|
Accesează contul My Orange
20.10.2026, 00:07 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Romanii au continuat sa apeleze la finantari bancare in acest an, iar apetitul pentru creditele de consum s-a revigorat in special in lunile de vara, dupa ce fusese mai temperat in prima parte a anului, volumele lunare ale finantarilor noi in lei de acest tip fiind in jurul a 5 mld. lei. In august, creditele de consum noi in lei au facut un salt anual puternic, de peste 19% fata de august 2025, pana la 4,6 mld. lei. Iar in iulie 2026 a fost cel mai mare volum lunar al creditelor noi de consum in lei de cand exista statistici publice ale BNR, de aproape 5,5 mld. lei. Ascensiunea creditelor de consum a venit in pofida mentinerii dobanzilor medii anuale efective (DAE) la un nivel ridicat, de peste 10%. Trendul finantarilor de consum a fost corelat pe parcursul acestui an si cu evolutia modesta a consumului, precum si cu preturile. Consumul a inceput din nou sa creasca in august, dupa un an de zile de scaderi. Iar inflatia a inceput sa scada mai vizibil din vara, dupa ce in prima parte a anului a fost langa 10%. Volumele creditelor de consum noi in lei au oscilat in ianuarie-august 2026 intre 3,5 mld. lei si 5,5 mld. lei, si au depasit aproape in fiecare luna nivelurile de anul trecut, dupa cum indica datele BNR analizate de ZF. In perioada iunie-august s-au acordat finantari noi de 15 mld. lei, adica peste 40% din totalul creditelor de consum noi din 8 luni/2026, de 37 mld. lei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
20.10.2026, 00:07
Cum merge piata asigurarilor auto facultative CASCO. Batalie la varful pietei CASCO. Groupama...