×

Accesează
contul existent

Burse

Bursa. Actiunile marilor companii europene din domeniul apararii pierd din viteza dupa boom-ul...

Bursa. Actiunile marilor companii europene din domeniul apararii pierd din viteza dupa boom-ul cheltuielilor militare din ultimii ani. Cum evolueaza emitentii din sector la Bursa de Valori Bucuresti?

02.06.2026, 11:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Analistii spun ca evaluarile extrem de ridicate ale companiilor de profil, precum Rheinmetall, fac dificila stabilirea unor multipli atractivi de evaluare ¬ O provocare majora este adaptarea la razboiul modern, unde conflictul din Ucraina muta accentul pe drone si sisteme electronice in detrimentul artileriei clasice, avantajand furnizorii diversificati din sector. Dupa un an 2025 de exceptie, in care actiunile din industria de profil au fost propulsate de majorarea agresiva a bugetelor militare de catre state, dinamica din acest an se afla la polul opus. De la inceputul lui 2026, indicele sectorial Stoxx Europe Aerospace & Defence inregistreaza o scadere de 1,2%, in timp ce indicele paneuropean Stoxx 600 a marcat un randament pozitiv de 4,8%, noteaza CNBC. Analistii anticipeaza ca 2026 va fi o perioada de consolidare pentru sector, argumentand ca entuziasmul general legat de cresterea cheltuielilor militare din Europa va fi inlocuit de o analiza mult mai riguroasa a rezultatelor financiare si a indicatorilor fundamentali ai fiecarei companii. "Investitorii devin extrem de selectivi. Ce vor sa vada acum sunt profiturile si fluxurile de numerar. Credem ca vom asista la o evolutie pozitiva in a doua parte a anului, pe masura ce intra comenzile, avansurile de la guverne si incep livrarile efective. Cu toate acestea, va dura ceva timp pana cand preturile actiunilor vor reveni la nivelurile anterioare", spune Loredana Muharremi, analist pe actiuni in cadrul Morningstar.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare