|
Accesează contul My Orange
19.08.2026, 14:40 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Coalitia pentru Educatie solicita guvernului si Ministerului Educatiei sa renunte la intentia de a acorda bursele sociale doar in perioada cursurilor si avertizeaza ca eliminarea platilor din lunile iulie si august ar lovi direct in copiii din familiile vulnerabile. Organizatia sustine ca pentru fiecare beneficiar pierderea ajunge la 600 de lei inainte de inceperea noului an scolar, bani care acopera adesea cheltuieli esentiale precum hrana, rechizite sau haine.
"Bursa sociala nu este o recompensa pentru rezultatele scolare si nici o plata pentru zilele petrecute de copil in banca. Este un instrument de echitate destinat copiilor care cresc in saracie sau in alte situatii de vulnerabilitate. Venitul familiei, facturile si nevoile de baza nu dispar odata cu ultima zi de scoala. Intr-o familie vulnerabila, bursa sociala insemna rechizite pentru rezolvarea temelor de vacanta, carti pentru lecturi suplimentare, produse de igiena si haine pentru participarea la evenimentele comunitatii, ghiozdan echipat cu tot ce e nevoie pentru inceputul anului scolar", au transmis reprezentantii Coalitia pentru Educatie.
Bursa sociala este in prezent de 300 de lei pe luna. Ultimele date nationale oficiale publice identificate indica peste 840.000 de beneficiari, reprezentand 60% din totalul beneficiarilor de burse scolare. Pentru anul scolar 2025-2026 nu exista, pana la acest moment, o situatie nationala actualizata publica privind numarul beneficiarilor. "De aceea, Ministerul trebuie sa publice atunci cand propune astfel de masuri numarul copiilor afectati si economia bugetara estimata. Pentru fiecare copil beneficiar, eliminarea platii in iulie si august inseamna pana la 600 de lei mai putin intr-o perioada in care familia pregateste intoarcerea la scoala. Intr-o familie vulnerabila, acesti bani pot insemna mancare, pantofi, ghiozdan, caiete, haine sau produse de igiena", a mai transmis organizatia.
Potrivit Eurostat, 33,8% dintre copiii din Romania, peste 1,25 milioane de copii, se aflau in 2024 in risc de saracie sau excluziune sociala, mult peste media Uniunii Europene, de 24,2%. Romania ocupa locul al treilea in UE la acest capitol, dupa Bulgaria si Spania, potrivit Coalitiei pentru Educatie.
Raportul "Impactul economic al abandonului scolar in Romania", realizat de Universitatea din Bucuresti pentru AmCham Romania, estimeaza pierderile generate de abandonul scolar la aproximativ 2,3 miliarde de euro anual, echivalentul a 0,77% din PIB. Pentru cohortele analizate, costurile pe durata vietii ajung la 107 miliarde de euro, iar un tanar care abandoneaza scoala castiga, in medie, cu aproximativ 190.000 de euro mai putin pe parcursul vietii decat un absolvent de liceu, mai scrie organizatia.
"Nu afirmam ca eliminarea burselor in vacanta produce automat abandon scolar. Dar inainte de a reduce un instrument destinat copiilor vulnerabili, Guvernul trebuie sa evalueze si sa publice impactul social al masurii, nu doar economia bugetara. Romania pierde deja enorm atunci cand nu reuseste sa tina copiii in educatie."
Coalitia pentru Educatie cere:
¬ retragerea modificarii privind acordarea burselor sociale doar in timpul cursurilor si mentinerea platii acestora si in vacantele scolare;
¬ publicarea numarului estimat de elevi afectati, a economiilor bugetare si a analizei de impact social care sta la baza masurii;
¬ mentinerea diferentei dintre bursele care recompenseaza performanta si bursa sociala, destinata compensarii vulnerabilitatii;
¬ consultarea organizatiilor care lucreaza cu copii vulnerabili, precum si a elevilor, parintilor si scolilor inainte de adoptarea modificarii;
¬ evaluarea anuala a sistemului de burse de catre Institutul de Stiinte ale Educatiei, astfel incat politicile publice sa fie fundamentate pe date privind impactul asupra elevilor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.08.2026, 18:50
Vesti proaste de la Ministerul Finantelor. Datoria publica a trecut de pragul de 60% din PIB in...