|
Accesează contul My Orange
19.08.2026, 15:18 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Fondul alternativ de investitii Lion Capital (simbol bursier LION) a notificat miercuri Bursa de Valori Bucuresti cu privire la depasirea pragului de 15% din drepturile de vot ale Fondului Proprietatea (FP), atingand o detinere de peste 18% in urma tranzactiilor realizate marti.
Conform raportului curent transmis catre BVB, Lion Capital si-a majorat detinerea la 18,085% din totalul drepturilor de vot (reprezentand 578,8 milioane de actiuni), comparativ cu 11,274% cat raportase anterior.
Confirmarea vine dupa ce, in aceeasi zi de 18 august, un pachet de 218 milioane de actiuni - reprezentand 6,8% din totalul drepturilor de vot - a fost tranzactionat in piata DEALS pentru 130,8 milioane de lei.
Tranzactia a marcat iesirea completa din actionariatul Fondului Proprietatea a grupului de investitori sloveni (Axor Holding, Equinox, Intus Invest si Matej Rigelnik), care detinusera anterior o pozitie concertata de 8,06%.
Consolidarea pachetului detinut de Lion Capital are loc intr-un moment-cheie pentru Fondul Proprietatea, avand in vedere ca, in cadrul adunarii generale din 29-30 septembrie, actionarii vor decide numirea noului administrator pentru mandatul de patru ani ce va incepe in aprilie 2027.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.08.2026, 17:12
Actiunile Moderna explodeaza pe bursa din New York: Crestere de 120% in doar 30 de minute dupa...