|
Accesează contul My Orange
22.09.2026, 17:11 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Electro-Alfa International (BVB: EAI ), producator roman de echipamente electrice, furnizor de servicii EPC si solutii pentru infrastructura energetica, listat la Bursa de Valori Bucuresti, a finalizat achizitia Elcomex, companie din Cernavoda cu expertiza in sectorul nuclear, inginerie si de constructii-montaj.
"Prin intermediul Elcomex, similar SPIACT Craiova, Electro Alfa CM sau Alfa New Protocol, ne propunem sa ne consolidam si sa ne diversificam pozitia ca jucator important in piata energetica din Romania. Elcomex aduce o expertiza vasta in proiectarea, executia si mentenanta instalatiilor electrice de inalta complexitate, inclusiv lucrari pentru centrale nucleare, statii electrice si parcuri eoliene. Aceste noi competente se adauga celor existente in cazul nostru, pe care le-am dezvoltat in ultimii 35 de ani, si ne vor sprijini in strategia noastra de a le oferi partenerilor nostri, locali si internationali, servicii complete care sustin tranzitia energetica si dezvoltarea infrastructurii energetice", a declarat Stefan Petrea, CEO al Electro-Alfa International.
Firma ELCOMEX - I. E.A. SA Cernavoda, furnizor de servicii de mentenanta pentru centralele nucleare de la Cernavoda fondat de antreprenorul Ion Grecu, a r aportat in 2025 o cifra de afaceri de 39 milioane lei, in crestere cu 10%, si pierderi de 7,7 milioane lei. Firma are circa 300 de angajati si este specializata in instalatii de joasa, medie si inalta tensiune, sisteme de curenti slabi si ofera servicii dedicate centralelor nucleare si proiectelor de energie regenerabila, servicii de testare, certificare si suport operational pentru sisteme electrice complexe.
Electro-Alfa, controlata de antreprenorul Gheorghe Ciubotaru, care detine 52% din actiuni, a inregistrat venituri totale consolidate de 364,3 milioane de lei in primul semestru al anului 2026, in crestere cu 18,1% comparativ cu aceeasi perioada din 2025. Profitul net a crescut cu 8,4%, pana la 27,9 milioane de lei.
Electro-Alfa International a finalizat in iunie 2026 achizitia a 51% din capitalul social al SPIACT Craiova si 33% din Electro Alfa CM.
Actiunile Electro-Alfa International se tranzactioneaza pe Piata Reglementata a Bursei de Valori Bucuresti din data de 3 martie 2026, sub simbolul bursier EAI. Compania a incheiat in februarie 2026 o oferta publica initiala prin care a atras fonduri nete in valoare de 544 milioane de lei pentru sustinerea strategiei sale de dezvoltare pe termen mediu.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
22.09.2026, 17:11