×

Accesează contul My Orange

Burse

Bursa. Luminita Runcan de la Banca Transilvania candideaza pentru un loc in consiliul fondului de...

Bursa. Luminita Runcan de la Banca Transilvania candideaza pentru un loc in consiliul fondului de investitii Transilvania Investments Alliance

23.06.2026, 13:49 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Luminita Runcan, o figura proeminenta in sectorul bancar romanesc, candideaza pentru un loc in consiliul de supraveghere al fondului alternativ de investitii Transilvania Investments Alliance (simbol bursier TRANSI).

Potrivit unui raport curent publicat marti la Bursa de Valori Bucuresti, dosarul ei a fost inregistrat oficial in vederea alegerilor care vor avea loc in cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor din data de 9 iulie.

Cu domiciliul in Cluj-Napoca, Luminita Runcan este licentiata in stiinte juridice, in finante-contabilitate si detine un master in reglementare bancara si financiara a UE. Pe lista candidatilor inregistrati pana la data limita se mai afla si Ioan Sumandea-Simionescu, doctor in drept.

Luminita Runcan are o vasta experienta in management la Banca Transilvania (TLV), cea mai mare banca locala in functie de active, unde a fost printre primii 13 angajati ai institutiei, ocupand functiile de director general adjunct Trezorerie si director general adjunct Managementul Riscului. In 2024, ea a primit aprobarea BNR pentru functia de director general al OTP Bank Romania, fiind mandatata de grupul BT sa coordoneze procesul de integrare a entitatii.

In plus, ea este vicepresedinte al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) si presedinte al Asociatiei Pietelor Financiare din Romania.

Transilvania Investments a raportat un profit net de 9,4 mil. lei in T1/2026, in contextul unor venituri nete de 20 mil. lei, cu 57% sub nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului precedent, insa cu 2 mil. lei peste valoarea estimata in bugetul de venituri si cheltuieli. Activele nete s-au majorat cu 27,5%, la 2,4 mld. lei.

Compania are o valoare de piata de 1,4 mld. lei, dupa ce actiunile au crescut cu 75% in ultimul an.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare