|
Accesează contul My Orange
04.10.2026, 19:30 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Exista orase pe care le vizitezi si stii imediat in ce categorie sa le asezi. Orase vechi, cu amintiri din alte vremuri, orase noi, unde privirile iti sunt furate de inaltimi, orase care au imbatranit urat, altele care par ca abia fac primii pasi, orase care te cuceresc din prima clipa si cele care te indeparteaza. Si exista Varsovia, un oras care e si prezent si trecut, intr-un amestec neasteptat care iti ridica sprancenele a mirare.
Pentru romani, capitala Poloniei este un loc cu o familiaritate ciudata. Cand ajungi aici recunosti imediat blocurile comuniste, cu arhitectura lor de neuitat, cu aceleasi balcoane, aceleasi culori terne si pe alocuri coscovite. Randuri de blocuri simetrice, ce pot fi la fel de bine din Bucuresti sau din Varsovia. Amintiri dintr-un trecut comun, pe care nici noi, nici ei nu il putem sterge. Ce nu te astepti este ca ele sa fie inconjurate de zgarie-nori, de cladiri de birouri acoperite cu sticla ce straluceste albastru, imagini simbol ale noii ere in care a intrat Europa de Est dupa caderea comunismului. Un amestec prin care Varsovia incearca poate sa reconcilieze trecutul cu prezentul. De fapt, istoria tumultuoasa a estului european este scrisa si in Varsovia, ca si in alte capitale din zona, de cladirile ce o compun, gotice, renascentiste, baroce sau neoclasice, cartiere de blocuri comuniste si spatii de birouri moderne.
O plimbare prin centrul capitalei poloneze este un traseu prin aceasta istorie mai mult sau mai putin pastrata. Biserici si fortificatii gotice, precum Catedrala Sfantul Ioan (sec. XIV) sau Castelul Regal Curia Maior (1407-1410), locuinte de negustori cu aer renascentist, constructii baroce, cum este Biserica Sfantului Iacint (1603-1639) sau Palatul Krasinski, reconstruit dupa modelul din 1677, palate neoclasice, inclusiv superbul ᅤazienki, construit in mijlocul celui mai mare parc al orasului, cu o suprafata de peste 76 de hectare. Fara indoiala, Varsovia pastreaza in multe zone aerul fostei capitale regale, cu palate si vile ascunse in curti umbrite si gradini cu hortensii. In plus, orasul nu lasa pe nimeni sa uite ca Chopin a fost polonez, asa ca in zilele fierbinti de vara un numar impresionant de oameni se asaza pe iarba din apropierea Monumentului Chopin din Parcul ᅤazienki pentru concerte in aer liber.
Fidela trecutului, Varsovia este astazi si unul dintre orasele europene cu cea mai spectaculoasa panorama, iar Varso Tower (310 m) este cea mai inalta cladire din UE si a sasea din Europa. Apetitul Poloniei pentru zgarie-nori nu este insa o poveste recenta, prima constructie de acest tip fiind PASTa (cladirea Companiei Poloneze de Telegrafie, din 1908), care, cu ai ei 51 de metri, era cea mai inalta cladire din Europa la acel moment. A urmat apoi, in 1933, cladirea companiei de asigurari Prudential House (66 de metri), dar si emblematicul Palat al Culturii si Stiintei (237 m), ridicat in 1952-1955, care a cedat titlul de cea mai inalta cladire din Polonia abia in 2021, dupa 66 de ani de la prima caramida.
Cititi continuarea pe www.businessmagazin.ro
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.