|
Accesează contul My Orange
31.08.2026, 14:15 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Piata de asset management din Romania a inregistrat o premiera in luna iulie: numarul investitorilor in fondurile de actiuni l-a depasit, chiar daca marginal, pe cel al investitorilor in fondurile diversificate, confirmand astfel interesul tot mai mare al romanilor pentru investitiile cu expunere pe piata de capital.
Cele mai recente date din piata, centralizate de Asociatia Administratorilor de Fonduri din Romania (AAF), arata ca fondurile deschise de investitii (FDI) locale au atras in luna iulie 38.136 de noi investitori, numarul total al acestora ajungand la aproape 1,36 milioane. Premiera lunii iulie a fost aceea ca numarul investitorilor in fondurile de actiuni a fost de 310.788, depasind, astfel, pentru prima data, numarul investitorilor in fondurile multi-active/diversificate, care a fost de 310.094.
"Datele lunii iulie ne arata o piata a fondurilor de investitii aflata intr-o etapa buna de dezvoltare, atat prin cresterea activelor, cat mai ales prin numarul tot mai mare de romani care aleg sa investeasca. Cei peste 38.000 de noi investitori care au intrat intr-o singura luna in fondurile deschise locale reconfirma pentru noi semnalele de incredere primite in tot acest an. La fel de relevant este faptul ca numarul investitorilor in fondurile de actiuni l-a depasit, chiar daca doar marginal, pe cel din fondurile diversificate, ceea ce indica o schimbare treptata de comportament si o disponibilitate mai mare a investitorilor de a participa direct la evolutia pietei de capital. Bursa de la Bucuresti traverseaza o perioada favorabila, iar performantele pietei se reflecta firesc si in interesul pentru fondurile cu expunere pe actiuni. Dar, dincolo de evolutiile foarte bune din ultima perioada, este important ca investitiile sa fie privite pe termen lung, intr-un portofoliu diversificat si adaptat profilului fiecarui investitor", spune Horia Gusta, presedintele AAF.
La nivelul celor 97 de fonduri deschise locale, activele nete au crescut in luna iulie cu 7,1%, pana la 48,3 miliarde de lei (9,2 miliarde euro), avansul cumulat de la inceputul anului ajungand la 31,9%.
Intrarile nete ale lunii au totalizat 1,604 miliarde de lei (306,7 milioane euro), cele mai mari intrari fiind inregistrate de fondurile de actiuni, respectiv 1,117 miliarde de lei, urmate de fondurile multi-active/diversificate (+309,8 milioane lei), fondurile de obligatiuni si instrumente cu venit fix (+96,4 milioane lei) si cele reunite in categoria "alte fonduri" (+82,6 milioane lei). Fondurile de randament absolut au consemnat iesiri nete de 1,2 milioane lei.
"Cresterea constanta a numarului de investitori ne arata ca fondurile de investitii devin o optiune tot mai prezenta in modul in care romanii isi administreaza economiile. Cred ca avem in continuare un potential foarte mare de crestere, iar increderea, educatia financiara, transparenta si rezultatele industriei vor fi esentiale pentru transformarea acestui potential intr-o dezvoltare sustenabila pe termen lung", adauga Horia Gusta.
Cele mai performante cinci fonduri deschise locale au inregistrat in ultimele 12 luni randamente anuale nete cuprinse intre 80,8% si 91,1%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au generat randamente cuprinse intre 174,5% si 208,4%, in perioada iulie 2023-iulie 2026.
Datele mai arata ca activele nete exprimate in lei ale celor 158 de fonduri deschise straine distribuite in Romania au crescut in luna iulie cu 1,3%, pana la 3,9 miliarde de lei (0,74 miliarde euro), iar de la inceputul anului 2026 avansul este de 49,5%. Fondurile deschise straine, care reprezinta 7,5% din totalul activelor fondurilor deschise de investitii, au inregistrat in luna iulie intrari nete de 52,1 milioane de lei (10 milioane euro).
Activele nete ale celor 36 de fonduri de investitii alternative (FIA) locale au crescut cu 5,3% in luna iulie, pana la 29,5 miliarde de lei (5,6 miliarde euro), iar de la inceputul anului au inregistrat un avans de 25,8%. Fondurile de investitii alternative locale au consemnat in luna raportata intrari nete de 0,4 milioane de lei (0,1 milioane euro). Numarul investitorilor in FIA locale se ridica la 89.047.
La nivelul intregii piete, activele nete ale celor 291 de fonduri deschise si inchise, locale si straine, au crescut in luna iulie cu 6,2%, pana la 81,7 miliarde de lei (15,6 miliarde euro). De la inceputul anului 2026, piata a inregistrat o crestere de 30,4%, iar intrarile nete din luna iulie au totalizat 1,657 miliarde de lei (316 milioane euro). Numarul total al investitorilor in piata de asset management locala a ajuns la 1,449 milioane persoane, conform AAF.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
31.08.2026, 14:15