×

Accesează contul My Orange

Companii

Avocatii de la Filip & Company au asistat Christian Tour in IPO-ul de la Bursa de Valori Bucuresti

Avocatii de la Filip & Company au asistat Christian Tour in IPO-ul de la Bursa de Valori Bucuresti

03.06.2026, 11:25 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Casa de avocatura Filip & Company a asistat Christian Tour, unul dintre cei mai mari touroperatori locali, in procesul de oferta publica initiala de actiuni (IPO) si admiterea la tranzactionare a companiei pe Piata Reglementata a Bursei de Valori Bucuresti.

Oferta publica s-a desfasurat in perioada 21-28 mai si s-a incheiat la un pret final de 1,895 lei pe actiune, ceea ce implica o capitalizare bursiera estimata la aproximativ 410 milioane de lei.

Potrivit informatiilor transmise de companie, oferta a atras circa 149 milioane de lei, iar gradul total de subscriere a ajuns la 121%.

"Oferta Christian Tour este una dintre acele tranzactii care arata cat de mult s-a dezvoltat ecosistemul antreprenorial romanesc in ultimii ani. Vorbim despre o companie construita organic, care a devenit lider intr-un sector competitiv si care foloseste acum piata de capital pentru a-si sustine urmatoarea etapa de crestere", spune Olga Nita, partener Filip & Company.

Ea spune ca interesul investitorilor reflecta atat increderea in strategia companiei, cat si maturizarea pietei locale de capital in sustinerea unor proiecte antreprenoriale de anvergura.

Echipa Filip & Company implicata in tranzactie a fost coordonata de Olga Nita (partener) si i-a inclus pe Roxana Diaconu (counsel) si Sebastian Dragomir (associate).

Christian Tour este unul dintre cele mai cunoscute branduri antreprenoriale din turismul romanesc si unul dintre cei mai mari touroperatori locali, activ atat pe segmentul vacantelor charter, cat si al circuitelor si serviciilor turistice integrate.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare