|
Accesează contul My Orange
19.10.2026, 13:10 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ucraina a criticat luni propunerile privind organizarea unui summit intre presedintele american Donald Trump, liderul rus Vladimir Putin si presedintele chinez Xi Jinping, in contextul informatiilor potrivit carora Kremlinul incearca sa obtina o astfel de intalnire, relateaza The Kyiv Independent. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a avertizat ca negocierile privind incheierea razboiului ar trebui sa includa Ucraina, nu sa se desfasoare intre Rusia, China si Statele Unite. "O intalnire trilaterala intre liderii Ucrainei, Statelor Unite si Rusiei ar putea contribui la incheierea mai rapida a razboiului", a transmis Sybiha pe platforma X. "O intalnire trilaterala intre liderii Rusiei, Chinei si Statelor Unite ar avea doar efectul opus: l-ar incuraja pe Putin sa continue acest razboi", a adaugat ministrul. Putin ar urmari un acord favorabil Moscovei Declaratiile vin dupa ce The Wall Street Journal a relatat ca Vladimir Putin doreste sa foloseasca un posibil summit cu Donald Trump si Xi Jinping, fara participarea presedintelui Volodimir Zelenski, pentru a obtine un acord de pace favorabil Moscovei. Potrivit publicatiei, liderul rus ar incerca sa profite de imbunatatirea relatiilor dintre Statele Unite si Rusia. Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat ca exista discutii privind organizarea intalnirii, dar a precizat ca nu exista inca o intelegere clara asupra reuniunii sau a agendei acesteia. Conform surselor citate de The Wall Street Journal, Kremlinul a propus organizarea summitului in marja reuniunii Cooperarii Economice Asia-Pacific (APEC), programata in perioada 18-19 noiembrie, la Shenzhen, in China. Secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat, la randul sau, existenta unor discutii preliminare. "Au existat discutii despre o intalnire", a declarat Rubio. "Nu stiu daca s-a stabilit definitiv, dar presedintele a fost clar. Isi doreste ca razboiul dintre Ucraina si Rusia sa se incheie", a adaugat oficialul american. Mesaj dur al Kievului: Rusia nu este o putere globala, ci o problema globala Andrii Sybiha a criticat posibilitatea ca Putin sa participe la o reuniune cu liderii american si chinez. "Invitarea lui Putin la o asemenea intalnire i-ar alimenta dorinta de a-si exagera propria importanta si i-ar conferi un statut pe care nu il merita", a afirmat ministrul ucrainean. "El nu este un lider global, ci un criminal de razboi. Iar Rusia nu este o putere globala, ci o problema globala", a continuat acesta. Volodimir Zelenski si-a exprimat in repetate randuri disponibilitatea de a participa la un summit trilateral cu Trump si Putin, organizat intr-un loc neutru, pentru negocierea incheierii razboiului. Kremlinul a raspuns insa ca Putin ar accepta sa se intalneasca cu Zelenski doar la Moscova, respingand astfel, in practica, propunerea ucraineana. "Dupa orice criteriu pragmatic sau moral, Putin nu are ce cauta la aceeasi masa cu presedintii Trump si Xi", a adaugat Sybiha. Ministrul a subliniat ca, in loc sa accepte o incetare a focului, Rusia isi intensifica atacurile asupra civililor ucraineni. Tensiuni in relatia dintre Washington si Kiev Discutiile privind posibilul summit apar intr-un context de deteriorare a relatiilor dintre Statele Unite si Ucraina si de apropiere intre administratia Trump si Kremlin. Presedintele american a anuntat un acord important privind achizitionarea de motorina ruseasca si a amanat adoptarea unui pachet de sanctiuni impotriva Moscovei. Aceste evolutii au fost insotite de restrictii neasteptate asupra terminalelor Starlink utilizate de armata ucraineana si de presupuse intarzieri in livrarea interceptoarelor Patriot deja platite printr-o initiativa NATO. Aceste rachete sunt esentiale pentru apararea Ucrainei impotriva atacurilor cu rachete balistice rusesti. Trump a evitat, de asemenea, sa condamne Rusia pentru continuarea atacurilor asupra infrastructurii energetice ucrainene, in ciuda armistitiului energetic anuntat unilateral de liderul american. In schimb, presedintele SUA l-a criticat pe Zelenski, sustinand ca acesta nu ar dori "sa incheie razboiul". Presedintele ucrainean a avertizat ca o eventuala pozitionare a lui Trump de partea Rusiei l-ar plasa pe liderul american "de partea gresita a istoriei". Zelenski a precizat totusi ca Statele Unite si Ucraina se afla intr-o "comunicare constanta" si pregatesc "urmatorii pasi diplomatici".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.