|
Accesează contul My Orange
04.08.2026, 16:14 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ruinele forjei din orasul Vlahita, judetul Harghita, sunt marturie a activitatii industriale care a adus faima si prosperitate orasului timp de un veac si jumatate. Monument istoric important pentru comunitate, Forja Veche din Vlahita va fi reabilitata si transformata in centru cultural multifunctional. Finantarea va fi asigurata in cadrul unui program derulat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru si depaseste 9,1 milioane de lei. "Proiectul de reabilitare a Forjei Vechi din Vlahita contribuie atat la revitalizarea unui vechi mestesug, la reabilitarea unui monument istoric, cat si la stimularea culturii, turismului si economiei locale. Acesta este al doilea proiect finantat prin PR Centru la Vlahita, primul vizand mobilitatea urbana nemotorizata, respectiv construirea de piste de biciclete si reabilitarea infrastructurii pentru pietoni. Valoarea totala a celor doua proiecte este de peste 23 de milioane de lei", a declarat Simion Cretu, directorul general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru. Monument istoric in ruina Aflata de ani de zile in stare avansata de degradare, Forja Veche este unul dintre cele mai valoroase monumente de patrimoniu industrial din Harghita. Potrivit ADR Centru, este ultima forja de acest fel care a functionat in Europa si pastreaza arhitectura industriala specifica secolelor XVIII-XIX. In astfel de forje se realizau, in general unelte agricole, piese pentru carute si cai de transport, elemente pentru constructii sau diverse obiecte din fier necesare gospodariilor si atelierelor. Forja reprezenta ultima etapa a procesului de prelucrare, in care fierul era incalzit si modelat cu ajutorul ciocanelor, multe dintre ele actionate de energia apei. Ce prevede proiectul Proiectul de restaurare vizeaza reconstructia halei de productie, care va servi ca loc pentru activitati culturale si comemorarea activitatii de odinioara. Se va reconstrui de maniera functionala si unul dintre ciocanele forjei, ca exponat esential al expozitiei permanente. De asemenea, va fi creat si un spatiu pentru expozitii temporare, activitati comunitare, iar sala mare este capabila sa asigure spatiu pentru un numar de pana la 180 locuri pentru spectacole, conferinte etc. Vor fi amenajate si spatii pentru ateliere mestesugaresti si intregul ansamblu va avea toate retelele de utilitati si echipamentele necesare unui centru cultural multifunctional. Totodata, in exterior va fi montat un sistem de colectare a apelor pluviale in vederea reducerii consumului de apa potabila si vor fi amenajate caile de acces.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.