×

Accesează contul My Orange

Business Hi-Tech

Dependenta de inteligenta artificiala americana, testata in direct: la ordinul guvernului SUA,...

Dependenta de inteligenta artificiala americana, testata in direct: la ordinul guvernului SUA, Anthropic a oprit peste noapte Fable 5 si Mythos 5 pentru toti utilizatorii din afara SUA, iar Europa redescopera frica de "kill switch". "Trebuie sa urmeze actiuni drastice", "economia noastra AI functioneaza la discretia SUA"

13.06.2026, 13:41 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Pe 12 iunie, guvernul SUA a emis o directiva de control al exporturilor care suspenda accesul la cele mai puternice doua modele Anthropic - Fable 5 si Mythos 5 - pentru orice cetatean strain, oriunde. Cum nu putea filtra utilizatorii dupa nationalitate, Anthropic a fost nevoita sa le dezactiveze pentru toti clientii, in toata lumea. Restul modelelor nu sunt afectate. ¬ Anthropic contesta masura si spune ca lucreaza la restabilirea accesului, considerand ca la mijloc este "o neintelegere". ¬ Investitoarea Judith Dada (Visionaries Club) co-scrisese cu doar cateva ore inainte un scenariu - "Europe 2031" - despre exact acest pericol; in dimineata aceleiasi zile, cotidianul german Handelsblatt ii publicase un eseu pe tema dependentei Europei de inteligenta artificiala.

Scenariul de care se tem companiile si guvernele europene s-a intamplat peste noapte: accesul la un model de top de inteligenta artificiala a fost taiat printr-o decizie a guvernului american, nu a furnizorului. Pe 12 iunie, invocand securitatea nationala, administratia de la Washington a ordonat companiei Anthropic sa suspende accesul la cele mai puternice doua modele ale sale - Fable 5 si Mythos 5 - pentru orice cetatean strain, fie in SUA, fie in afara ei. Intrucat compania nu poate separa in timp real cetatenii straini de restul utilizatorilor, efectul practic a fost oprirea celor doua modele pentru toti clientii din lume.

"Efectul net al acestui ordin este ca trebuie sa dezactivam brusc Fable 5 si Mythos 5 pentru toti clientii nostri, pentru a asigura conformitatea", a transmis Anthropic intr-un comunicat. Compania spune ca s-a conformat directivei legale, dar o contesta - motivul invocat de autoritati, un "jailbreak", ar fi unul ingust, iar capabilitatile respective ar fi disponibile si la alte modele - si ca spera sa restabileasca accesul "cat mai curand", considerand ca la mijloc este "o neintelegere". Pentru mediul european de tehnologie, episodul a confirmat o temere veche. "Washingtonul a actionat un "kill-switch" asupra inteligentei artificiale de frontiera, pe care alte tari au inceput sa se bazeze pentru dezvoltarea economica.

Aceasta actiune tocmai a turnat gaz pe focul dezbaterii despre suveranitatea in AI", a scris pe LinkedIn Mike Butcher, jurnalist de tehnologie si fost editor la TechCrunch. Investitoarea Maria Dramalioti-Taylor a punctat ce anume este nou: "A construi pe infrastructura altcuiva nu e o noutate - SaaS-ul a fost construit pe AWS. "Kill switch"-ul este insa nou: o directiva guvernamentala, fara preaviz, fara inlocuitor, un produs disparut global peste noapte. Ca europeni, tocmai am primit dovada a ceea ce stiam de mult: economia noastra de AI functioneaza la discretia SUA."

Cel mai transant a formulat miza Nathan Bijnens, CEO al companiei Scrydon si fost angajat Microsoft: "Daca esti o organizatie europeana care a construit pe Fable 5, decizia a fost luata in locul tau, la Washington, intr-o seara de vineri. Fara perioada de tranzitie. Fara un drept de apel care sa conteze in acel moment. Fara sa fii intrebat." Pentru el, aceasta este adevarata definitie a suveranitatii: "nu unde se afla serverele, ci cine tine degetul pe intrerupator". Iar intrebarea pe care o lasa liderilor europeni care ruleaza operatiuni critice este simpla: "Daca furnizorul tau de AI ar primi maine o directiva ca aceasta, ce ti-ar mai functiona?"

Coincidenta care a amplificat reactia tine de un text aparut cu putin timp inainte. Mai multi cercetatori si investitori europeni, intre care Judith Dada, General Partner la fondul Visionaries Club, publicasera "Europe 2031" - un scenariu in stil science-fiction despre ce s-ar intampla daca SUA ar taia accesul Europei la inteligenta artificiala de frontiera. La cateva ore dupa lansare, directiva americana a facut scenariul realitate. ""Europe 2031" tocmai a trecut, probabil, prin cel mai scurt interval dintre publicarea unei lucrari de fictiune si transformarea ei in fapt", a notat Butcher.

Dada a legat direct cazul de scenariu: "In aceasta dimineata, cetatenii europeni se vor trezi fara acces la Claude Mythos/Fable. Guvernul SUA tocmai a ordonat companiei Anthropic sa retraga accesul pentru cetatenii straini. Am scris "Europe 2031" exact pentru acest moment - este genul de eveniment care ne bantuia. Trebuie sa urmeze actiuni drastice", a scris ea. In aceeasi zi, cotidianul german Handelsblatt ii publicase un eseu, "Ce trebuie sa faca Germania impotriva declinului in AI", in care argumenteaza ca datele industriale sunt principalul atu neexploatat al Germaniei: "Cine detine datele industriale are un avantaj pe care nici o suta de miliarde de dolari nu il pot cumpara pur si simplu", scrie Dada, a carei concluzie este ca "intrebarea nu mai este daca vine aceasta transformare, ci cum o modelam si ale cui sunt roadele ei".

Ecouri in Romania

Cazul a ajuns rapid si in discutia mediului local de business si tehnologie. Bogdan Putinica, fost general manager Microsoft pentru un teritoriu cu zeci de tari, acum implicat in construirea unei "forte de munca AI autonome" europene, a comparat momentul cu Razboiul Rece: "Dominatia AI pe criterii geografice este noul Razboi Rece... Bun venit in 1982", a scris el, mirandu-se ca "Unchiul Sam" ajunge brusc la o logica de tip "noi contra lor". In comentarii, solutia practica pe care o indica este migrarea catre modele deschise (inclusiv chinezesti) rulate pe infrastructura europeana si nevoia unor "planuri de continuitate" (disaster recovery) pentru AI.

Fostul ministru al cercetarii, inovarii si digitalizarii, Ciprian Teleman, a pus problema printr-o analogie ironica: "Cum ar fi, doar ipotetic, sa ai un business dependent de un furnizor care opereaza intr-o tara in care guvernul ia decizii imprevizibile cu privire la accesul la unele servicii sau produse?", scrie el, dand exemple absurde - interdictia peste noapte a vanzarii de motorina sau a transportului cu metroul - si incheind: "Noroc ca asa ceva nu se intampla." Concluzia lui este scurta: "Sa ne facem planuri rationale."

Dincolo de indignare, o parte dintre comentatori au pus problema in termeni practici. "Ironia este aproape prea curata. Ceea ce "Europe 2031" descria drept o deriva geopolitica lenta a devenit un singur ciclu de stiri de seara", a scris Slava Polonski, cercetator in AI si fost angajat al Google. "Intrebarea mai grea acum: acest lucru accelereaza investitiile europene reale in AI sau produce mai degraba inca un teanc de documente de pozitie?"

Pentru altii, lectia este de infrastructura. "De aceea infrastructura de AI ar trebui declarata critica si tratata cu seriozitatea cuvenita", a scris Jernej Strasner, care a fondat o companie de infrastructura "suverana" de AI in Europa. Tonul a fost, pe alocuri, si mai transant: antreprenorul Sebastien Marion a comentat ca "cu cat Europa intelege mai repede ca nu se mai poate baza pe SUA, cu atat mai bine".

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare