Eveniment

Yannis Stournaras, guvernatorul Bancii Greciei, a fost luni dimineata la BNR, unde a sustinut o prezentare legata economia Greciei la zece ani dupa criza: lectii pentru economiile nationale, zona euro si provocarile viitoare".

Cititi mai jos discursul integral al guvernatorului care a ajutat Grecia sa treaca prin criza 2012-2014:

"Dragi colegi,

As dori sa ii multumesc Guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei si dragului meu prieten, Mugur Isarescu, pentru invitatia de a veni la Banca Nationala si de a impartasi cu dumneavoastra experienta mea privind eforturile depuse de Grecia pentru a depasi criza datoriilor si pentru a-si consolida rezilienta economica.

Eforturile hotarate ale Greciei au demonstrat ca consolidarea fiscala, restructurarea financiara si reformele structurale sustinute pot ajuta o tara sa-si recastige credibilitatea economica dupa ani de dificultati si sa puna bazele unei cresteri sustenabile.

Aceasta experienta ramane relevanta si astazi, in contextul recentei escaladari militare din Orientul Mijlociu. Conflictul geopolitic reprezinta un nou soc negativ de oferta pentru economia globala si pentru cea a zonei euro, cu un impact macroeconomic potential semnificativ daca se prelungeste sau se extinde in mai multe tari. Lectiile din istoria economica recenta a Greciei sunt importante in acest moment, deoarece perioadele de conflict tind sa aduca presiuni asupra bugetelor, perturbari energetice si un nivel crescut de incertitudine, ceea ce face ca o guvernanta fiscala solida si o gestionare coordonata a crizelor sa fie esentiale.

In discursul meu de astazi, voi oferi o prezentare succinta a modului in care Grecia a intrat in criza datoriilor, cum a reusit sa iasa din ea in ciuda prognozelor pesimiste ale multor analisti de piata, factori de decizie si academicieni care au prezis de doua ori iesirea Greciei din zona euro (Grexit), in 2012 si 2015, si principalele lectii care pot fi desprinse din aceasta experienta.

Apoi voi prezenta progresele substantiale realizate in ultimii ani si perspectivele economiei grecesti, inainte de a incheia cu mostenirea durabila a crizei si cu provocarile care raman, atat pentru Grecia, cat si pentru zona euro in ansamblu, mai ales in contextul actual de incertitudine geopolitica foarte ridicata.

1. Ce a dus la criza greceasca

Dupa un efort puternic si sustinut de convergenta nominala in anii '90, perioada in care ratele dobanzilor nominale au scazut cu peste 15 puncte procentuale, Grecia a inregistrat o crestere economica robusta, inflatie scazuta si reducerea somajului intre 2000 si 2007, in mare parte datorita expansiunii rapide a creditarii si costurilor reduse de imprumut, in special dupa aderarea la zona euro in 2001.

Cu toate acestea, au persistat slabiciuni structurale. Criteriile de la Maastricht pentru participarea la zona euro s-au concentrat in principal pe convergenta nominala - inflatia, deficitul fiscal, reducerea datoriei, ratele dobanzilor si cursul de schimb - insa nu au impus reforme profunde si sustenabile in pietele muncii, pietele de produse, sistemul de pensii si administratia publica, care sa imbunatateasca competitivitatea structurala si capacitatea institutionala.

Ca urmare, desi PIB-ul pe cap de locuitor a crescut rapid si s-a apropiat de media UE, guvernanta, productivitatea, sustenabilitatea sistemului de pensii si competitivitatea structurala nu au evoluat in acelasi ritm, iar deficitul fiscal a ramas aproape dublu fata de valoarea de referinta de la Maastricht, de 3% din PIB.

De fapt, spre finalul anilor 2000, politica fiscala a devenit excesiv de expansionista, influentata de ciclul politic, in timp ce cresterea salariilor reale a depasit considerabil cresterea productivitatii. Aprecierea cursului real de schimb rezultata, impreuna cu cresterea economica rapida, a condus la un deficit mare de cont curent.

Deficitul guvernamental general in 2008 si 2009 a crescut la 10% si, respectiv, 15% din PIB, de la o medie de aproximativ 6% in perioada 2000-2007. Datoria publica a urcat la 128% din PIB in 2009, de la 104% in 2007.

Astfel, criza greceasca nu a inceput ca o criza bancara, asa cum s-a intamplat in alte state membre, ci ca o criza a datoriei suverane, care a amplificat dezechilibrele din contul curent si s-a transformat ulterior intr-o criza bancara, prin pierderi pe portofoliile de obligatiuni guvernamentale, retrageri de depozite si explozia creditelor neperformante (NPL-uri).

Un aspect esential este ca Grecia nu a folosit perioada favorabila de dinaintea crizei pentru a aborda vulnerabilitatile persistente. Administratia publica a ramas ineficienta, evaziunea fiscala era raspandita, sistemul de pensii a ramas nesustenabil, iar datoria publica s-a mentinut ridicata, in jur de 105% din PIB, inainte de a exploda in 2008 si 2009 la niveluri nesustenabile.

Cand criza datoriei suverane a izbucnit in 2010, Grecia a pierdut rapid accesul la pietele financiare. Ratingurile de credit au fost retrogradate, randamentele obligatiunilor au crescut brusc, iar atat guvernul, cat si sectorul bancar au fost excluse de la finantarea internationala. Populatia a retras sume mari din depozite, valorile colateralelor imobiliare au scazut, iar conditiile de lichiditate s-au deteriorat puternic.

Grecia a incercat sa corecteze dezechilibrele fiscale si externe prin primul program de ajustare economica, bazat pe consolidare fiscala rapida si reforme menite sa imbunatateasca competitivitatea, in absenta unei devalorizari a cursului de schimb.

In mai 2010, Banca Centrala Europeana a inceput sa cumpere obligatiuni guvernamentale grecesti de pe piata secundara (prin Programul pentru Piete de Titluri - SMP), pentru a reduce tensiunile severe din pietele financiare si a restabili functionarea mecanismului de transmitere a politicii monetare.

Consolidarea fiscala s-a bazat mai mult pe cresteri de taxe decat pe reforme ale cheltuielilor sau politici orientate spre crestere economica. Privind retrospectiv, reformele au fost implementate intr-o ordine suboptima, sub presiunea "celor trei institutii" (FMI, Comisia Europeana, BCE), fiind vizate mai intai pietele muncii si abia apoi pietele de produse.

Ca urmare, salariile nominale au scazut mai rapid decat preturile, ceea ce a dus la scaderea salariilor reale si la prabusirea consumului gospodariilor, agravand recesiunea. Fragilitatea sectorului bancar s-a accentuat din cauza cresterii rapide a creditelor neperformante, iar slabiciunile institutionale la nivelul UE au agravat criza: arhitectura initiala a Uniunii Economice si Monetare nu dispunea de instrumente adecvate pentru gestionarea crizelor, restructurarea datoriei a fost intarziata, iar "cercul vicios" dintre stat si banci a amplificat instabilitatea - pana cand interventia decisiva a BCE, la mijlocul anului 2012, prin anuntarea programului de tranzactii monetare directe (OMT), a stabilizat in cele din urma situatia.

2. Care a fost efectul programelor de ajustare economica

Ca raspuns la criza datoriei suverane, Grecia a implementat trei programe consecutive de ajustare economica incepand cu 2010, sustinute de "cele trei institutii" si de partenerii sai europeni. Aceste programe au avut ca obiective consolidarea fiscala, reformele structurale si stabilizarea sistemului bancar, pentru a restabili echilibrul macroeconomic si a recastiga increderea pietelor.

Programele si-au atins principalele obiective de stabilizare: deficitul fiscal primar de 10,1% din PIB in 2009 s-a transformat intr-un excedent primar de peste 4% din PIB pana in 2018, in timp ce deficitul de cont curent a scazut cu aproximativ 12 puncte procentuale intre 2009 si 2018. Au fost implementate reforme structurale ample in domeniul pensiilor, sanatatii, pietei muncii, administratiei fiscale si administratiei publice, imbunatatind competitivitatea pe termen lung si sustenabilitatea fiscala. In acelasi timp, Grecia a inceput sa-si reechilibreze modelul de crestere catre exporturi si activitati tranzactionabile.

Sectorul bancar a trecut printr-o restructurare profunda. Fuziuni extinse si lichidari au redus sistemul la patru banci sistemice, care controleaza acum peste 95% din piata. Banca Greciei a jucat un rol esential, asigurand stabilitatea monetara si financiara, mentinand lichiditatea pentru bancile grecesti si garantand disponibilitatea continua a numerarului la nivel national, in stransa coordonare cu BCE.

Datorita unor mecanisme precum Fondul Elen de Stabilitate Financiara (HFSF) si schema de protectie a activelor (HAPS "Hercules"), rata creditelor neperformante a scazut de la 49% in 2016 la 3,3% la finalul lui 2025, in timp ce indicatorii de capital, lichiditate, profitabilitate si rezilienta reglementara s-au imbunatatit semnificativ. Controalele de capital au fost aplicate intre 2015 si 2019 pentru a proteja stabilitatea financiara. Pe parcursul acestei perioade, depozitele au ramas complet protejate si nu au existat pierderi pentru deponenti, in ciuda speculatiilor larg raspandite ca Grecia ar putea iesi din zona euro.

Totusi, ajustarea a avut un cost social si economic considerabil. Procesul s-a bazat mai mult pe cresteri de taxe decat pe reforme ale cheltuielilor sau politici favorabile investitiilor, iar obiectivele de privatizare au fost in mare parte ratate. "Cele trei institutii" au insistat pe o ajustare fiscala excesiva si rapida, ignorand impactul asupra cresterii economice, ocuparii fortei de munca, coeziunii sociale, veniturilor fiscale si asupra "efectului bulgare de zapada" (diferenta dintre rata nominala efectiva a dobanzii la datoria publica si rata de crestere nominala a economiei, diferenta care influenteaza in mare masura dinamica datoriei publice raportate la PIB).

Intre 2008 si 2016, Grecia a pierdut peste un sfert din PIB, rata somajului a crescut cu 16 puncte procentuale, inegalitatile si saracia au crescut semnificativ, investitiile s-au prabusit, iar un exod masiv de forta de munca calificata (brain drain) a avut loc. Astfel, desi stabilizarea macroeconomica si repararea sectorului bancar au fost, in final, de succes, costurile in termeni de productie pierduta, coeziune sociala si capital uman si fizic pe termen lung au fost uriase.

3. Lectii invatate din criza greceasca

Criza greceasca ofera mai multe lectii esentiale pentru politica economica, guvernanta zonei euro si managementul crizelor.

In primul rand, asumarea politica si credibilitatea conteaza. Populismul, polarizarea politica si interesele de grup pot frana reformele si pot submina redresarea economica. Leadership-ul politic puternic, angajamentul institutional si cadrele de politici transparente sporesc increderea investitorilor, a gospodariilor si a partenerilor internationali.

In al doilea rand, dezechilibrele fiscale si externe trebuie corectate inainte de a deveni nesustenabile. Bazarea exclusiva pe criterii de convergenta nominala, fara reforme structurale, poate ascunde vulnerabilitati si intarzia ajustarile necesare. Statele membre care intra intr-o uniune monetara trebuie sa isi consolideze institutiile, guvernanta si competitivitatea structurala in paralel cu convergenta fiscala. Competitivitatea costurilor cu forta de munca este necesara, dar nu suficienta pentru competitivitatea structurala.

In al treilea rand, politica fiscala trebuie sa fie coerenta cu politica monetara. Obiectivul Consiliului guvernatorilor BCE este stabilitatea preturilor, definita ca o rata a inflatiei de 2% pe termen mediu. In anii anteriori crizei, politica fiscala interna a fost excesiv de expansionista, generand inflatie relativ ridicata, cresteri salariale peste productivitate si cheltuieli ineficiente. Criteriile fiscale de la Maastricht aveau un scop clar, insa Grecia nu le-a respectat - iar costurile au fost semnificative. Din fericire, situatia actuala este foarte diferita, guvernul realizand excedente primare importante.

In al patrulea rand, secventierea si designul reformelor structurale sunt cruciale. Reformele care reduc excesiv salariile sau se concentreaza prea mult pe un singur sector pot accentua recesiunea. Este esential un echilibru intre consolidarea fiscala, reformele structurale care stimuleaza cresterea si investitiile publice. Capacitatea legislativa si administrativa trebuie sa fie suficienta pentru implementarea eficienta a reformelor. Experienta Greciei a aratat ca ajustarea prin "devalorizare interna" - reducerea salariilor si a preturilor in absenta flexibilitatii cursului de schimb - este lenta si costisitoare social, mai ales daca nu este insotita de reforme in pietele de bunuri si servicii si politici care sustin investitiile si cresterea productivitatii.

In al cincilea rand, sectorul bancar necesita supraveghere atenta si interventii timpurii, nu doar in timpul crizei, ci chiar inainte de izbucnirea acesteia. Esecul in gestionarea timpurie a creditelor neperformante a prelungit recesiunea si a slabit capacitatea bancilor de a finanta economia reala. O solutie sistemica pentru activele problematice, implementata cat mai devreme si sustinuta de un cadru legal si institutional adecvat, este esentiala.

In al saselea rand, arhitectura unei uniuni monetare influenteaza modul de gestionare a crizelor. Lipsa mecanismelor eficiente de partajare a riscurilor, a instrumentelor de gestionare a crizelor si a unei supravegheri coordonate in cadrul Uniunii Economice si Monetare a amplificat dificultatile Greciei. Interventia la timp a BCE, crearea Mecanismului European de Stabilitate (ESM), restructurarea datoriei publice si conditiile favorabile de refinantare au fost esentiale pentru a preveni un default dezordonat si pentru a stabiliza sistemul.

In mod notabil, Grecia a beneficiat in cele din urma de refinantari ale datoriei in conditii foarte avantajoase, ceea ce a generat un "efect bulgare de zapada" favorabil, permitand imbunatatirea raportului datorie/PIB, deoarece rata dobanzii a ramas sub rata de crestere a PIB pentru perioade indelungate. In plus, derogarea BCE privind eligibilitatea obligatiunilor guvernamentale grecesti ca garantii a asigurat refinantarea fara probleme a sistemului bancar in anii de criza - sprijin care nu a mai fost necesar dupa recastigarea ratingului investment grade.

Mai larg, criza a demonstrat ca uniunile monetare necesita cadre institutionale solide, inclusiv mecanisme credibile de gestionare a crizelor, plasa de siguranta financiara si supraveghere coordonata pentru a preveni amplificarea socurilor asimetrice.

In final, gestionarea crizelor necesita atat disciplina fiscala, cat si sprijin pentru cresterea pe termen lung. Experienta Greciei arata ca programele de ajustare pot restabili echilibrul macroeconomic si competitivitatea, dar cu costuri sociale ridicate. Politicile viitoare ar trebui sa echilibreze obiectivele fiscale cu reforme structurale si politici orientate spre crestere, pentru a reduce impactul social si a accelera redresarea. Investitiile publice ar trebui exceptate de la reducerile de cheltuieli, iar efectele asupra datoriei publice trebuie analizate impreuna cu "efectul bulgare de zapada".

In concluzie, criza Greciei evidentiaza necesitatea unor institutii solide, atat la nivel national, cat si la nivelul UE, a unei guvernante eficiente, a unor politici fiscale prudente si a unor reforme structurale cuprinzatoare. Combinatia dintre slabiciuni interne, lacune institutionale, reforme intarziate si socuri externe a generat una dintre cele mai severe crize economice din istorie.

Cu toate acestea, raspunsul prin programele de ajustare a restabilit stabilitatea macroeconomica si financiara, sustenabilitatea fiscala si competitivitatea. O contributie importanta a fost adusa de Banca Greciei, prin actiunile sale de mentinere a stabilitatii financiare, in special prin asigurarea lichiditatii si rolul sau in recapitalizarea, restructurarea si consolidarea sectorului bancar.

Grecia a actionat ca o "moasa a istoriei": criza greceasca a determinat Europa sa creeze noi institutii si sa dobandeasca experienta, atitudinea si instrumentele necesare pentru gestionarea crizelor, care s-au dovedit utile ulterior, inclusiv in timpul pandemiei Covid-19.

4. Progresul, situatia actuala si perspectivele economiei grecesti, precum si prioritatile de politica

Grecia a trecut printr-o transformare economica profunda in ultimii ani, devenind unul dintre cei mai performanti actori din zona euro dupa peste un deceniu de criza si ajustare structurala. Din 2019, cresterea PIB-ului Greciei a depasit constant media zonei euro, readucand tara pe o traiectorie de convergenta catre nivelurile de venit europene, dupa multi ani de divergenta.

In 2025, PIB-ul real a crescut cu 2,1%, acelasi nivel ca in 2024, semnificativ peste media zonei euro, care a fost de 1,4%.

Cresterea economica din 2025 a fost sustinuta atat de consumul privat, cat si de investitii, care au contribuit cu 1,4, respectiv 1,5 puncte procentuale la cresterea economica. Exporturile nete au avut, de asemenea, o contributie pozitiva, adaugand 1,2 puncte procentuale, in conditiile in care exporturile au crescut cu 1,7%, rezistand unui mediu extern nefavorabil.

Per ansamblu, consumul privat a crescut cu 2% in 2025, sustinut de performanta puternica a pietei muncii, in timp ce investitiile au accelerat la 8,9%, in principal datorita finantarii din cadrul RRF (Mecanismul de Redresare si Rezilienta).

Perspectivele economiei grecesti raman pozitive, in ciuda unor presiuni externe puternice.

Daca conflictul din Orientul Mijlociu nu va dura mai mult de cateva saptamani si daca preturile energiei vor incepe sa scada, cresterea PIB-ului real in 2026 este estimata a fi doar usor sub nivelul din 2025 - 1,9% fata de 2,1% - conform scenariului de baza al BCE din martie, depasind din nou media zonei euro, estimata la 0,9%, ceea ce va sustine continuarea convergentei catre nivelurile de venit europene.

Principalul motor al cresterii este asteptat sa fie consumul, in timp ce investitiile vor continua sa aiba o contributie pozitiva. Pe termen scurt, investitiile vor fi sustinute de resursele ramase disponibile din RRF.

Cel mai important, rezilienta economiei grecesti nu se bazeaza pe stimulente pe termen scurt, ci pe fundamente solide: finante publice sanatoase, consum intern rezilient, o revenire puternica a investitiilor sustinuta de RRF si performante exceptionale ale exporturilor - in special in turism, logistica, servicii digitale si sectoare intensive in inovare, precum industria farmaceutica.

In acelasi timp, piata muncii s-a consolidat, rata somajului scazand la o singura cifra pentru prima data de la inceputul crizei - 8,9% in 2025 - iar participarea la forta de munca a crescut. Exporturile se extind dincolo de turism catre bunuri manufacturate cu valoare adaugata ridicata.

Cresterea veniturilor disponibile si scaderea ratei saraciei absolute (raportata la pragul de saracie ajustat la puterea de cumparare din 2019) intre 2019 si 2023 arata ca redresarea incepe sa se traduca si in beneficii sociale, nu doar macroeconomice.

