×

Accesează contul My Orange

Burse

Bursa. Actiunile AROBS au atins un maxim al ultimului an dupa rezultatele semestriale, iar...

Bursa. Actiunile AROBS au atins un maxim al ultimului an dupa rezultatele semestriale, iar analistii BT arata ca profitul din trimestrul doi a fost ajutat si de cursul valutar

31.08.2026, 10:25 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Actiunile AROBS s-au apreciat vineri cu 1,58%, pana la 0,772 lei, dupa ce compania a raportat cel mai bun semestru din ultimii trei ani, iar rulajul a fost de aproape sapte ori mai mare decat media zilnica. In timpul sedintei, pretul a urcat pana la 0,786 lei, adica maximul ultimelor 52 de saptamani, inainte sa cedeze o parte din castig spre final. Au fost tranzactionate 2,69 milioane de actiuni, fata de o medie zilnica de circa 391.000, iar valoarea schimburilor a fost de 2,09 mil. lei. Capitalizarea companiei din Cluj-Napoca a ajuns la 851 mil. lei. Reactia pietei vine dupa raportul publicat joi seara, care arata pentru primul semestru o cifra de afaceri de 292 mil. lei, in crestere cu 36%, EBITDA de 40 mil. lei, plus 29%, si un profit net de 22,5 mil. lei, mai mult decat dublu fata de anul trecut. Analistii BT Capital Partners au detaliat, intr-o nota publicata vineri, ce s-a intamplat in trimestrul al doilea, partea cea mai buna a semestrului. Veniturile au ajuns la 148,3 mil. lei, cu 55% peste nivelul din T2/2025 si cu 3,2% peste primul trimestru, iar avansul a fost sustinut de toate cele trei segmente de business. Serviciile software au crescut cu 35%, produsele software cu 13,8%, iar sistemele integrate au adus venituri de 26 mil. lei, fata de o baza de comparatie foarte redusa in urma cu un an, de 1,5 mil. lei.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare