26.11.2025, 09:57 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Angajatorii din Romania au scos in ultima luna peste 22.000 de locuri de munca pe platforma eJobs.ro, multi pregatindu-se pentru intensificarea activitatii din perioada sarbatorilor. In prezent, candidatii au la dispozitie 21.000 de joburi active pe eJobs.ro si inca 5.000 pe iajob.ro, atat in tara, cat si in strainatate, potrivit datelor transmise de companie.
Bucurestiul ramane cel mai efervescent centru de recrutare, cu aproximativ 11.000 de pozitii deschise, cele mai multe in call-center/BPO, retail, servicii, industria alimentara, turism si transport-logistica. Companiile cauta in principal candidati entry-level, fara experienta sau cu maximum doi ani in campul muncii, urmati de cei din zona mid-level (2-5 ani experienta).
"Este o perioada cand in piata nu apar atat de multe pozitii de manageri, seniori sau specialisti cu experienta avansata, iar asta se intampla in primul rand pentru ca in randul lor nu exista o rata ridicata de fluctuatie. Sunt mult mai stabili la job decat alte categorii de candidati, ceea ce inseamna ca nu apare la fel de des nevoia de inlocuire. Pe masura ce lucrurile se vor stabiliza si reechilibra in economie, vom reincepe sa ii vedem mult mai activi si pe ei pe piata muncii", spune Roxana Draghici, Head of Sales in cadrul eJobs, principala platforma de recrutare online din Romania.
Cu 3.500 de locuri de munca scoase in piata, Cluj Napoca este al doilea cel mai activ oras din tara, din punctul de vedere al angajarilor. Domeniile dominante in care exista cerere de forta de munca sunt retailul, industria alimentara, serviciile, transportul, turismul si zona de call-center/BPO. Profilul candidatilor cautati este similar celui din Bucuresti: persoane fara experienta sau cu experienta redusa, respectiv mid-level.
Brasovul se apropie de nivelul Clujului in ceea ce priveste numarul de joburi si recruteaza preponderent in industria alimentara, servicii, turism, retail si call-center/BPO.
Iasiul este un alt pol important, cu 2.800 de pozitii active, distribuite in domenii precum servicii, industria alimentara, call - center / BPO, transport / logistica, turism si retail. In Ilfov, Constanta si Timisoara sunt deschise peste 2.000 de locuri de munca, acoperind domenii variate - de la servicii si HoReCa la logistica si productie.
La polul opus, judetele Mehedinti, Vrancea, Covasna, Caras-Severin si Teleorman ofera oportunitati limitate, de ordinul sutelor, reflectand decalajele economice regionale.
"Marile centre urbane, precum Bucuresti, Cluj, Timis sau Iasi atrag majoritatea joburilor white collar, adica pentru candidatii cu studii superioare, si din domenii precum IT, call - center / BPO sau financiar - bancar, in timp ce judetele industriale, precum Brasov, Sibiu, Prahova, Dolj sau Arad au mai degraba o pondere mare a locurilor de munca in inginerie si productie. Judetele turistice (Brasov, Constanta) au o oferta permanenta in HoReCa, desigur, cu varfuri sezoniere vara si iarna, iar Ilfov si zonele limitrofe sunt motoare pentru transport si logistica, datorita depozitelor care deservesc marile orase", explica Roxana Draghici.
In ceea ce priveste munca remote, oferta scade vizibil: doar aproximativ 800 de pozitii sunt deschise in format la distanta, semn ca multe companii continua procesul de readucere a angajatilor la birou.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
26.11.2025, 13:35
Incepe editia a 13-a a studiului CONFIDEX. Andrei Cionca, CEO Impetum Group: Vom afla cum se...