Guvernanta macroeconomica a fost esentiala in recastigarea increderii internationale. Grecia continua sa genereze excedente bugetare primare solide si chiar excedente bugetare totale, fara a reveni la politici fiscale restrictive, ci prin disciplina fiscala, imbunatatirea administrarii fiscale si combaterea ferma a evaziunii.

Datoria publica este pe o traiectorie descendenta ca procent din PIB, fiind estimata sa ajunga la aproximativ 138% din PIB in 2026, sustinuta de cresterea nominala robusta si de conditiile favorabile de finantare. Politicile fiscale prudente au creat spatiu pentru reduceri de taxe tintite, protectia gospodariilor vulnerabile si investitii in digitalizare, tranzitie verde si infrastructura - toate acestea in deplina conformitate cu regulile fiscale ale UE.

Agentiile internationale de rating au reactionat prin imbunatatirea ratingurilor suverane si bancare, ceea ce a contribuit la atragerea de capital strain in activele grecesti.

Totusi, mediul extern ramane foarte fragil. Instabilitatea geopolitica si o posibila escaladare a razboiului din Orientul Mijlociu, o noua criza energetica generata de acest conflict, presiunile protectioniste, incertitudinea politicilor economice, fragmentarea financiara si schimbarile climatice reprezinta riscuri semnificative in sens negativ.

Daca razboiul se prelungeste, acesta va genera efecte de tip stagflationist - adica inflatie mai ridicata si crestere economica mai redusa. In acest scenariu, scenariul de baza al BCE nu va mai fi valabil, iar acelasi lucru se va aplica si scenariilor economice nationale, inclusiv celui al Greciei.

Cu cat evolutiile se vor indeparta negativ de ipotezele scenariului de baza, in special in ceea ce priveste preturile energiei, cu atat inflatia va fi mai mare si cresterea economica mai slaba. Intr-un astfel de context, deciziile de politica monetara vor fi ajustate corespunzator pentru a preveni efectele inflationiste de ordin secund.

Pe plan intern, anumite probleme mostenite din perioada crizei - precum nivelul ridicat al datoriei private, stocul de capital si forta de munca reduse, presiunile demografice, participarea scazuta a femeilor si tinerilor pe piata muncii, precum si intarzierile in reformele judiciare si administrative - raman nerezolvate, in timp ce costurile locuintelor continua sa apese tot mai mult asupra gospodariilor.

In acest context, Grecia si-a mutat accentul de la redresare la o faza de "accelerare strategica". Obiectivul economic central al Greciei este acum asigurarea unei convergente reale pe termen lung cu zona euro, fara a recrea dezechilibrele macroeconomice din trecut. Realizarea acestui obiectiv necesita reducerea mai rapida a decalajului de investitii fata de zona euro, sustinerea castigurilor de productivitate prin investitii in tehnologii noi, continuarea implementarii reformelor, mobilizarea si alocarea eficienta a resurselor interne, a fondurilor structurale ale UE si a celor din RRF, precum si atragerea investitiilor straine directe, in special in sectoarele care produc bunuri si servicii tranzactionabile la nivel international, intr-o lume tot mai modelata de progresul tehnologic si competitia geopolitica.

Stabilitatea macroeconomica, fiscala si financiara trebuie sa ramana pilonul central. Respectarea stricta a regulilor UE si reducerea accelerata a datoriei, inclusiv rambursarea anticipata a imprumutului din cadrul Greek Loan Facility (GLF), au fost si continua sa fie esentiale pentru mentinerea credibilitatii. Insa stabilitatea nu este suficienta. Strategia fiscala trebuie sa devina in mod intrinsec orientata spre crestere, redirectionand cheltuielile catre infrastructura, educatie, inovare si sprijin demografic, in timp ce sistemul fiscal trebuie modernizat in continuare pentru a consolida competitivitatea si echitatea.

Campul decisiv de lupta este mobilizarea investitiilor. Utilizarea fondurilor ramase din RRF trebuie sa fie rapida si eficienta, insa finantarea externa nu este suficienta. Capitalul privat trebuie atras agresiv prin accelerarea proceselor de autorizare, dezvoltarea pietelor de capital si extinderea finantarii non-bancare - in timp ce economisirea privata trebuie stimulata prin consolidarea pilonilor de pensii cu capitalizare, oferirea de stimulente pentru reducerea deficitului de asigurare in fata catastrofelor naturale si imbunatatirea educatiei financiare.

In final, Grecia trebuie sa trateze tranzitiile verde si digitala nu ca pe obligatii, ci ca pe oportunitati strategice de competitivitate. Accelerarea investitiilor in energie regenerabila, capacitate de retea, interconectari, pregatire pentru inteligenta artificiala si inovare in economia circulara este esentiala - la fel ca o schimbare de paradigma in politica locuintelor, de la subventii catre reforme structurale pe partea de oferta. Noua criza energetica este un semnal clar ca Grecia trebuie sa isi intensifice eforturile pentru a reduce dependenta de combustibili fosili (importati).

Daca stabilitatea politica, responsabilitatea fiscala, stabilitatea financiara, credibilitatea institutionala si ritmul reformelor sunt mentinute, Grecia are sansa nu doar sa sustina redresarea, ci sa intre intr-o etapa caracterizata de un nivel permanent mai ridicat al investitiilor, crestere a productivitatii si rezilienta economica.

5. Lectiile pentru UE/EMU din criza greceasca

Criza greceasca a evidentiat necesitatea esentiala a disciplinei fiscale in zona euro. De asemenea, a aratat ca rigiditatile structurale trebuie eliminate pentru a stimula productivitatea si investitiile. Experienta Greciei subliniaza importanta inovarii, tranzitiei catre tehnologii avansate, utilizarii eficiente a fondurilor UE si a investitiilor straine directe, dezvoltarii pietelor de capital si asigurarii unei energii sigure si accesibile pentru a consolida competitivitatea si rezilienta pe termen lung.

Totusi, desi Grecia si celelalte state membre trebuie sa ramana pe deplin angajate in reforme structurale, o strategie pur nationala nu mai este suficienta. Mediul global s-a schimbat dramatic in doar cativa ani, odata cu cresterea fragmentarii geopolitice, crizele energetice, conflictele armate, tensiunile comerciale, tarifele si intensificarea competitiei tehnologice intre marile puteri.

Europa, in ansamblu, se confrunta acum cu un set larg de provocari - nu doar economice, ci si tehnologice, de mediu, energetice si de securitate. Devine din ce in ce mai clar ca este necesara o strategie coerenta la nivel european, in linie cu directiile strategice reflectate in rapoarte recente de nivel inalt, precum raportul Letta privind aprofundarea pietei unice si eliminarea barierelor interne (inca semnificative) in calea comertului cu bunuri si servicii, precum si raportul Draghi privind nevoile de investitii, productivitatea si competitivitatea Europei.

Doar prin actiune coordonata la nivelul UE se pot reduce decalajele de productivitate si inovare, se poate consolida rezilienta si se poate mentine autonomia strategica.

In acest sens, initiative recente ale UE, precum planul ReArm Europe si programul Readiness 2030, precum si "Busola competitivitatii" a Comisiei Europene si Pactul pentru Industrie Curata, semnaleaza o schimbare majora de politica catre o politica industriala mai puternica si orientata spre viitor, menita sa stimuleze investitiile in tehnologii noi si inovare.

Aceste initiative sprijina o integrare mai profunda a pietelor si stimuleaza investitiile la scara larga in tehnologii critice si infrastructura, crescand astfel rezilienta la socuri externe. Finalizarea uniunii bancare - in special prin crearea unui sistem european de garantare a depozitelor - si lansarea unei veritabile uniuni a economisirii si investitiilor ar reduce semnificativ fragmentarea financiara. Bazandu-se pe succesul NextGenerationEU, emiterea unei cantitati mai mari de datorie comuna europeana ar putea cataliza investitii transfrontaliere mai ridicate, ar consolida rolul international al euro si ar imbunatati decisiv competitivitatea pe termen lung a Europei.

Este, fara indoiala, incurajator faptul ca dezbaterea privind emiterea unei datorii comune europene suplimentare a avansat. Obiectivul nostru ar trebui sa fie emiterea de datorie comuna pentru a sustine scopuri europene comune, bine definite si de mare importanta, precum consolidarea apararii, energia verde si investitiile strategice. Acest lucru ar transmite un semnal clar ca Europa se indreapta catre o mai mare unitate, responsabilitate comuna si un viitor mai rezilient si mai integrat.

In acelasi timp, emiterea de datorie comuna va consolida integrarea pietelor financiare si va aprofunda pietele de capital. O oferta mai mare de active sigure denominate in euro ar atrage investitori globali interesati sa isi diversifice portofoliile.

Un activ european sigur comun poate reprezenta un pas transformator pentru integrarea pietelor, stabilitatea financiara si rolul international al euro. Totusi, acesta nu trebuie sa devina un substitut pentru cadrele fiscale nationale solide. Obiectivul este de a completa disciplina nationala, nu de a o slabi. Imprumutul comun poate asigura o gestionare fiscala prudenta, daca este realizat intr-un mod disciplinat si credibil - cu conditia sa fie bazat pe reguli, orientat catre scopuri clare si ancorat institutional.

Experienta NextGenerationEU este relevanta in acest sens. Emiterea de obligatiuni comune la scara larga a demonstrat ca UE poate imprumuta colectiv in volume mari, poate construi o curba de randamente lichida si poate atrage o cerere globala puternica - fara a submina responsabilitatea fiscala la nivel national.

In mod esential, finantarea NGEU a fost legata de obiective europene clar definite, angajamente limitate in timp si conditionalitati privind reformele. Aceasta arhitectura a contribuit la reducerea riscului de hazard moral si a crescut credibilitatea in piete.

Cererea pentru obligatiuni suverane europene de inalta calitate ramane puternica, atat la nivel intern, cat si international. Acest lucru reflecta, in parte, excedentul structural de economisire din zona euro, o parte semnificativa a economiilor fiind in prezent investita in afara UE, din cauza ofertei limitate de titluri comune de inalta calitate. Un activ european sigur bine conceput, emis in volume suficiente, ar putea absorbi aceasta cerere, ar sustine functionarea pietelor financiare si ar contribui la finantarea investitiilor europene in domenii esentiale.

Aceste dinamici sugereaza ca o extindere a emisiunii comune, cu conditia sa fie sustinuta de prudenta fiscala pe termen mediu, o strategie bine structurata si o comunicare clara, ar putea fi absorbita cu usurinta de participantii la piata.

Sunt increzator ca Europa poate transforma actualul impuls politic in actiuni concrete. Escaladarea militara din Orientul Mijlociu si criza energetica rezultata, indiferent de deznodamant, au pus din nou Europa - un mare importator net de energie - intr-o pozitie dificila, din cauza dependentei de combustibili fosili importati.

Exista doua consideratii esentiale in acest context. In primul rand, intr-un interval de doar cateva luni, au existat mai multe semnale de alarma pentru factorii de decizie europeni ca schimbarile institutionale sunt imperative. In al doilea rand, impulsul politic rezultat este esential. Transformarea acestuia in decizii concrete va necesita insa pregatire atenta, actiuni coordonate si un consens sustinut intre statele membre.

Avand in vedere contextul geopolitic, exista o oportunitate clara de a accelera progresul. Prin prioritizarea celor mai importante masuri de politica si mentinerea impulsului politic in timp, aceasta traiectorie pozitiva se poate traduce in rezultate concrete in anii urmatori.

Cat de importanta este transformarea acestui impuls in actiuni? Cred ca exista un consens larg in Europa ca viitorul nostru depinde de o schimbare majora in directia strategica a continentului. Ceea ce este necesar acum este determinarea de a actiona colectiv si de a implementa reformele si politicile care vor consolida rezilienta si competitivitatea Europei.