![]() |
07.06.2024, 19:19 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Sefii de fabrici, cand isi trag un pic sufletul, urmaresc toate stirile bune din anul electoral 2024, despre cum duduie economia, cum avanseaza infrastructura, cum sunt accesate sute de milioane de Euro din diverse finantari, cum ploua cu facilitati in toate sectoarele industriale, cum cresc pensiile si salariul minim, cum in cativa ani vom fi in top 5 economii din Europa. Dupa care revin in realitatea de zi cu zi - dar nu despre asta vorbim aici.
Autoturisme, mancare si suplimente alimentare, bauturi nealcoolice si alcoolice, mobila, obiecte sanitare, medicamente, incaltaminte, imbracaminte, materiale pentru finisaje interioare sau exterioare, birotica, aparate electrocasnice, cosmetice, servetele si hartie igienica. Cu toate ca Romania este dezindustrializata si importurile sunt de nestavilit, toate bunurile de larg consum enumerate mai sus dar si multe altele se fabrica (inca) la noi, o sumedenie dintre ele sunt exportate, numeroase tari din lume lauda industria de manufactura din Romania.
Si pentru ca Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca, sefi de partide, sunt concentrati pe reindustrializarea Romaniei iar Marcel Ciolacu, sef de partid, este concentrat pe "Cumpara Romaneste", membrii de partid cu mic cu mare, disciplinati si impregnati de entuziasmul si patriotismul economic al liderilor, au pornit la pas prin fabricile din Romania. Le gasesc cu greu, pentru ca unii cred ca economie = imobiliare, nu au intrat intr-o fabrica in viata lor de parlamentari sau europarlamentari, chiar daca se afla in orasul lor. Dar, in anul electoral 2024, sunt cuminti, asculta de sefii de partid, se duc in fabrici. Sunt atenti la problemele sefilor de fabrici, au discutii de grup cu inginerii si muncitorii, se implica in initiativele de reindustrializare, subliniaza ca exista miliarde de Euro pentru absolut orice, ca Romania, prin fabricile sale, va fi hub de reconstructie a Ucrainei - in fine, mai de voie mai de nevoie, politicienii au devenit preocupati de buna functionare a fabricilor din Romania. Nu toti, unii ii dau inainte cu lectiile despre digitalizare, robotizare si inteligenta artificiala, desi este clar ca domeniul franeaza. Altii cearta fabricile ca nu sunt abonate la miliardele care stau sa pice din pom, nefiind insa la curent ca dureaza ani de zile sa le accesezi si alti ani ca sa construiesti o fabrica.
Insa, bravo si fara sarcasm, este bine ca tot mai multi membri de partid, manati de propria constiinta (aici este sarcasm...) sau de sefi, incep sa viziteze fabricile din Romania.
Vestea buna pentru sefii de fabrici este ca avand politicieni de marca musafiri neasteptati in halele lor de productie, ii pot intreba daca au in casa produsele fabricate in acele hale. Am dubii serioase ca in acest moment politicienii se imbraca de la Braiconf sau Secuiana, se incalta de la Anna Cori sau Marelbo, cumpara cosmetice de la Farmec sau Elmiplant si isi intaresc organismul cu suplimente fabricate la Fiterman sau Biofarm. Si asta pentru ca pur si simplu o mare masa dintre politicieni nu stiu ca aceste companii exista. Mai tineti minte cand, anul trecut in inflatie de nestavilit, politicienii se cazneau sa numere pe degete fabricile de zahar si ulei, incercand sa reduca dependenta de importuri la mancare? Apropos, nu a avut nici un efect framantarea de anul trecut, importurile de zahar si ulei sunt la locul lor.
Asadar, sefi de fabrica, curaj! Ati prins politicianul la voi in fabrica, intrebati-l: Doamna, Domnule, care sunt produsele pe care le fabric eu si le cumparati, le aveti in casa si le utilizati cand aveti nevoie?
Romania este indatorata pentru ca Romania este dezindustrializata pentru ca politicienii nu dau doi bani pe fabricile din tara. Pe foarte multi dintre ei o sa-i votati din nou anul acesta.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
23.04.2025, 00:42