×

Accesează contul My Orange

Banci si asigurari

Ce se mai intampla pe piata valutara. Cum a evoluat cursul de schimb leu/euro pana acum si ce ar...

Ce se mai intampla pe piata valutara. Cum a evoluat cursul de schimb leu/euro pana acum si ce ar putea urma in a doua parte a anului?

28.08.2026, 10:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Cursul valutar a revenit peste 5,25 lei/euro in ultimele zile si s-a apropiat chiar de 5,26 lei/euro, fara sa depaseasca acest prag, deocamdata ¬ Analistii anticipeaza miscarea cursului de schimb in intervalul 5,2-5,3 lei/euro in a doua parte a anului ¬ Pentru final de 2026, unele prognoze indica un curs valutar in jurul a 5,25 lei/euro, iar alti analisti vad posibil un curs de 5,27 lei/euro ¬ Volumul mediu zilnic al tranzactiilor valutare a scazut in lunile de vara, coborand in iulie chiar sub 2 mld. euro, dupa ce in martie 2026 urcase la un record de aproape 3,6 mld. euro, depasind si varful din luna mai 2025, cand piata era sub presiune din cauza crizei politice legate de alegerile prezidentiale ¬ Rezervele valutare la BNR erau la finalul lunii iulie de 63,2 mld. euro, nivel comparabil cu cel din iunie, iar rezervele internationale (ce includ si rezerva de aur) au urcat la 75 mld. euro. Piata valutara a fost relativ calma in lunile de vara, in pofida continuarii tensiunilor politice interne, iar cursul de schimb a oscilat preponderent in intervalul 5,23-5,26 lei/euro, dupa ce in primavara, in prima saptamana din luna mai, pe varf, cursul oficial urcase la un maxim istoric de aproape 5,27 lei/euro (5,2688 lei/euro in 6 mai), in contextul crizei politice legate de caderea guvernului Bolojan prin motiune de cenzura votata in parlament. Dupa aceea a urmat o perioada de instabilitate politica in conditiile in care doua nominalizari de prim-ministru facute de presedintele Romaniei nu au reusit sa obtina sustinerea unei majoritati pentru a forma un nou guvern cu puteri depline, iar guvernul demis a ramas, pana acum, in functie ca executiv interimar, cu puteri limitate. Ramane de vazut cand am putea sa vedem, in cele din urma, realizarea unui compromis intre partidele politice si votarea unui nou Guvern. Cursul valutar a revenit peste 5,25 lei/euro in ultimele zile si s-a apropiat chiar de 5,26 lei/euro, fara sa depaseasca acest prag, deocamdata. BNR a afisat ieri, 27 august, la ora 13.00, un curs valutar oficial de 5,2588 lei/euro, in usoara scadere.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare