau reglate. Faptul ca articolul era semnat chiar de George Em. Lahovary avea o greutate suplimentara. Potrivit documentarii lui Chiper, proprietarul publicatiei isi punea semnatura pe articole doar in cateva situatii importante pe an, pentru a marca pozitia ziarului. In spatele conflictului personal exista insa si unul politic: Lahovary se distantase de conservatori si demisionase din Clubul Conservator cu aproximativ o luna inainte de duel. Filipescu si-a trimis martorii, Victor Ionescu si Alexandru Saulescu, pentru a cere "satisfactie". Lahovary i-a desemnat la randul sau pe Theodor Vacarescu si Constantin Isvoranu si i-a transmis lui Filipescu ca textul reprezenta o polemica jurnalistica, fara intentia unei ofense personale. Martorii lui Lahovary au incercat, de asemenea, sa evite duelul. Filipescu nu a cedat. Ambii si-au pregatit testamentele inainte de lupta Cei doi nu erau novici in asemenea confruntari. Lahovary mai trecuse prin dispute de onoare si chiar printr-un duel cu C.G. Costa-Foru. Ironia istoriei este ca unul dintre martorii sai la acel duel fusese chiar Nicolae Filipescu. Filipescu avea la randul sau un lung istoric de provocari si confruntari: in timpul procesului avea sa spuna ca Victor Ionescu ii fusese martor de sapte-opt ori. Chiper identifica cel putin trei dueluri efective ale lui Filipescu inainte de confruntarea fatala din 1897, toate soldate cu varsare de sange. De data aceasta, riscul era asumat in mod evident. Filipescu si-a incredintat testamentul unei rude, iar Lahovary avea asupra sa documente cu dispozitii pentru familie. Arma stabilita a fost spada. Sala de numai 12 metri care avea sa devina decisiva Duelul a avut loc la 29 noiembrie 1897, pe Cheiul Dambovitei, intr-o sala de scrima si gimnastica. Arhivele Nationale plaseaza confruntarea in jurul orei 11. Alegerea locului a devenit ulterior una dintre principalele probleme ale anchetei si procesului. Sala avea numai aproximativ 12 metri lungime, in vreme ce regulamentele duelului cu spada presupuneau un spatiu mult mai generos, de aproximativ 30 de metri, astfel incat combatantii sa poata inainta si, mai ales, sa se retraga. In plus, Filipescu cunostea sala si se antrenase acolo. Documentarea Muzeului Municipiului Bucuresti arata ca initial fusese luat in calcul un manej, apoi o sala de gimnastica de aproximativ 30 de metri. In cele din urma s-a optat pentru sala de scrima, mai mica, inclusiv pentru ca era incalzita. Prima repriza a durat foarte putin. Lahovary a fost obligat sa se retraga pana aproape de perete, moment in care confruntarea a fost intrerupta. Cei doi au revenit apoi in pozitia initiala. A doua repriza avea sa fie fatala. Spada lui Filipescu a patruns aproximativ 20 de centimetri La reluarea luptei, Lahovary nu a mai avut suficient spatiu pentru retragere. Atacul lui Filipescu l-a impins din nou spre limita salii, iar spada a patruns aproximativ 20 de centimetri in corpul adversarului. Arhivele Nationale consemneaza ca lovitura i-a perforat vena cava inferioara. Lahovary a murit la scurt timp, in bratele valetului sau francez. George Em. Lahovary avea 43 de ani. Studiase dreptul la Paris, intrase in diplomatie, fusese deputat si cenzor al Bancii Nationale, iar in 1885 preluase L'Independance Roumaine. Moartea sa a transformat instantaneu ceea ce trebuia sa fie o "afacere de onoare" intr-o problema politica si juridica de prim rang. A fost duel sau omor? Nicolae Filipescu si martorii au fost retinuti, iar procesul care a urmat a depasit rapid cazul individual. Codul penal roman prevedea deja pedepse speciale pentru duel. Articolul 258 sanctiona inclusiv duelurile fara victime, iar articolul 259 stabilea pentru confruntarile soldate cu ranire sau moarte pedepse cu inchisoarea de pana la patru ani. Legea facea insa o diferenta esentiala intre un duel desfasurat potrivit regulilor stabilite de martori si un omor obisnuit, ceea ce lasa justitiei un spatiu foarte larg de interpretare. Acuzarea a invocat sala improprie, avantajul lui Filipescu, refuzarea incercarilor de impacare si situatia unuia dintre martori, Victor Ionescu, care avusese anterior un conflict cu Lahovary. Procurorul general Stefan Statescu a adoptat o pozitie dura si a contestat insasi legitimitatea duelului ca institutie sociala, considerand ca acceptul reciproc nu putea da unui particular dreptul de a lua viata altuia. De cealalta parte, apararea a sustinut ca duelul constituia o categorie juridica aparte si ca legislatia nu mai corespundea practicilor tolerate de societate. Printre juristii care au pledat in aceasta dezbatere s-au aflat nume importante ale epocii, inclusiv George Panu si Barbu Stefanescu Delavrancea. Procesul a capatat si o dimensiune a ciocnirii intre doua concepte asupra justitiei: statul modern, care revendica monopolul asupra justitiei, si codul aristocratic al onoarei personale. Moartea lui Lahovary a ajuns in Parlament Impactul politic a fost imediat. La numai cateva zile dupa tragedie, A.C. Viisoreanu a depus in Senat un proiect pentru eliminarea articolelor 258-261 din Codul penal, astfel incat duelurile mortale sa nu mai beneficieze de statut juridic special. Un alt proiect, initiat in Camera de V.M. Missir si semnat de 30 de deputati, propunea pedepse mult mai severe. Varianta discutata prevedea pana la doi ani pentru provocarea la duel, trei ani in cazul ranirii si pana la zece ani atunci cand confruntarea se termina cu moartea unui participant. Era vizata inclusiv cariera publica a duelistilor: in cazul unei morti, acestia puteau fi exclusi definitiv din functii publice. Proiectele au fost insa amanate si, in cele din urma, nu au produs ruptura radicala dorita de adversarii duelului. Fenomenul era prea adanc inradacinat in elite. Cercetarea lui Chiper arata ca, in timp ce Filipescu era urmarit penal, alte dueluri continuau sa aiba loc in Botosani, Bacau, Roman, Buzau si Bucuresti, uneori fara consecinte judiciare serioase. Sase luni de inchisoare. Apoi a intervenit Carol I La 21 februarie 1898, Filipescu a fost condamnat la sase luni de inchisoare, in timp ce martorii au fost achitati. Procedurile judiciare au continuat in lunile urmatoare, iar condamnarea ramasa in final a fost una considerata de istorici simbolica: sase luni, plus despagubiri de un leu catre partea civila. Filipescu a ajuns la inchisoare, dar nu avea sa execute intreaga pedeapsa. Regele Carol I l-a gratiat. Mihai Chiper noteaza ca ministrul Justitiei, Anastase Stolojan, a mers personal la condamnat pentru a-i inmana decretul regal. Pentru istoric, pedeapsa redusa, achitarea martorilor, esecul proiectelor anti-duel si gratierea regala arata cat de larg acceptata ramanea practica in interiorul inaltei societati romanesti. Cariera lui Nicolae Filipescu nu a fost distrusa de episod. Avea sa ramana una dintre figurile importante ale conservatorismului romanesc si sa ocupe ulterior functii ministeriale. Monumentul din Bucuresti care pastreaza si astazi povestea duelului Moartea lui George Em. Lahovary a lasat si o urma fizica in Bucuresti. Vaduva sa, Zoe Lahovary, a solicitat Primariei inca din 1901 permisiunea de a ridica o fantana in memoria sotului ei, chiar in apropierea salii de scrima in care acesta fusese ucis. Monumentul a fost terminat la 14 februarie 1903 si preluat apoi intre monumentele publice ale Capitalei. Fantana G. Em. Lahovary a supravietuit marilor transformari ale centrului Bucurestiului. A fost dezafectata odata cu demolarile din anii '80, restaurata si mutata, iar din 2007 se afla pe Splaiul Independentei, in zona Pietei Natiunile Unite. Pe monument este pastrata dedicatia principesei Zoe Soutzu pentru George Emanuel Lahovary. Dueluri celebre care au intrat in istorie Lumea politica si culturala a secolelor XVIII-XIX a fost plina de aceste dueluri. Unele dintre cele mai cunoscute personaje ale epocii si-au pus viata in joc pentru ceea ce considerau o chestiune de onoare. Cel mai celebru exemplu american este duelul dintre Alexander Hamilton, unul dintre parintii fondatori ai Statelor Unite si fost secretar al Trezoreriei, si Aaron Burr, vicepresedintele SUA. Cei doi s-au intalnit la 11 iulie 1804, dupa ani de rivalitate politica si atacuri reciproce. Burr l-a impuscat mortal pe Hamilton, care a murit a doua zi. Un alt duel celebru i-a fost fatal scriitorului rus Aleksandr Puskin. In 1837, poetul s-a confruntat cu ofiterul francez Georges d'Anthes, pe fondul zvonurilor si insultelor legate de sotia sa, Natalia. Puskin a fost impuscat si a murit doua zile mai tarziu, la numai 37 de ani.