|
Accesează contul My Orange
20.08.2026, 12:00 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Structura indicelui BET este decisa de Comisia Indicilor BVB, un for de cinci membri care se reuneste in prima saptamana din martie si septembrie. Urmatoarea sedinta vine cu un cos deja plin: o companie noua poate intra doar daca scoate una dintre cele 20 aflate acum in indice. Comisia Indicilor are cinci membri cu drept de vot: Radu Hanga, presedintele Bursei de Valori Bucuresti, care conduce sedintele, Remus Vulpescu, directorul general al BVB, Bogdan Campianu si Paul Stiopei, reprezentanti ai participantilor la sistemul de tranzactionare, si Dorin Alexandru Badea, din partea CFA Association Romania. Membrii sunt numiti si revocati de Consiliul bursei, mandatul este de doi ani, fiecare are un vot, iar votul prin delegatie nu este permis. Deciziile se adopta cu majoritate simpla, cvorumul este de trei membri, dintre care obligatoriu presedintele, iar la egalitate votul presedintelui decide. Membrii aflati in conflict de interese pe un punct de pe ordinea de zi se abtin de la dezbatere si de la vot.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
20.08.2026, 12:41
Remarul 16 Februarie a finalizat contractul de 235 mil. lei cu CFR Calatori pentru modernizarea a...