|
Accesează contul My Orange
20.08.2026, 15:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Uniunea Europeana considera ca decizia privind organizarea alegerilor in Ucraina, inclusiv in contextul razboiului, trebuie sa apartina autoritatilor de la Kiev, dar si sa respecte, in egala masura, Constitutia si legislatia tarii, potrivit Kyiv Post. Purtatoarea de cuvant a Comisiei Europene, Anitta Hipper, a declarat joi, 20 august, ca Ucraina trebuie sa stabileasca momentul in care pot avea loc alegeri, cu respectarea regulilor democratice. "Ucraina insasi trebuie sa decida cand sa le organizeze, cu respectarea deplina a cadrului sau juridic", a declarat Anitta Hipper, potrivit unui corespondent al European Pravda la Bruxelles. Oficialul european a precizat ca Uniunea Europeana este pregatita sa sprijine Ucraina in cazul in care autoritatile de la Kiev decid sa organizeze un scrutin in viitorul apropiat. "Exista cadre constitutionale, iar decizia ar trebui luata de Ucraina, daca decide sa faca acest lucru", a adaugat Anitta Hipper. De curand, in Ucraina au reaparut discutiile despre posibilitatea organizarii unor alegeri in timpul razboiului. Subiectul este unul sensibil si intens dezbatut, avand in vedere cadrul legal aplicabil pe durata legii martiale. Pe 18 august, fostul ministru ucrainean al Apararii, Mihailo Fedorov, a cerut elaborarea unui mecanism legal si sigur care sa permita organizarea alegerilor, daca vor fi create conditiile necesare.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.