×

Accesează contul My Orange

Zf 24

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preturi de transfer, si Georgiana Bizdrigheanu,...

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preturi de transfer, si Georgiana Bizdrigheanu, Senior Manager, Preturi de transfer, EY Romania: Raportul ANAF pentru semestrul 1 2026 releva progrese in zona preturilor de transfer, dar si aspecte care necesita clarificari

16.10.2026, 10:41 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

La prima vedere, Raportul de activitate ANAF pentru semestrul 1 2026 indica progrese in procesul de modernizare privind analiza preturilor de transfer: ordine aliniate standardelor OCDE, baze de date specializate, sute de analize BEPS si zeci de mii de schimburi de informatii. O lectura atenta arata insa o imagine ceva mai nuantata. Capacitatea de analiza a administratiei fiscale pare sa se consolideze, insa raportul ofera informatii limitate despre utilizarea concreta a datelor si rezultatele analizelor. Pentru grupurile multinationale, accesul extins al ANAF la informatii face cu atat mai importanta coerenta si fundamentarea documentatiei fiscale.

Reguli publice pentru contribuabili, proceduri interne pentru inspectori

In primul semestru au fost emise OPANAF nr. 828/2026 privind dosarul preturilor de transfer, OPANAF nr. 827/2026 privind acordurile de pret in avans, inclusiv cele cu aplicare retroactiva, si OPANAF nr. 660/2026 privind procedura amiabila. Raportul mentioneaza si proceduri interne aprobate in domeniul preturilor de transfer, fiind mentionate, cu titlu de exemplu, utilizarea bazei de date TP Catalyst si refacturarea costurilor intre persoane afiliate, fara a descrie continutul sau aplicarea acestora in controale. O transparenta sporita ar putea sustine aplicarea previzibila si consecventa a regulilor si reduce divergentele de interpretare in cadrul inspectiilor fiscale.

Analiza algoritmica a riscului: informatii limitate privind criteriile utilizate

Tax Risk Catalyst utilizeaza algoritmi pentru calcularea scorurilor de risc fiscal la nivel de companie si grup, iar ANAF a achizitionat acces la aceasta baza de date. In paralel, proiectul APIC/Big Data va integra date din SFERA, RO e-Factura, RO e-Case de marcat si RO e-Transport pentru imbunatatirea analizelor si selectarea contribuabililor pentru control. Raportul nu prezinta insa indicatorii si pragurile utilizate sau modalitatea prin care contribuabilul poate clarifica factorii care au determinat incadrarea sa in analiza de risc.

O marja sub mediana intervalului de comparabilitate nu indica, prin ea insasi, un transfer de profit; aceasta poate reflecta functii limitate, inceputul activitatii, circumstante specifice sau alte motive comerciale si economice legitime. Daca scorul de risc declanseaza o inspectie, contribuabilului ii poate reveni un efort documentar semnificativ pentru explicarea acestor circumstante.

De la 1 ianuarie 2026, inspectia fiscala poate fi efectuata de orice structura de specialitate din ANAF. Flexibilitatea are sens pentru administratie. Pentru contribuabili, aceasta poate insemna interactiunea cu echipe care nu au administrat anterior compania, sporind importanta unei prezentari clare a istoricului si specificului activitatii. In lipsa comunicarii procedurilor interne, pot aparea incertitudini privind aplicarea consecventa a tratamentului fiscal.

CbCR si BEPS: un volum semnificativ de date, cu informatii limitate privind rezultatele

In semestrul I, ANAF a transmis 17.534 de schimburi CbC si a primit 1.369. Dupa verificarea informatiilor privind 388 de grupuri multinationale, a stabilit obligatia depunerii Raportului CbC R404 in Romania si a monitorizat conformarea. Au fost constituite 389 de dosare de analiza si finalizate 320 de analize si rapoarte BEPS. Raportul nu detaliaza rezultatele acestora si nici partea din obligatiile fiscale suplimentare provenita din ajustari de preturi de transfer sau controale privind tranzactiile cu afiliati.

In cazul DAC3, informatiile privind deciziile fiscale transfrontaliere au fost valorificate prin controale la 7 societati, fara prezentarea rezultatelor. Totodata, 216 contribuabili cu diferente de impozit pe profit aferente tranzactiilor cu afiliati au fost identificati pe baza raportarilor din august 2022 - martie 2023. Includerea analizei in raportul pentru semestrul I 2026 arata ca si datele istorice continua sa fie utilizate in evaluarea riscurilor.

Analizele BEPS pot astfel fundamenta evaluarea riscurilor si eventuale controale, inclusiv pentru exercitii fiscale anterioare, in limitele termenelor legale.

MAP si APA: progrese raportate, cu unele clarificari inca necesare

ANAF raporteaza participarea la 9 reuniuni cu autoritatile competente ale statelor partenere, finalizarea a 23 de cazuri MAP, dintre care 16 privind alocarea profiturilor, si incheierea a 4 acorduri de pret in avans - trei bilaterale si unul unilateral. Rezultatele indica progrese in utilizarea celor doua mecanisme.

Raportul nu precizeaza insa daca finalizarea cazurilor MAP include doar incheierea negocierilor sau si a formalitatilor interne si implementarea efectiva a solutiei. Nu sunt prezentate nici numarul total al cazurilor in curs sau durata medie de solutionare.

Noul cadru APA este util, insa, fara date despre cererile depuse si durata procedurilor, cele 4 acorduri incheiate nu permit evaluarea rapiditatii procesului.

Pilonul II / DAC9: extinderea obligatiilor de raportare si a volumului de date

ANAF a continuat implementarea Pilonului II / DAC9, inclusiv prin dezvoltarea formularelor N408, N409 si D410 (GloBE Information Return). GIR si schimbul automat de informatii vor extinde datele disponibile despre grupurile vizate. Devine astfel esentiala coerenta dintre raportarile Pilonului II, CbCR si documentatia de preturi de transfer.

Indicatori operationali sub nivelurile programate

Anexele raportului ofera o perspectiva suplimentara asupra indicatorilor operationali. In cazul persoanelor juridice, un inspector a efectuat in medie 7,43 verificari documentare, comparativ cu nivelul programat de 15, si 4,43 inspectii fiscale, comparativ cu nivelul programat de 10. Totodata, ponderea sumelor aferente actelor contestate, admise si anulate in totalul sumelor stabilite suplimentar, contestate si solutionate la contribuabili persoane juridice a crescut de la 2,76% in semestrul I 2025, la 11,21% in semestrul I 2026, mentinandu-se sub nivelul programat de 12%.

Evolutia indicatorului justifica atentia asupra fundamentarii constatarilor fiscale, desi raportul nu identifica impozitele sau ajustarile anulate.

Temele incluse in formarea inspectorilor

Cu sprijinul Bancii Mondiale, ANAF a organizat ateliere in cadrul Academiei de Preturi de Transfer privind tranzactiile financiare, restructurarile si negocierea MAP, precum si alte formari privind delimitarea tranzactiilor si finantarile. Temele indica domeniile in care ANAF isi consolideaza competentele, fara a permite insa concluzii privind viitoarele prioritati de control.

In contextul extinderii analizelor de risc si al accesului ANAF la tot mai multe date, contribuabilii ar trebui sa revizuiasca documentatia conform OPANAF nr. 828/2026 si sa verifice daca aceasta reflecta profilul functional, delimitarea tranzactiilor si rezultatele financiare. O atentie speciala revine studiilor de comparabilitate, serviciilor intragrup si refacturarilor, tranzactiilor financiare si restructurarilor.

Pentru serviciile intragrup, recomandam revizuirea testului beneficiului si colectarea dovezilor privind prestarea si beneficiile obtinute, avand in vedere practica ANAF si propunerile OCDE de revizuire a Capitolului VII al Liniilor directoare, inca in curs de definitivare.

Este necesara si reconcilierea Local File si Master File cu CbCR, situatiile financiare, SAF-T, RO e-Factura si, dupa caz, raportarile Pilonului II, astfel incat eventuale diferente sa fie identificate si explicate inaintea unui control.

Pentru tranzactiile semnificative sau recurente, contribuabilii pot analiza si oportunitatea unui APA bilateral, in functie de nivelul de risc si de nevoia de certitudine fiscala.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare