|
Accesează
contul existent
19.05.2026, 18:38 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Arobs Transilvania Software (simbol bursier AROBS), cea mai mare companie antreprenoriala de tehnologie listata la Bursa de Valori Bucuresti, a inregistrat in primul trimestru din 2026 o cifra de afaceri de 144 milioane de lei, in crestere cu 20% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, EBITDA de aproximativ 18 milioane de lei (plus 3%) si un profit net de circa 7 milioane de lei, mai mare cu 12% fata de T1/2025, reiese dintr-un comunicat de presa.
Rezultatele inregistrate de grup in primul trimestru din 2026 sunt in linie cu obiectivele stabilite prin bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest an, atat din perspectiva cresterii consolidate, cat si a directiei de profitabilitate si eficienta operationala.
"Rezultatele din primul trimestru al anului 2026 confirma directia inceputa in a doua parte a anului trecut, cand AROBS a revenit pe o traiectorie accelerata de profitabilitate, dupa o perioada intensa de extindere prin achizitii si integrarea unui numar semnificativ de companii in ecosistemul Grupului. In prezent, AROBS evolueaza catre un model operational integrat, construit pe complementaritatea dintre Servicii Software, Produse Software si Sisteme Integrate, precum si pe o colaborare tot mai extinsa intre echipe si linii de business. De la listarea la Bursa de Valori Bucuresti din anul 2021, am investit constant in consolidarea structurii operationale, in dezvoltarea produselor proprii si in extinderea prezentei internationale, in special pe piata din Statele Unite", spune fondatorul si CEO-ul Voicu Oprean.
La nivelul segmentelor de business, "Servicii Software" a generat venituri de 91 milioane de lei in T1/2026, in crestere cu 28% comparativ cu aceeasi perioada din 2025 si cu 8% comparativ cu T4 2025, evolutie sustinuta atat de integrarea companiilor achizitionate in ultimii ani, cat si de extinderea relatiilor comerciale pe pietele internationale, in special in Statele Unite si Europa de Vest.
Segmentul "Produse Software" a inregistrat venituri de 26,6 milioane de lei, in crestere cu 21% fata de T1/2025 (in linie cu nivelul din T4/2025), si o marja bruta de 55%, comparativ cu 53% in T1/2025, confirmand potentialul strategic al produselor proprii si orientarea grupului catre verticale cu valoare adaugata ridicata, potrivit comunicatului.
"In aceasta perioada, cifra de afaceri a grupului a crescut de la aproximativ 190 milioane de lei la 448 milioane de lei la finalul anului 2025, ceea ce corespunde unei rate anuale compuse de crestere (CAGR) de aproximativ 24%. In paralel, continuam investitiile in directii tehnologice cu impact strategic, precum inteligenta artificiala, securitate cibernetica si data engineering. Intr-un context international care ramane caracterizat de prudenta in investitiile IT si volatilitate macroeconomica, obiectivul nostru ramane dezvoltarea unei platforme de tehnologie capabile sa sustina crestere profitabila si generare de valoare pe termen lung", continua Voicu Oprean.
Segmentul "Sisteme Integrate" a generat venituri de aproximativ 26 milioane de lei, la un nivel similar cu cel din primul trimestru al anului trecut si semnificativ peste nivelul inregistrat in T4/2025 (+284%), sustinute de continuarea proiectelor de digitalizare derulate in sectorul public.
In luna aprilie 2026, AROBS a finalizat procesul de fuziune prin absorbtie in cadrul AROBS Transilvania Software al companiilor AROBS Development & Engineering, Berg Computers, Nordlogic Software, Infobest Romania si Centrul de Soft GPS. Aceasta etapa marcheaza un pas important in tranzitia catre modelul "One AROBS", construit pe procese comune, colaborare extinsa intre echipe si utilizarea mai eficienta a resurselor la nivelul grupului.
Astfel, din cifra de afaceri consolidata de 144 milioane de lei inregistrata in T1/2026, aproximativ 123 milioane de lei au fost generate de companiile incadrate in categoria Organic si 21 milioane de lei de companiile aferente activitatii de M&A. Structura reflecta avansul procesului de integrare a companiilor achizitionate in ultimii ani, o parte dintre acestea fiind reclasificate in categoria Organic incepand cu 2026, ca urmare a integrarii operationale si a procesului de fuziune derulat la nivelul Grupului. Evolutia confirma transformarea graduala a AROBS intr-o platforma internationala de tehnologie integrata, sustinuta de o baza operationala tot mai consolidata si de un model de business orientat catre scalabilitate si eficienta operationala.
AROBS isi continua dezvoltarea pe piata americana, una dintre cele mai dinamice si competitive piete la nivel global in adoptarea tehnologiilor AI la scara enterprise. Prezenta grupului in SUA, prin Codingscape, nu doar ca asigura o pozitionare locala strategica, ci confirma si validitatea modelului operational si comercial al AROBS pe aceasta piata. Codingscape livreaza valoare adaugata in linie cu asteptarile avute la momentul achizitiei, reprezentand o baza importanta pentru extinderea viitoare a grupului in Statele Unite si pentru consolidarea capabilitatilor sale in domenii cu valoare adaugata ridicata, adauga reprezentantii companiei de IT.
"Primul trimestru din 2026 confirma faptul ca AROBS intra intr-o etapa in care dimensiunea acumulata in ultimii ani incepe sa se reflecte tot mai clar in eficienta operationala si capacitatea Grupului de a genera profitabilitate la nivel consolidat. Grupul mentine o pozitie financiara solida, cu un nivel ridicat al lichiditatilor si un grad redus de indatorare bancara, ceea ce ofera flexibilitate pentru sustinerea investitiilor strategice si a dezvoltarii pe termen lung. Evolutia rezultatelor din acest trimestru reflecta totodata o structura financiara echilibrata si capacitatea Grupului de a sustine cresterea intr-un mod disciplinat, intr-un context economic si investitional care ramane volatil", a declarat Stefan-Alexandru Frangulea, CFO al AROBS.
Pentru 2026, AROBS vizeaza venituri consolidate de 552 milioane de lei, EBITDA de 82 milioane de lei si un profit net de 35 milioane de lei, obiective sustinute de consolidarea operationala a grupului, extinderea prezentei internationale, dezvoltarea produselor software proprii si investitiile in tehnologii cu impact strategic, precum inteligenta artificiala si securitate cibernetica, se mai arata in comunicat.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.05.2026, 18:38