|
Accesează contul My Orange
22.10.2026, 19:22 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Incercarea administratiei Trump de a atrage milioane de turisti in Statele Unite nu da rezultate, in conditiile in care numarul vizitatorilor straini a continuat sa scada si dupa Cupa Mondiala de fotbal gazduita in aceasta vara.
Numarul vizitatorilor de peste ocean, care include toti cetatenii non-americani sositi din alte tari, cu exceptia Mexicului si Canadei, a scazut cu 5,7% in primele noua luni ale anului fata de aceeasi perioada din 2025, potrivit datelor publicate saptamana aceasta de National Travel and Tourism Office, citate de Financial Times.
Declinul vine dupa o scadere de 2,5% in 2025, prima contractie anuala de la pandemia din 2020. Cele mai abrupte scaderi au venit din partea turistilor din Europa de Vest, cea mai mare piata externa pentru turismul american, unde numarul vizitatorilor s-a redus cu 8,7% de la inceputul anului.
World Travel & Tourism Council estimeaza ca SUA au pierdut anul trecut aproximativ 8,4 miliarde de dolari din cheltuielile vizitatorilor internationali, comparativ cu 2024.
"Lasam pe masa un volum imens de afaceri. Daca e ceva, piata s-a deteriorat si mai mult dupa Cupa Mondiala", a declarat Adam Sacks, presedintele companiei de consultanta Tourism Economics.
Presedintele Donald Trump afirma anul trecut ca scaderea numarului de turisti straini "nu este mare lucru", insa in ultimele luni a incercat sa linisteasca industria turismului. Luna trecuta, acesta s-a intalnit cu directori ai unor companii precum Hilton, Marriott si American Airlines pentru a discuta despre obiectivul de a atrage 100 de milioane de vizitatori internationali pana in 2030.
Tinta ar depasi cu mult recordul de 79,7 milioane de turisti atins in 2018 si ar fi cu peste 45% mai mare decat cele 68,3 milioane de vizitatori inregistrate in 2025.
Campania este condusa de influencerul de dreapta Nick Adams, nascut in Australia, numit in martie intr-o functie nou creata, cea de trimis diplomatic pentru turismul american. Adams a recunoscut, la o conferinta din octombrie, ca turismul international a inregistrat "o scadere" in 2025 si a spus ca apelurile la boicotarea calatoriilor in SUA "ii afecteaza pe micii antreprenori".
Acesta a declarat ca vrea sa combata perceptia ca SUA ar fi o tara "neprimitoare", aducand experti din industria ospitalitatii care sa instruiasca personalul de la granita. Potrivit lui Adams, turistii care s-au intors acasa dupa Cupa Mondiala vor stimula cererea, demontand temerile legate de retineri la granita, confiscarea telefoanelor sau verificarea conturilor de social media.
Cu toate acestea, calatorii au semnalat controale mai stricte la frontiera in timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump. Perchezitiile dispozitivelor electronice au crescut cu 33% in primele noua luni pana la finalul lunii iunie, comparativ cu anul anterior, potrivit US Customs and Border Protection.
Geoff Freeman, presedintele US Travel Association, a acuzat presa ca ii sperie pe potentialii turisti, cautand subiecte negative si exagerand incidente izolate, precum cazul arbitrului somalez Omar Artan, caruia i s-a refuzat intrarea in SUA pentru Cupa Mondiala. "Un singur arbitru din cateva milioane de oameni arata, de fapt, cat de primitoare este tara", a spus Freeman.
Alti directori din industria turismului sustin insa ca extinderea masiva a masurilor impotriva imigratiei si restrictiile largi privind vizele sunt responsabile pentru scaderea cererii. Adam Sacks de la Tourism Economics nu se asteapta la o revenire a interesului turistilor straini fara o schimbare a retoricii combative, a abordarii antagoniste in comert si a ignorarii aliantelor istorice.
Roberto Alvo, directorul general al Latam Airlines, cel mai mare transportator aerian din America de Sud, a spus ca pasagerii au evitat calatoriile in SUA din cauza politicilor de imigrare ale Washingtonului, inclusiv a anularilor de ultim moment ale permiselor de intrare pentru cetateni din tari precum Chile.
"Oamenii spun ca nu isi mai planifica o excursie in familie la Orlando, cand dintr-odata, cu trei zile inainte, afli ca unui membru al familiei i-a fost revocat permisul. Ce faci atunci cu planurile tale?", a declarat Alvo.
Alti turisti renunta din motive financiare. Adrian Neuhauser, directorul companiei aeriene sud-americane Abra, a explicat ca evolutia cursurilor de schimb ii indreapta pe calatori spre Europa, in locul SUA, unde costurile sunt mai mari. Dolarul s-a apreciat cu 3,4% in acest an fata de un cos format din sase monede importante.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
22.10.2026, 20:36
Tensiunile internationale si cresterea pretului petrolului ii readuc pe investitori catre titlurile...