×

Accesează
contul existent

Zf 24

Europa isi ridica scutul impotriva Chinei: Bruxelles pregateste clasa speciala "Made in Europe"...

Europa isi ridica scutul impotriva Chinei: Bruxelles pregateste clasa speciala "Made in Europe" pentru masini electrice mici, cu privilegii exclusive, reguli relaxate si subventii generoase

12.12.2025, 15:03 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Bruxellesul urmeaza sa propuna privilegii speciale pentru o clasa de masini mici "Fabricate in Europa", care vor beneficia de parcare preferentiala, reguli mai putin stricte si scheme de subventionare mai generoase, pentru a limita competitia chineza, raporteaza Financial Times.

Noua categorie complet electrica va fi prezentata ca parte a unui pachet de masuri menit sa reduca presiunea asupra industriei auto europene, aflata sub un puternic stres din cauza fluxului de vehicule electrice chineze accesibile, a tarifelor americane si a cererii slabe.

Aceasta va acorda masinilor eligibile (construite in Europa si sub o anumita greutate) acces la locuri de parcare si infrastructura de incarcare rezervate, precum si o scutire pe 10 ani de la noile reglementari, cum ar fi normele de siguranta si standardele de emisii Euro 7 ale UE, care vor intra in vigoare in 2026. Prin acest demers, Comisia Europeana spera sa mentina preturile scazute, intrucat modificarile frecvente ale standardelor contribuie la cresterea costurilor pentru producatori.

Greutatea este inca subiect de negocieri, dar va fi probabil de maximum 1,5 tone, potrivit unor persoane familiarizate cu planurile. In cadrul Comisiei, aceasta categorie a fost poreclita "Sejournette", dupa comisarul francez pentru industrie, Stephane Sejourne, care coordoneaza propunerea.

Masinile mici reprezinta un domeniu in care producatorii europeni inca au un avantaj fata de rivalii chinezi, care s-au concentrat pe segmente mai mari pentru vehiculele lor electrice si hibride plug-in.

Producatori precum Stellantis si Renault au sustinut necesitatea introducerii unei noi categorii pentru vehicule si mai mici, mai accesibile si cu reglementari mai permisive, astfel incat masinile electrice compacte sa poata fi fabricate profitabil.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare