×

Accesează contul My Orange

Companii

ASF publica un ghid privind asigurarile de garantii in achizitiile publice. Presedintele ASF:...

ASF publica un ghid privind asigurarile de garantii in achizitiile publice. Presedintele ASF: Aceste instrumente ofera companiilor flexibilitate in gestionarea resurselor si protejeaza, in acelasi timp, interesele beneficiarilor

23.10.2026, 13:54 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a publicat un ghid privind utilizarea asigurarilor de garantii in cadrul procedurilor de achizitii publice, destinat atat companiilor care participa la licitatii, cat si autoritatilor contractante, cu scopul de a clarifica regulile de verificare si acceptare a acestor instrumente si de a reduce riscurile care pot genera intarzieri, litigii sau blocaje in derularea contractelor finantate din fonduri publice.

Documentul cuprinde explicatii privind cadrul legal aplicabil, criteriile de verificare a politelor si exemple practice referitoare la situatiile care pot aparea in procesul de atribuire si executare a contractelor publice.

Asigurarile de garantii reprezinta o alternativa la mecanismele traditionale de garantare, care presupun blocarea unor sume de bani sau utilizarea liniilor de credit. Prin intermediul acestor instrumente, companiile isi pot indeplini obligatiile de garantare aferente participarii la licitatii si executarii contractelor, pastrandu-si totodata o parte din lichiditatile necesare desfasurarii activitatii, potrivit reprezentantilor ASF.

"Dezvoltarea unei economii depinde de capacitatea sa de a mobiliza capitalul, de a sustine investitiile si de a construi relatii economice bazate pe incredere si predictibilitate. In acest ansamblu, pietele financiare au un rol care depaseste functiile lor traditionale, prin instrumentele pe care le pun la dispozitia mediului de afaceri si prin contributia lor la buna functionare a economiei. Asigurarile de garantii ilustreaza aceasta legatura dintre sectorul financiar si economia reala, oferind companiilor flexibilitate in gestionarea resurselor si protejand, in acelasi timp, interesele beneficiarilor", spune Alexandru Petrescu, presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Potrivit ASF, acceptarea unei polite care nu respecta cerintele legale poate expune autoritatea contractanta unor riscuri financiare, in timp ce respingerea nejustificata a unei garantii conforme poate limita participarea companiilor la procedurile de achizitii publice.

"Am elaborat acest ghid pornind de la nevoia de a oferi autoritatilor contractante si operatorilor economici un instrument practic, care explica regulile aplicabile, prezinta criteriile de verificare si clarifica, prin exemple concrete, situatiile care pot genera dificultati", explica Gabriel-Ioan Avramescu, prim-vicepresedintele ASF.

Un alt aspect evidentiat de institutie vizeaza riscurile asumate de societatile de asigurare prin emiterea acestor polite, care depind inclusiv de evolutia proiectelor garantate si de situatia financiara a companiilor implicate.

"Asigurarile de garantii au o particularitate care impune o atentie speciala din perspectiva supravegherii prudentiale: riscurile asumate de asiguratori sunt strans legate de evolutia proiectelor garantate, de capacitatea financiara a operatorilor economici si de respectarea obligatiilor contractuale", subliniaza Sorin Mititelu, vicepresedintele ASF, coordonatorul Sectorului Asigurari-Reasigurari.

Potrivit acestuia, riscurile pot fi influentate de evolutiile din anumite sectoare economice si de concentrarea expunerilor asupra unor beneficiari sau proiecte, ceea ce face importanta capacitatea asiguratorilor de a-si respecta obligatiile atunci cand garantiile sunt executate.

Documentul este disponibil gratuit pe platforma EduTime.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare