×

Accesează contul My Orange

Business international

Cum provoaca vremea extrema suferinta economiei mondiale. Valurile de caldura, incendiile de...

Cum provoaca vremea extrema suferinta economiei mondiale. Valurile de caldura, incendiile de vegetatie si inundatiile au efecte economice in cascada

18.09.2026, 00:05 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Din cauza valurilor de caldura, a incendiilor de vegetatie si a inundatiilor, veniturile scad, iar preturile bunurilor de baza cresc. Tendinta se va amplifica pe masura ce temperaturile continua sa urce, scrie Deutsche Welle.

Ultimii 11 ani au fost cei mai fierbinti de pe planeta din istorie. Schimbarile climatice se manifesta in evenimente de vreme extrema, insa mai putin vizibile sunt cresterea preturilor si salariile in scadere legate de o lume in incalzire.

Potrivit unui studiu din 2026 realizat de MIT Sloan School of Management si UCLA School of Law, schimbarile climatice au impins deja in sus media cheltuielilor gospodariilor americane cu 900 de dolari (870 de euro) pe an. Costurile respective nu ar exista intr-o lume fara schimbari climatice. Acestea includ asigurari tot mai costisitoare pentru locuinte, taxe de stat si federale in crestere.

"Lipsa de actiune in privinta climatului nu este doar un esec legat de mediu, ci echivaleaza cu o taxa impusa fiecarei gospodarii americane", se arata in raport.

Un raport din 2024 al Institutului Potsdam pentru Impactul Climatului din Germania estima ca daunele provocate agriculturii, infrastructurii, sanatatii si productivitatii ar putea costa economia mondiala 38.000 miliarde de dolari pe an pana in 2050.

Insa ce impact au avut deja extremele meteo asupra salariilor si bugetelor gospodariilor?

"Daca nu ne putem da seama cat ne costa schimbarile climatice cu datele pe care le avem, incercarile de a estima ce se va intampla pe viitor par aproape lipsit de speranta", arata Derek Lemoine, profesor de economie la Universitatea din Arizona care intrevede o reducere cu 12% a veniturilor din SUA provocate de cresterea temperaturilor.

Lemoine arata cum temperaturile extreme dintr-un comitat din SUA au efecte economice in cascada in locatii departate cu vreme mai blanda din cauza lanturilor comerciale si de aprovizionare interconectate.

Lemoine vrea sa inteleaga cum, daca un val de caldura devasteaza recoltele de porumb din America, alte industrii care se bazeaza pe porumbul respectiv, vor avea de suferit.

Impactul climatului asupra comertului se resimte si in Germania, unde nivelurile extrem de scazute ale Rinului ar putea "sterge" pana la 0,2% din PIB-ul tarii in trimestrul al treilea al acestui an, potrivit Institutului Kiel pentru economia mondiala.

Un studiu australian analizeaza de asemenea cum schimbari mai ample ale climatului, mai degraba decat socuri locale produse de evenimente de vreme extrema izolate, au dus treptat la o scadere a productivitatii si productiei economice.

Raportul arata ca incalzirea globala a redus productia economica din statul New South Wales din Australia cu o medie de aproximativ 18%, sau echivalentul a 12.974 de euro per persoana in 2024. Efectele financiare s-au acumulat la nivelul economiei statului in timp, influentand costul alimentelor, asigurarilor si intretinerii infrastructurii.

Conform raportului, efectele respective "agraveaza presiunile economice existente si contribuie la adancirea disparitatilor dintre regiuni, insemnand o inegalitate in crestere la nivelul veniturilor si avutiei.

"Actiunile in domeniul schimbarilor climatice nu ar trebui vazute ca fiind predominant legate de mediu, ci si ca avand logica economica", arata Frank Jotzo, economist la NSW Net Zero Commission, care a comandat studiul de mai sus.

Eforturile de adaptare precum inverzirea oraselor vor fi vitale pentru evitarea unor efecte economice mult mai puternice pe viitor.

Adaptarea va implica si intarirea sistemelor medicale pentru a contracara efectele asupra sanatatii ale valurilor de caldura, care reduc productivitatea, arata Jotzo.

Lemoine avertizeaza insa ca adaptarea este atat de costisitoare in sine, incat ar putea exacerba pierderile de venituri si ar putea fi ineficienta daca nu este realizata in mod comprehensiv.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare