×

Accesează contul My Orange

Business international

Boom-ul energiei solare transforma rapid economiile emergente

Boom-ul energiei solare transforma rapid economiile emergente

09.10.2026, 00:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Electricitatea din surse regenerabile este mai ieftina ca niciodata. In timp ce Vestul s-a imbogatit pe baza carbunelui si petrolului, unele din cele mai sarace tari ale lumii mizeaza in schimb pe energie solara, eoliana si hidroenergie, scrie Deutsche Welle. Se indreapta lumea catre un alt boom al combustibililor fosili? Datele spun ca nu. Tari din Asia de sud-est pana in Africa Subsahariana nu investesc in combustibili asa cum a facut-o Vestul, ci in electricitate din surse regenerabile. Cand SUA si Europa s-au industrializat in secolele 19 si 20, au facut-o folosind energie fosila. Si totusi, desi arderea combustibililor fosili a permis tarilor industrializate sa prospere, aceasta a dus si la criza climatica. Multe dintre aceleasi tari care au devenit puternice economic pe baza combustibililor fosili incearca acum sa faca tranzitia catre regenerabile, insa infrastructura le impiedica. Cu mai putina infrastructura energetica construita in jurul combustibililor fosili, multe tari cu venituri medii si mici sunt mai bine pozitionate pentru o implementare mai rapida a surselor de energie regenerabile. In multe cazuri, energia solara in special este acum mai ieftin de produs decat electricitatea bazata pe combustibili fosili. Iar, spre deosebire de marile centrale pe carbune sau gaze, a caror constructie necesita ani si investitii de milioane, parcurile solare si eoliene pot fi construite rapid si cu costuri initiale mult mai mici. In acelasi timp, o analiza realizata de think tank-ul Ember arata ca dispozitive electronice precum frigiderele sau aparatele de aer conditionat s-au ieftinit in ultimele decenii, facand electricitatea o optiune mai accesibila ca sursa de energie pentru gatit, incalzire si altele. Electricitatea din surse regenerabile devine rapid cea mai buna alegere pentru buzunare, nu doar pentru climat. Iar tarile iau aminte.

"Asistam la un salt rapid in toate pietele emergente. Intreaga Asie se electrifica rapid, in timp ce intreaga Europa si SUA stagneaza", arata Kingsmill Bond, strateg la Ember. In 2023, doar aproximativ un sfert din electricitatea de la nivel global era generata din surse regenerabile, insa procentul creste rapid. Tarile cu venituri mai mici folosesc deja mai putini combustibili fosili si mai multe regenerabile decat cele cu venituri mai mari. Iar economiile mari cu venituri medii le depasesc pe cele bogate. Tarile cu venituri medii si mai mici se electrifica rapid, consumand mai putina energie din combustibili fosili dect tarile mai bogate. Insa potentialul este probabil cel mai ridicat in tarile cu venituri mici, in special din Africa Subsahareana. Energia solara devine o solutie atat pentru accesul la energie, cat si pentru independentta energetica. Aleksi Lumijarvi, director in cadrul Agentiei Internationale pentru Energie Regenerabila, spune ca aceasta tendinta poate avea un impact major asupra economiei mondiale in urmatoarele decenii."Companiile industriale vor descoperi ca va fi mai ieftin sa-si mute productia undeva de exemplu in Africa subsahareana pentru ca au aceasta energie solara ieftina, curata, plus baterii disponibile". Kingsmill Bond spune ca acolo unde electricitatea este ieftina si din abundenta, va veni si avutia."Va exista o crestere mai rapida pe pietele emergente, vor fi mai putine crize financiare. Calitatea vietii oamenilor va creste simtitor".

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare