|
Accesează contul My Orange
07.10.2026, 15:56 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finantare europeana alocata prin ADR Vest, trece de la faza de accelerare a startup-urilor la investitii directe, pregatind, in urmatoarele trei saptamani, tranzactii in valoare totala de 1,4 milioane de euro.
Fondul este operat de un consortiu format din Startup Wise Guys, Cowork Timisoara, Growceanu si Iceberg Plus si beneficiaza de un buget total de 16,5 milioane de euro, provenit din Programul Regional Vest 2021-2027, administrat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest.
Vest Ventures va investi in companii tehnologice cu potential de crestere internationala, primul proiect vizat fiind Fiora5, un startup romanesc care dezvolta tehnologie pentru viitoarele generatii de procesoare.
Startup-ul lucreaza la un nou nucleu de procesare destinat viitoarelor generatii de cipuri, cu aplicatii in domenii precum inteligenta artificiala, robotica, ochelarii inteligenti si sistemele de infrastructura. Tehnologia proprie, care urmeaza sa fie prezentata public in 2027, urmareste sa combine o putere ridicata de calcul cu un consum redus de energie, intr-un context in care tot mai multe operatiuni de procesare a datelor se muta direct pe dispozitive.
Fiora5 face parte si din ChipStart EU, program european dedicat accelerarii companiilor din industria semiconductorilor, si beneficiaza de expertiza unor consilieri cu experienta in companii globale din tehnologie si semiconductori. In perioada urmatoare, startup-ul pregateste un parteneriat strategic cu o companie din Silicon Valley si extinderea echipei .
"Un accelerator isi demonstreaza valoarea atunci cand progresul construit in program se transforma in companii mai puternice si, acolo unde exista un investment case solid, in capital pentru urmatoarea etapa de crestere. Investitia in Fiora5 deschide aceasta etapa pentru Vest Ventures, iar in urmatoarele saptamani continuam cu noi tranzactii, atat in companii care au trecut prin accelerator, cat si la nivel seed. Vorbim despre 1,4 milioane de euro pe care ii alocam in trimestrul 4 al anului 2026, in startup-uri cu tehnologie relevanta, fondatori capabili sa execute si ambitia de a construi din Romania pentru piete internationale. Dincolo de capital, obiectivul nostru este sa le oferim acces la know-how si la o retea internationala care poate accelera urmatoarea lor etapa de dezvoltare", a declarat Cristobal Alonso, Managing Director & General Partner Vest Ventures.
Pe langa fonduri, Vest Ventures ofera si mentorat, expertiza operationala si acces la retele de antreprenori, investitori si parteneri din afara Romaniei.
"Vrem sa construim in Regiunea Vest un ecosistem in care o companie cu potential sa gaseasca sprijin, expertiza, dar si capitalul de care are nevoie pentru a creste. Fiora5 arata de ce am creat Vest Ventures: pentru ca startup-urile care au tehnologia, echipa si un plan solid de dezvoltare sa poata face pasul de la accelerare la investitie. Primele tranzactii ne demonstreaza ca acest mecanism incepe sa produca rezultatele pentru care a fost construit", a declarat Sorin Maxim, Director General al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Vest (ADR Vest).
Prima cohorta Vest Ventures a reunit noua startup-uri, selectate pentru un program intensiv de accelerare de 16 saptamani. Fondatorii au lucrat la validarea produselor, consolidarea modelelor de business, vanzari, pregatirea pentru intalnirile cu investitorii si atragerea de capital.
Dupa debutul cohortei la Timisoara, fondatorii au participat la o etapa internationala la Tallinn, in Estonia.
Modelul va continua cu patru cohorte de accelerare, completate de programe regionale de pre-accelerare, astfel incat startup-urile sa poata evolua de la idee si MVP la validare, investitie si scalare.
Aproximativ 6 milioane de euro din bugetul Vest Ventures sunt destinati investitiilor directe in startup-uri aflate in etapa pre-seed, cu accent pe companii de tehnologie si afaceri inovatoare cu potential de crestere.
Cea de-a doua cohorta a acceleratorului Vest Ventures incepe in 2 noiembrie 2026.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.