|
Accesează contul My Orange
09.10.2026, 11:00 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Cel mai mare cont din Pilonul II avea la 30 iunie o valoare de 4,14 milioane de lei (circa 774.000 de euro), de aproape 150 de ori media sistemului, de 27.784 de lei, potrivit raportului ASF pe primul semestru. La finalul lui martie, cel mai mare cont avea 3,72 milioane de lei.
ASF nu spune daca e vorba de acelasi cont. Daca este, contul a crescut cu circa 420.000 de lei in trei luni. Aproximativ 340.000 de lei vin din randament: dupa scaderea din martie, fondurile de Pilon II au castigat in al doilea trimestru circa 9,1%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor ASF. Ceilalti circa 80.000 de lei sunt contributii noi.
Angajatul plateste CAS de 25% din salariul brut, iar 4,75 puncte din aceasta cota merg la Pilonul II. Din februarie 2017, baza de calcul a CAS pentru salariati nu mai are plafon, iar bonusurile se impoziteaza ca salariu, deci contributia se retine si din ele. La 4,75%, o contributie de 80.000 de lei inseamna un venit brut de circa 1,6 milioane de lei (300.000 de euro) in trei luni.
Pentru un executiv de top, suma nu e imposibila. Poate fi vorba de un salariu foarte mare, de un bonus anual sau de o prima platita la finalizarea unei tranzactii, de exemplu la vanzarea unei companii.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
09.10.2026, 11:20
Bursa. Horia Cardos, fondatorul Agroland: O majorare de capital nu este avantajoasa la evaluarea...