|
Accesează contul My Orange
Președintele rus Vladimir Putin avertizează că Rusia va răspunde dacă statele europene confiscă navele rusești, acuzând astfel de acțiuni de „piraterie și banditism”.
12.08.2026, 14:06 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri ca Rusia va raspunde imediat, prin masuri dure, daca statele europene vor confisca nave comerciale rusesti, relateaza agentia de stat TASS, citata de Reuters. Declaratiile vin in contextul in care Uniunea Europeana isi intensifica actiunile impotriva asa-numitei "flote din umbra" a Rusiei, avand in vedere activitatea masiva a acesteia. Uniunea a extins sanctiunile asupra a sute de nave despre care sustine ca sunt folosite pentru a ocoli restrictiile impuse Rusiei. Unele dintre aceste nave si unii membri ai echipajelor au fost retinuti pentru verificari, pentru ca guvernele europene analizeaza noi masuri impotriva celor suspectate ca incalca sanctiunile. In tot acest context, Vladimir Putin a raspuns in mod dur la aceste actiuni, amenintand ca eventualele confiscari ar reprezenta acte de piraterie. "Desigur, aceasta nu este altceva decat piraterie si banditism. Si daca acest lucru va fi pus in practica, vom fi fortati sa raspundem in acelasi fel.", a declarat Vladimir Putin, potrivit TASS. Vladimir Putin spune ca Rusia ar putea riposta oriunde considera necesar Presedintele rus a precizat, de altfel, ca un eventual raspuns al Rusiei nu s-ar limita la zona in care ar fi confiscate navele rusesti. Potrivit acestuia, Rusia ar putea lua masuri de represalii in alte regiuni, in functie de ceea ce va considera necesar. "Se va intampla oriunde vom considera necesar si oportun.", a spus presedintele rus, citat de TASS. Declaratiile lui au fost facute pe insula Sahalin, in Extremul Orient rus, unde asista la exercitii militare. Liderul de la Kremlin acuza NATO ca provoaca tensiuni in regiune De asemenea, acesta a acuzat NATO ca isi extinde activitatea in regiunea Asia-Pacific si ca provoaca noi tensiuni in apropierea granitelor Rusiei. "NATO face incursiuni in regiune, se formeaza noi blocuri militar-politice si sunt desfasurate sau sunt programate pentru desfasurare noi sisteme de armament care reprezinta o amenintare pentru Rusia.", l-a citat TASS pe Vladimir Putin.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.