×

Accesează contul My Orange

Burse

Ce spune Bogdan Dragoi, Lion Capital, despre investitiile la Fondul Proprietatea: Am plasat 90 mil....

Ce spune Bogdan Dragoi, Lion Capital, despre investitiile la Fondul Proprietatea: Am plasat 90 mil. euro. Daca stateam pe titluri de stat, scoteam de trei ori cat as fi scos din comisionul de administrare al fondului. Avem "skin in the game" si vedem un potential foarte mare pe FP

28.09.2026, 12:07 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Fondul alternativ de investitii Lion Capital (simbol bursier LION) a mobilizat circa 90 mil. euro pentru a ajunge la o participatie de aproape 20% din Fondul Proprietatea (FP), devenind cel mai mare actionar al companiei. Miza investitiei nu este reprezentata insa de veniturile din administrare, spune Bogdan Dragoi, presedintele Consiliului de Administratie si directorul general al Lion Capital, invitat la conferinta ZF Piata de Capital 2026.

"Am plasat acolo (Fondul Proprietatea - n.r.) aproape 90 mil. euro in actiuni si am ajuns la aproape 20%. Miza nu este management fee-ul. Eu cred ca, daca vrei sa preiei managementul unei companii, trebuie sa ai si asa-numitul "skin in the game". Pentru noi, miza este sa crestem fondul, iar investitiile pe care le avem in minte si modul in care vedem dezvoltarea lui trebuie sa fie benefice pentru toti actionarii", a declarat Bogdan Dragoi.

In august, Lion Capital si-a majorat participatia la Fondul Proprietatea la peste 18% din drepturile de vot, dupa tranzactii care au inclus un pachet de 218 mil. actiuni, echivalentul a 6,8% din drepturi. Pachetul a fost tranzactionat in piata DEALS pentru 130,8 mil. lei, iar operatiunea a coincis cu iesirea din actionariatul FP a grupului de investitori sloveni format din Axor Holding, Equinox, Intus Invest si Matej Rigelnik.

"Am decis sa intram in aceasta companie acum sapte luni si, printr-o acumulare agresiva, am devenit cel mai mare actionar al FP, deci se poate. De ce? Este o companie care are un potential incredibil din punctul meu de vedere", continua Bogdan Dragoi.

Fondul Proprietatea se afla in plin proces de schimbare a administratorului. Franklin Templeton International Services, administratorul actual, si-a retras candidatura pentru un nou mandat de patru ani, dupa ce a semnalat diferente semnificative fata de evaluarea facuta de Comitetul Reprezentantilor. Alegerea noului administrator este pe ordinea de zi a adunarii generale a actionarilor din 29 septembrie, pentru un mandat care ar urma sa inceapa in aprilie 2027.

"Compania cu care noi participam, SAI Muntenia - care face managementul fostului SIF 4, actualul Longshield - a preluat un fond de 1,1 miliarde de lei si l-a transformat intr-un fond de 4,2 miliarde. O companie care avea peste 160 de companii in portofoliu are acum 50, realizand aceasta crestere prin dezinvestitii in unele participatii si reinvestire in altele."

Luna trecuta, grupul de investitori sloveni format din Axor Holding, Equinox, Intus Invest si Matej Rigelnik a iesit complet din actionariatul Fondului Proprietatea. Cei patru investitori detineau anterior, concertat, 8,06% din drepturile de vot ale fondului si solicitasera in ultimele luni mai multe modificari pe ordinea de zi a adunarilor generale, inclusiv revocarea a doi membri ai Comitetului Reprezentantilor.

"Foarte multa lume ne-a acuzat ca ne intereseaza sa preluam pentru management fee. Ganditi-va ca, la aceasta companie, management fee-ul poate ramane dupa cheltuieli la cateva milioane de euro. Noi am plasat acolo 90 de milioane de euro. Daca stateam cu banii in titluri de stat, scoteam de trei ori fee-ul (...) Din management fee avem cel mai prost randament pe care l-am putea avea vreodata, la cei 90 de milioane de euro investiti", adauga reprezentantul Lion Capital.

Cea mai mare detinere a fondului ramane CN Aeroporturi Bucuresti, cu aproape 60% din valoarea activului net. FP are o capitalizare de 2 mld. lei, dupa o crestere de 37% a pretului actiunii in ultimul an.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare