|
27.02.2026, 00:00 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Companii din Grecia au semnat in aceasta saptamana in Washington noi acorduri care dau impuls Coridorului Vertical si cooperarii greco-americane in domeniul gazelor naturale lichefiate, cu ocazia Conferintei Transatlantice din Washington privitoare la Securitatea in domeniul gazelor naturale, relateaza Kathimerini. Metlen, listata in Londra si Atena a surprins pe toata lumea prin semnarea unui acord cu Shell, cel mai mare cumparator de gaze naturale lichefiate americane in prezent. Acordul pe cinci ani, cu efect imediat din 2027, prevede furnizarea a intre 0,5 si 1 miliard de metri cubi de GNL pe an (10 incarcaturi) care vor sosi in Grecia si, prin Coridorul Vertical, vor fi canalizate catre alte piete dincolo de cele din Europa de Sud-Est.
Cele doua companii s-au pus de asemenea de acord in privinta unei mai ample cooperari pentru marketingul comun al gazelor naturale de-a lungul Coridorului Vertical.
Metlen este in prezent cel mai mare importator de GNL al Greciei, cu o cota semnificativa a exporturilor catre tarile din Balcani, iar pana in toamna anului 2027 ar urma sa inlocuiasca in intregime gazele furnizate de Gazprom printr-un contract pe termen lung.
"Memorandumul de intelegere cu Shell este un pas important in consolidare rolului Metlen pe pietele europene de gaze naturale. Cooperarea confirma angajamentul nostru comun de a intari rezilienta energetica a Europei, sustinand in acelasi timp transformarea Greciei intr-un hub energetic cheie in regiune", a declarat presedintele executiv al Metlen, Evangelos Mytilineos.
Atlantic SEE a semnat noi acorduri pe termen lung pentru comercializarea de GNL american cu patru tari. Consortiul, in cadrul caruia grupul Aktor detine o participatie de 60%, iar DEPA Commercial 40%, a semnat acorduri de furnizare pe termen lung cu Ministerul Infrastructurii si Energiei din Albania si cu compania publica Bulgargaz din Bulgaria.
Acesta a incheiat acorduri si cu Aluminij Industries si M.T. Abraham din Bosnia si Hertegovina si cu Naftogaz din Ucraina.
Acordurile, care au constituit obiectul unor contacte intense in ultima perioada, au fost semnate in prezenta secretarilor americani ai energetiei si afacerilor interne, Chris Wright si Doug Burgum, ministrului grec al mediului si energiei Stavros Papastavrou si ambasadorului american in Atena Kimberly Guilfoyle.
Noile acorduri vin in urma celor semnate de Atlantic SEE in noiembrie in Atena, sustinand strategia tarii de a intari Coridorul Vertical si rolul sau geostrategic in regiune, pe care SUA l-au recunoscut, si evidentiind pozitia acesteia ca poarta de acces pentru transportul de gaze naturale lichefiate americane catre Europa centrala si de est.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.