×

Accesează contul My Orange

Companii

Andrei Sandu, Mediacity: Nu suntem intr-o corectie a pietei imobiliare. Exista perioade de...

Andrei Sandu, Mediacity: Nu suntem intr-o corectie a pietei imobiliare. Exista perioade de stagnare, dar potentialul de crestere ramane ridicat

13.10.2026, 11:50 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Piata imobiliara din Romania are in continuare potential de crestere si nu traverseaza in prezent o perioada de corectie, in ciuda incertitudinilor economice si politice care influenteaza deciziile cumparatorilor. Gradul redus de indatorare prin credite ipotecare, preturile locuintelor raportate la salarii si interesul romanilor pentru proprietate sunt cateva dintre argumentele care sustin perspectivele de dezvoltare ale pietei, considera Andrei Sandu, fondator si CEO al Mediacity.

"Noi avem o piata imobiliara foarte sanatoasa, care nu a ajuns inca la maturitate. Perioadele de crestere sunt, intr-adevar, segmentate, dar vor continua. Putem enumera cativa parametri, de la cultura noastra orientata catre siguranta de a avea o locuinta pana la pretul metrului patrat raportat la salariu si gradul redus de indatorare prin credite ipotecare. Orice parametru alegi iti arata ca exista in continuare loc de crestere. Deci nici vorba de cadere. Exista corectii, exista stagnari, dar nu suntem acum intr-o corectie", a declarat Andrei Sandu, CEO si fondator al Mediacity, la evenimentul ZF Cele mai dinamice companii din Romania: De la crestere la campioni.

Ce a mai spus Andrei Sandu:

¬ Cresterea unei companii vine intotdeauna cu provocari si este important sa nu uiti de unde ai plecat, care este directia in care vrei sa mergi, sa iti pastrezi valorile si modestia. Pe masura ce compania se dezvolta, trebuie sa treci de la un management antreprenorial la unul organizational, sa transferi informatia si cunostintele de la nivel individual la nivelul intregii organizatii. Obiectivul este sa construiesti o companie capabila sa ia decizii independent de fondator. Este un proces continuu de transformare, de la o afacere concentrata in jurul antreprenorului la o organizatie care poate functiona autonom. Fiecare companie parcurge insa acest drum in ritmul si in felul sau.

¬ Decizia de a atrage un investitor a venit in mod natural, dupa o colaborare de trei ani, in care acesta investise deja in proiectele noastre. Atunci cand o companie este pregatita sa se dezvolte si urmareste scalarea, capitalul suplimentar poate accelera acest proces, reducand timpul necesar pentru a acumula resursele din surse proprii.

¬ Ne aflam intr-o etapa in care ne dorim sa construim o organizatie autosustenabila, cu procese bine definite si capabila sa ia decizii corecte. Partenerul nostru nu a venit doar cu bani, ci si cu expertiza in guvernanta si cu un sistem de valori care l-a completat pe al nostru. A fost un pas important in directia in care ne dorim sa dezvoltam compania.

¬ Scalarea, in cazul Mediacity, nu inseamna doar extinderea in mai multe locatii geografice sau dezvoltarea unui numar mai mare de proiecte, ci, mai ales, capacitatea de a aplica aceleasi procese si proceduri de la un proiect la altul. Este important ca informatiile, experienta si know-how-ul acumulate la nivel individual sa fie transferate la nivelul intregii organizatii, astfel incat sa putem replica aceste procese intr-un sistem masurabil, in care sa existe trasabilitate de la un proiect la altul

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare