×

Accesează
contul existent

Opinii

Discutie in 2023 intre o companie de recrutare si un IT-ist: "Ce oferta imi faceti? 6.000 de euro?...

Discutie in 2023 intre o companie de recrutare si un IT-ist: "Ce oferta imi faceti? 6.000 de euro? Umilitor!" Ce oferta este acum, in 2025?

19.12.2025, 19:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

O discutie la ZF Live cu Sorina Faier, managing partner la firma de recrutare Elite Searchers, despre ce se mai intampla pe piata de IT. La un moment dat, a adus in discutie un caz de incercare de recrutare pentru un specialist in IT. In 2023, spune ea, i-a facut o oferta unui specialist in IT: 6.000 de euro net pe luna. Raspunsul lui a fost "Umilitor!", referindu-se la valoarea ofertei inaintate de client. In 2025, spune Sorina Faier, oferta pentru aceeasi pozitie a ajuns la 2.500 de euro pe luna, net, si dintr-odata nu mai este considerata umilitoare.

Poate sa fie un singur exemplu, dar arata ce se intampla pe piata de IT, unde au loc schimbari tectonice si dintr-odata nimeni nu mai este sigur de jobul si pachetul salarial pe care il are.

Romania, si in special cei din IT, au avut o viata extraordinara in ultimii 15 ani, cu o cerere in crestere, si mai ales cu salarii si pachete salariale intr-o crestere continua. Chiar si asa, salariile din Romania, pachetele salariale sunt sub salariile echivalente din Europa - Germania, sub cele de la Londra -, ca sa nu mai vorbim de pachetele salariale din Statele Unite.

Aparitia in prim-plan a inteligentei artificiale a inceput sa schimbe piata de IT si dintr-odata anumite pozitii au inceput sa fie inlocuite de catre AI.

Lumea va avea nevoie de IT-isti in continuare, dar acum, cel putin in Romania, balanta se inclina catre companii, care incep sa puna conditii, dupa ce 15 ani s-au adaptat la conditiile cerute de IT-isti.

Nu in toata economia s-a replicat piata din IT, acolo unde nu poti sa fii IT-ist peste noapte, cu atat mai mult un specialist.

Piata muncii de la noi a inceput sa se stranga nu numai in IT, ci si in multe alte domenii. Numai in zona energiei regenerabile lucrurile sunt mai bune, cererea de ingineri, de tehnicieni etc. fiind mai mare decat oferta.

Piata muncii incepe sa adune CV-uri care nu-si gasesc un job imediat. Companiile de recrutare, de middle si top management, primesc mai multe CV-uri, iar la polul opus au mai putine proiecte de recrutare, ceea ce nu este chiar asa bine.

Sorina Faier spune ca acum un an avea 20 de pozitii deschise pentru care trebuia sa gaseasca candidati, dar in schimb acum are numai zece contracte de recrutare.

Multe companii au inghetat organigramele, incep sa inghete salariile pentru 2026, daca nu chiar le-au inghetat deja, si nici nu au proiecte de investitii concrete pentru anul 2026, care sa necesite forta de munca suplimentara, deci si noi recrutari.

Sunt companii care, desi arata ca sunt prezente in piata de recrutare, mai degraba cer si acumuleaza CV-uri si vor sa afle cam unde sunt noile "preturi", adica ce salarii cer si ar accepta candidatii.

Multe companii incearca sa-si actualizeze salariile si pachetele salariale la noua realitate si nimeni nu mai este atat de generos ca acum 3-4 ani, cand se platea oricat pentru a acoperi o pozitie. 2026 va fi un an cu multe semne de intrebare pe piata de recrutare, cei care deja stau bine nu prea vor dori sa plece in alta parte, iar firmele care vor sa recruteze s-ar putea sa vina in piata cu oferte mai reduse decat cele pe care le au deja.

Daca ai primit o oferta X in 2023, s-ar putea ca acum oferta sa fie X minus 20-30%. Si fara multe dintre facilitatile oferite in cadrul pachetului salarial.

Tare mi-e teama ca perioada de glorie pentru angajati a trecut si s-ar putea ca lumea sa nu se mai intalneasca cu aceste vremuri de aur in urmatorii ani, daca nu chiar in urmatorul deceniu.

Schimbarile aduse de AI, loviturile primite de sectoare intregi, cum este piata de automotive, vor aduce schimbari structurale majore pe piata muncii. Companiile au ca targhet sa automatizeze si sa digitalizeze tot ce se poate, astfel incat forta de munca sa fie inlocuita cat mai repede.

Din pacate, Romania nu prea are ce sa puna in loc asftel incat sa absoarba restructurarile de pe piata muncii. Va fi din ce in ce mai greu sa gasesti joburi bune de middle si top management, pentru ca pozitiile sunt deja ocupate, iar CV-urile care stau la usa au inceput sa fie din ce in ce mai multe. Cresterile salariale, cel putin la middle si top management, nu prea vor mai exista, cel putin o perioada, asa ca fiecare va incerca sa-si conserve pozitia si salariul de acum fara a emite alte pretentii, ca in anii trecuti.

2026 va fi un an complicat pentru piata muncii, pentru angajati, va fi un an mai degraba al companiilor, care vor stabili si vor pune conditii.

Aceasta opinie a aparut prima data pe Business Magazin.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare