×

Accesează contul My Orange

Eveniment

"Divortul secolului" in Coreea de Sud. Seful companiei care furnizeaza cipuri Nvidia trebuie sa...

"Divortul secolului" in Coreea de Sud. Seful companiei care furnizeaza cipuri Nvidia trebuie sa plateasca fostei sotii 644 milioane de dolari, cea mai mare despagubire din istoria Coreei de Sud

24.07.2026, 17:49 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Presedintele grupului sud-coreean SK Group, Chey Tae-won, unul dintre cei mai influenti oameni de afaceri din industria globala a inteligentei artificiale, a fost obligat de o instanta din Seul sa ii plateasca fostei sotii 644 milioane de dolari, in ceea ce presa locala numeste "divortul secolului", relateaza Financial Times.

Decizia Curtii de Apel din Seul pune capat unui litigiu care dureaza de peste un deceniu si stabileste cel mai mare acord financiar intr-un divort din istoria Coreei de Sud.

Chey Tae-won conduce conglomeratul SK Group, proprietarul producatorului de cipuri SK Hynix, unul dintre principalii furnizori ai Nvidia pentru memorii HBM (High Bandwidth Memory), esentiale pentru procesoarele folosite in dezvoltarea inteligentei artificiale.

Instanta a majorat semnificativ despagubirea fata de decizia din 2022, cand omul de afaceri fusese obligat sa plateasca doar 45,5 milioane de dolari. Judecatorii au motivat noua suma prin cresterea spectaculoasa a averii lui Chey, pe fondul boomului global al inteligentei artificiale.

Valoarea actiunilor SK Hynix a crescut cu aproximativ 2.500% de cand Chey a depus cererea de divort in 2017, iar instanta a apreciat ca performanta companiei si contributia sa manageriala trebuie reflectate in impartirea bunurilor.

Despagubirea reprezinta aproximativ 12% din averea estimata la 5,6 miliarde de dolari a miliardarului, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare