|
Accesează contul My Orange
23.08.2026, 14:00 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ultimii 20 de ani au schimbat profund mediul de business din Romania. Aderarea la Uniunea Europeana, criza financiara din 2008, digitalizarea accelerata, aparitia fintech-urilor, tranzitia energetica, inteligenta artificiala si noile valuri de reglementare au remodelat aproape toate industriile.
In paralel, si profesia juridica a trecut printr-o transformare majora. Daca in trecut rolul avocatului sau al juristului era asociat in principal cu interpretarea legislatiei si gestionarea conformitatii, astazi functia juridica este implicata direct in luarea deciziilor de business, in gestionarea riscurilor si in construirea strategiilor de dezvoltare.
Aceasta a fost una dintre concluziile videoconferintei "Cum s-a schimbat mediul de business in ultimii 20 de ani? Dar rolul de lider? Care sunt perspectivele in dreptul de business?", organizata de Reff & Asociatii l Deloitte Legal si Ziarul Financiar.
Pentru Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte Romania si Moldova, aceasta transformare se vede cel mai clar in relatia dintre avocat si client, care a devenit una mult mai profunda decat simpla furnizare a unui serviciu profesional. "Un avocat este o persoana loiala care isi sustine clientul, uneori chiar expunandu-se pe sine insusi, si care construieste ceva profund, nu doar tranzactional, in relatia cu cel pe care il asista."
Evolutia mediului de afaceri a schimbat si asteptarile pe care companiile le au de la consultantii lor juridici, spune Catalin Oroviceanu, partener si fondator al Sarmis Capital. "Daca ma gandesc la rolul avocatului si la evolutia lui in ultimii 20 de ani, cred ca, pe masura ce a crescut piata, s-a schimbat si rolul avocatului. Nu toti avocatii au pornit sau au ramas in aceeasi zona. S-a trecut de la un avocat care analiza documente, rapoarte si anumite acte, ajutat eventual de alti specialisti, la un rol in care avocatul tinde sa mearga si spre partea comerciala."
Transformarea este vizibila si din interiorul organizatiilor. Pentru multe companii, juridicul nu mai este un departament care intervine la finalul procesului decizional, ci unul care participa la construirea acestuia. "Am trecut de la functia de interpret al regulilor la rolul de arhitect al deciziilor. Astazi, functia juridica face parte integranta din strategia de business si din strategia de risc a organizatiei", a afirmat Ciprian Chiorean, director juridic al CEC Bank.
Putine sectoare ilustreaza mai bine ritmul schimbarii decat industria auto, unde agenda companiilor este astazi complet diferita fata de cea de acum 20 de ani. "Sa ne imaginam ca acum 20 de ani, cand vorbeam despre masini, discutam despre viteza, dimensiune, capacitatea motorului, consumul mediu si multe altele. Acum, punctul de focalizare este pe gramele de CO 2 si respectarea normelor. Si apoi, desigur, vor urma si alte schimbari, dar este o transformare majora in orientarea industriei, urmata de electrificare", arata Mihai Bordeanu, Managing Director, Dacia South Eastern Europe.
In energie, schimbarile au fost la fel de profunde. Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, considera ca ultimele doua decenii au fost marcate de transformari structurale care au redefinit intregul sector. "Acum aproape 20 de ani a avut loc revolutia gazelor de sist in Statele Unite, o transformare determinata de tehnologie si geologie care a schimbat fundamental pozitia SUA, transformand-o din importator net in exportator net atat de petrol, cat si de gaze. Acest lucru a modificat si o parte din echilibrul geopolitic din domeniul energiei. In plus, lumea s-a concentrat tot mai mult pe tranzitia energetica si pe decarbonizare, in contextul combaterii schimbarilor climatice. Mai recent, vedem China orientandu-se tot mai mult catre ceea ce am putea numi un "electrostat", partial si pentru ca nu dispune de resurse semnificative de combustibili fosili. In acest caz, decarbonizarea a fost integrata intr-o strategie mai ampla de securitate energetica. Acestea sunt, in sine, trei dinamici foarte importante care au modelat sectorul energetic."
Dincolo de transformarile sectoriale, unul dintre cele mai importante momente pentru economia romaneasca ramane aderarea la Uniunea Europeana, proces care, odata finalizat, a facilitat cresterea economica a tarii si imbunatatirea conditiilor de viata pentru multi cetateni. "Se implinesc aproape 20 de ani de cand am aderat la Uniunea Europeana, iar acest moment a reprezentat probabil cea mai rapida perioada de dezvoltare a prosperitatii sau, mai bine spus, a contextului care a facut posibila prosperitatea. Acest lucru a condus la o serie semnificativa de realizari care pot fi masurate din perspectiva convergentei reale. PIB-ul este astazi aproape de 400 de miliarde de euro, de patru ori mai mare decat era acum 20 de ani", a spus Sergiu Manea, CEO-ul BCR.
Ultimele doua decenii au adus insa nu doar crestere si transformare, ci si perioade de criza care au testat rezilienta organizatiilor si a liderilor.
Pentru Robert Ionita, General Counsel al NEPI Rockcastle, pandemia a reprezentat unul dintre momentele care au schimbat profund modul de lucru si de colaborare. "Perioada 2020-2021 a fost una foarte dificila si a schimbat si modul in care interactionam. (...) Pandemia a schimbat modul in care interactionam, cu bune si cu rele. Suntem, probabil, mai eficienti. In acelasi timp, existau beneficii clare in faptul ca petreceam mai mult timp impreuna", a explicat Robert Ionita, General Counsel, NEPI Rockcastle.
Si pentru profesionistii din Deloitte perioada pandemiei a adus dificultati profesionale, dar si personale. Totodata, o perioada atat de dificila a fost un bun moment de reflectie asupra modului in care companiile fac business. "Nu am cum sa gasesc o perioada mai dificila decat aceea. Pentru mine a fost si mai stranie, fiindca veneam dupa sase luni de sabatic, cu tot felul de planuri si ganduri, iar viata mi-a aratat ca iti poti propune ceva, dar apoi trebuie sa gestionezi ceea ce iti ofera ea. Partea buna este ca am depasit cu succes perioada respectiva si am continuat sa crestem", Andrei Burz-Pinzaru, partener, Reff & Asociatii I Deloitte Legal.
Pentru Georgiana Singurel, Partener, Reff & Asociatii I Deloitte Legal, perioada pandemiei a readus in prim-plan faptul ca o companie poate sa iasa intarita dintr-o perioada de criza, si nu doar slabita. "Daca exista o lectie pe care am invatat-o atunci, aceasta este ca rezilienta nu inseamna doar sa rezisti unei crize, ci sa iesi din ea mai puternic."
Sergiu Manea , CEO, Banca Comerciala Romana
¬ Miza reala pentru perioada urmatoare este ca modelul care a facut posibil acest progres si-a epuizat intr-o anumita masura potentialul. Acum incercam sa intelegem ce urmeaza si cum putem construi o Romanie capabila sa performeze in noul ciclu care se contureaza.
¬ Cred ca aceasta este o intrebare pe care ar trebui sa ne-o adresam mai des. Este evident ca pretul nu mai reprezinta un avantaj competitiv pentru Romania. Si ma bucur sa pot spune ca am demonstrat ca valoarea poate fi un avantaj competitiv pentru tara noastra.
¬ Marea intrebare este cum putem scala din nou crearea de valoa-re pentru un eco-sistem mai larg.
¬ In ceea ce priveste industria noastra, am trecut printr-o serie de transformari, atat specifice, cat si sistemice. Din perspectiva sistemica, criza din 2008 a condus la o schimbare completa a cadrului de reglementare, care a transformat conformitatea intr-o investitie permanenta, intr-un capitol de investitii structurat.
Iulia Simion , Legal Counsel, Ingka Group, IKEA
¬ Facilitatorul nu este cel care elimina un risc, ci cel care il transforma in ceva masurabil, negociabil si acceptabil. A deveni facilitator uneori presupune sa acceptam sau chiar sa luam asupra noastra anumite decizii despre care stim ca implica riscuri care nu vor fi complet acoperite.
¬ Asta inseamna ca trebuie sa fim confortabili cu ideea ca deciziile pe care le facilitam vor avea consecinte juridice si ca nu le putem preveni pe toate.
¬ Avocatul devine manager, as spune eu, in acel moment in care nu spune doar "nu", el propune solutii, iar acele solutii permit realizarea obiectivului de business in conditii care sunt cunoscute si controlate. Exemplu concret: vrem sa intram intr-o piata noua, cu riscuri. Cineva ar putea spune "Nu, riscul este prea mare. Stop!." Acolo se opreste povestea.
Mihai Bordeanu , Managing Director, Dacia South Eastern Europe
¬ Ciclurile de planificare sunt mult mai scurte, iar dezvoltarea unei masini astazi dureaza 2 ani in loc de 4 sau 5 ani, ca acum 20 de ani. Deci, o transformare majora in industrie.
¬ Preferintele clientilor se schimba. Si pot da un exemplu, acum 20 de ani, doar 10% dintre clientii europeni preferau un SUV. Acum vorbim de 50%, deci unu din doi.
¬ In ultimii 20 de ani, am vazut aliante care, unele dintre ele, s-au destramat, dar inca avem Stellantis, un competitor urias.
¬ Sa ne imaginam ca acum 20 de ani, cand vorbeam despre masini, discutam despre viteza, dimensiune, capacitatea motorului, consumul mediu si multe altele. Acum, punctul de focalizare este pe gramele de CO2 si respectarea normelor. Si apoi, desigur, vor urma si alte schimbari, dar este o transformare majora in orientarea industriei, urmata de electrificare.
Victor Capitanu , cofondator si codirector executiv al One United Properties
¬ Daca trebuie sa reflectez asupra acestor 20 de ani, economia a crescut intr-adevar de patru ori, iar Romania a pornit ca una dintre cele mai sarace tari din Europa si a devenit una dintre, sa spunem, economiile puternice din Europa Centrala si de Est, cu o putere de cumparare a populatiei in crestere.
¬ Si, gandindu-ma la sectorul imobiliar, daca te intorci acum 20 de ani, iti amintesti ca era un sector total neorganizat si haotic. Apoi, in anii 2006-2008, a fost o bula speculativa care, din pacate, a scos din piata multi jucatori. O mare parte dintre acestia au dat faliment in urma crizei financiare globale.
¬ Aceasta a fost, insa, oportunitatea pentru noi sa incepem aceasta afacere. Ne-am dat seama ca este o oportunitate care apare o data in viata, asa ca atunci am inceput One United Properties.
Christina Verchere , CEO, OMV Petrom
¬ In special in cazul gazelor naturale, schimbarile au fost semnificative. Petrolul a fost intotdeauna un produs global, la fel si carburantii, pentru ca sunt usor de transportat pe mare. Gazele naturale au fost, in trecut, o afacere bazata pe conducte si, prin urmare, una regionala.
¬ Insa extinderea pietei LNG (gaz natural lichefiat) a transformat gazul intr-un produs mult mai global, cu mecanisme de pret tot mai influentate de piata internationala.
¬ Acestea sunt cateva dintre marile transformari care au avut loc in sectorul energetic la nivel global.
¬ In ultimii ani am asistat si la perturbari majore ale cererii si ofertei. As mentiona trei exemple: pandemia de COVID-19, care a provocat o perturbare majora a cererii; razboiul din Ucraina, care a generat o perturbare semnificativa pe piata gazelor, in special pentru Europa; iar acum traversam o noua perioada de instabilitate in Orientul Mijlociu, care are implicatii la nivel global.
Catalin Oroviceanu , Partener si Fondator Sarmis Capital
¬ Cred ca tehnologia pune o amprenta asupra vietii avocatilor. Faptul ca esti conectat imediat cu clientul poate aduce o presiune nedorita.
¬ Pe langa acest aspect al relatiilor interumane, cred ca ne mai impiedica si folosirea spiritului de avocat. Cand te duceai la sediul clientului, mai vedeai oameni.
¬ Daca ma gandesc la rolul avocatului si la evolutia lui in ultimii 20 de ani, cred ca, pe masura ce a crescut piata, s-a schimbat si rolul avocatului. Nu toti avocatii au pornit sau au ramas in aceeasi zona.
¬ S-a trecut de la un avocat care analiza documente, rapoarte si anumite acte, ajutat eventual de alti specialisti, la un rol in care avocatul tinde sa mearga si spre partea comerciala. Incearca sa aiba un dublu rol si sa inteleaga mai bine fiecare client ce-si doreste.
Alin Useriu , Fondator, Asociatia Tasuleasa Social
¬ Cred ca au existat trei etape in cei 26 de ani de cand am fondat Tasuleasa Social.
¬ Primii zece ani au fost de activism. Activismul este foarte important in orice societate, dar eu nu aveam nici confortul si nici distanta necesara. Nu locuiam intr-un oras, ci in mijlocul problemelor despre care vorbeam.
¬ Mi-am dat seama ca primeam, pe buna dreptate si in mod legitim, bani pentru ca promiteam anumite solutii. Problema era ca, de multe ori, nu reuseam sa le gasesc.
¬ Atunci am trecut la constructie. O constructie care, bineinteles, pornea tot de la greselile si nevoile societatii.
¬ Am pus laolalta mai multe elemente, pentru ca Tasuleasa Social are in ADN-ul sau componenta sociala. Dar mi-am dat seama ca socialul nu inseamna doar saracie.
¬ Socialul este strans legat de educatie si, mai departe, de mediul in care traim.
¬ A patra valoare pe care am considerat ca trebuie sa o facem vizibila este cultura.
Ciprian Chiorean , director juridic, CEC Bank
¬ Le spun adesea colegilor mai tineri ca eu sunt un jurist din secolul trecut. Suna poate ciudat, dar este adevarat. Am terminat facultatea in 1999 si profesez de atunci. Practic, intreaga mea perioada de formare universitara s-a desfasurat in secolul trecut.
¬ Si, apropo de viteza cu care evolueaza tehnologia, imi amintesc ca la vremea respectiva inca lucram cu faxul si cu primele forme de data room.
¬ Mai mult decat atat, cand mi-am sustinut lucrarea de licenta, in 1999, nu existau programe legislative informatice precum cele pe care le folosim astazi. Mergeai la biblioteca, luai Legea societatilor si, pentru a obtine forma actualizata, decupai modificarile legislative publicate ulterior si le lipeai peste textul initial. Asa iti construiai forma consolidata pe care o studiai si o interpretai.
¬ Asadar, tehnologia a evoluat extraordinar si in domeniul nostru.
Robert Ionita , General Counsel, NEPI Rockcastle:
¬ Cred ca avocatii care nu folosesc inteligenta artificiala vor disparea si vor fi inlocuiti de avocatii care o folosesc. Deja nu mai este o optiune. Practic, pe langa ceea ce pana de curand era asteptat de la un avocat, in principal cunostinte tehnice, expertiza juridica si intelegerea businessului, adaugam acum o noua dimensiune: abilitatea de a utiliza aceste instrumente.
¬ Daca as sustine acum un interviu de angajare, printre intrebarile pe care le-as adresa unui candidat s-ar numara si urmatoarele: daca lucreaza cu workflow-uri, daca a creat vreodata un playbook, daca poate construi agenti AI, cum utilizeaza diferite skilluri si asa mai departe. Sunt lucruri despre care, in urma cu doar doi ani, nici macar nu vorbeam.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
23.08.2026, 14:00