![]() |
05.02.2026, 18:17 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Holde Agri Invest (simbol bursier HAI), unul dintre cei mai mari operatori de terenuri agricole din Romania, a securizat o finantare totala de 35 de milioane de lei pentru sustinerea operatiunilor agricole si a capitalului de lucru. Pachetul financiar este compus dintr-un imprumut subordonat de 20 de milioane de lei acordat de actionarul semnificativ SevenX Ventures si un credit bancar de 15 milioane de lei contractat de la Banca Transilvania. Fondurile sunt destinate acoperirii costurilor urgente, de la plata arendelor si a salariilor, pana la achizitia de input-uri.
Compania a precizat ca finantarea de la actionar a fost o conditie prealabila pentru accesarea resurselor bancare, mecanismul fiind explicat in raportul curent: "Conform cerintelor Bancii Transilvania S.A., acordarea imprumuturilor descrise mai sus a stat la baza contractarii unui credit de capital de lucru in valoare de 15 milioane lei, cu scadenta in luna august 2026". Creditul bancar acopera astfel 75% din valoarea capitalului adus de SevenX Ventures, avand o dobanda variabila de ROBOR 1M + 2,5%.
Imprumutul de la actionar are scadenta in 2028 si o dobanda fixa de 10%, oferind societatii si o parghie de consolidare a bilantului. In acest sens, raportul subliniaza ca: "Compania are posibilitatea conversiei acestora in actiuni, in cadrul unei eventuale majorari de capital social, cu respectarea prevederilor legale si a aprobarilor corporative necesare".
Banii vor fi folositi pentru plata proprietarilor de terenuri, intretinerea utilajelor si achizitia de seminte, ingrasaminte si motorina.
Holde Agri Invest a inregistrat venituri de 96,2 milioane de lei in primele noua luni din 2025, o crestere de 20% fata de anul precedent, in timp ce pierderea neta s-a diminuat de la 16,1 milioaen de lei la 2 milioane.
Actiunile sunt pe plus cu 6% in 2025 si pe minus cu 16% in ultimele 12 luni, la o capitalizare de 63 mil. lei. SevenX are 16,6% din capital, iar fondul de investitii Vertical Seven Group detine 11,3%.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
05.02.2026, 18:17